REPORTAJ: Dulceaţă de nuci verzi, soc sau ardei iute, la un festival din Prahova – VIDEO

Publicat: 28 08. 2016, 15:15
Actualizat: 30 03. 2020, 07:39

This browser does not support the video element.

Festivalul, aflat la ediţia a VI-a, a fost organizat în centrul localităţii Brebu, lângă Biserica Domnească. Organizatorii au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, anul acesta, la festival participă 27 de producători.

„Cei mai mulţi sunt de la noi, din comună. Avem însă invitaţi şi din Topoloveni, Filipeştii de Târg şi Vărbilău. De la an la an, au fost tot mai mulţi atât producători, cât şi turişti”, a declarat primarul din Brebu, Adrian Ungureanu.

Printre cei care şi-au expus marfa se numără şi Floarea Topală, o femeie din Brebu, în vârstă de 57 de ani. Ea a dus la festival 400 de borcane de dulceaţă, toate făcute de ea, şi aproape că a vândut toată marfa.

„De când mă ştiu, fac dulceaţă. Am învăţat de la mama mea, nu e un secret anume. Este, de fapt, o artă. Nu ai cum să o pui în oală şi gata”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Floarea Topală.

Întrebată care dintre sortimentele pe care le-a adus este «vedeta», femeia a răspuns că dulceaţa de nuci verzi.

“E o dulceaţă rafinată! La fel şi dulceaţa de trandafiri”, a declarat ea.

Printre miile de borcane aduse spre vânzare la festival, se numără şi dulceaţa de soc sau de ardei iute.

„Dulceaţa de ardei iute e foarte bună, e folosită ca garnitură la fripturi”, mai spune Floarea Topală.

Festivalul dulceţii se află la a şasea ediţie, organizatorii punând accentul pe produse tradiţionale, preparate în gospodării.

” E un festival rafinat, fără manele, cârnaţi sau mici. Toate elementele pentru produse provin din curtea proprie, cu mici excepţii. 70 la sută din produse sunt luate din curtea lor”, a mai declarat primarul Adrian Ungureanu.

La Festival, un borcan de dulceaţă costă 10 lei, şerbetul având acelaşi preţ, iar siropul, 12 lei.