COMENTARIU Crenguţa Nicolae: De fapt, de ce să mai ţinem vaccinurile pentru bătrâni?

Arătarea cu degetul a unui adversar în persoana colectivă a „moşnegilor” nu se explică nicidecum prin vreo carantină în stare să-i afecteze pe cei ce aglomerează pârtiile de la munte sau terasele închise ale restaurantelor. Faţă de majoritatea ţărilor din vest, restricţiile de la noi sunt o glumă, tocmai pentru că testele şi cifrele infectărilor sunt o glumă, aşa cum a demonstrat-o ministrul sănătăţii cu celebrele date supersecrete aruncate în public în chip de armă în războiul PNL-USR. Atâta vreme cât guvernul e condus de PNL, iar bugetul şi datoria publică sunt cele care sunt, nici că mai e de aşteptat vreo carantină naţională, indiferent ce decide primarul de la Timişoara sau ce părere au simpatizanţii USR de pe Facebook.

Problema e alta, anume că a crescut repulsia în rândurile electoratului din cauza strategiei de vaccinare cu prioritate pentru oamenii sistemului din politică, instituţii de forţă, VIP-uri, plus familiile şi amicii. Aceştia dau zor la vaccinare nu pentru că s-ar teme de boală, ci doar fiindcă au nevoie de o patalama cu care să poată pleca în străinătate fără să mai stea în carantină ori să facă teste când trec graniţa. Datele publicate de ministrul Voiculescu au pus gaz pe foc, pentru că ele confirmă diferenţa crâncenă de clasă între „speciali” sau „esenţiali”, cu o droaie de centre de vaccinare exclusive unde nu e niciodată criză de doze noi, şi prostimea vulnerabilă (cei peste 65 de ani şi cei cu boli cronice) care încă nu reuşeşte să se vaccineze, deşi din ianuarie i se tot spune că România are o campanie de vaccinare de succes şi că gestionarea ei liberalo-militară e tot ce îşi puteau dori.

Aşa încât postacii puterii încearcă acum să trimită spre orice alte ţinte frustrarea stârnită de favoritismul sistemului şi de lipsa de progres în combaterea pandemiei. Şi cel mai la îndemână e clişeul vechi cu tinerii care muncesc şi bătrânii care doar vor să li se mărească pensia în plină criză economică şi mai au şi pretenţii la vaccinare. Ţările civilizate au dat însă prioritate la vaccinare celor bolnavi şi vârstnici pentru că ei sunt primii expuşi riscului de deces de Covid sau de a face forme grave ale bolii, cu costuri mari pentru sistemul sanitar. O strategie de vaccinare concepută ca în România dovedeşte că la noi nu s-a înţeles asta, iar folosirea clişeului cu „moşnegii” nu face decât să confirme gândirea primitivă din spatele ei.

Pentru o astfel de gândire, niciodată interesul cetăţenilor obişnuiţi nu poate ajunge pe primul plan. N-a ajuns nici anul trecut când clinicile private au obţinut interzicerea vânzării în farmacii a testelor rapide, cu argumentul că oamenii de rând nu se pricep să-şi ia singuri exsudat nazofaringian sau să-şi recolteze sânge din deget, astfel încât trebuie obligaţi să dea câteva sute de lei pe un test la clinică în loc de câteva zeci de lei pe un test din farmacie. Pentru cât de grea e în realitate autotestarea, vedeţi pozele de pe agenţiile de presă cu elevi de şcoală care se testează singuri, stând în bănci, cu oglinjoara în faţa nasului: se întâmplă chiar în aceste zile în Marea Britanie, unde reluarea la 8 martie a cursurilor cu prezenţă fizică are loc în condiţiile testării în masă a elevilor, cu teste rapide de două ori pe săptămână. Mai exact, după primele trei teste făcute în şcoală ca să înveţe procedura, li se distribuie elevilor gratis următoarele teste, ca să şi le facă acasă, în familie.

Dar dacă şi la noi s-ar distribui teste gratis ca să se limiteze riscul de infectare din şcoli (deşi pentru asta ar trebui ca mai întâi să admită ministrul educaţiei că riscul există), sigur s-ar împovăra bugetul, aşa încât poate că guvernul nu discută de teste gratis fiindcă vrea să facă economii? Judecând după raportarea de până acum la medicamente şi vaccinuri, s-ar zice însă că intenţia e tocmai de a cheltui cât se poate mai mult. OMS a demonstrat toamna trecută că foarte costisitorul remdesivir „are un impact foarte redus sau inexistent” asupra supravieţuirii şi a timpului de internare pentru pacienţii cu Covid, dar el continuă să fie recomandat şi probabil o să iasă din uz la fel de greu precum a ieşit la vremea ei şi kaletra, alt medicament scump. Şi e posibil ca intenţia celor de la Terapia Cluj de a trata Covid cu ivermectină să nu fi dus până la urmă nicăieri, dar zelul cu care autorităţile au blocat orice tentativă de cercetare pe tema respectivă numai a deschidere la ştiinţă nu arată.

Cât despre vaccinuri, experienţa în lume a primelor luni de vaccinare este un caz rar în care dorinţa unor state ca Marea Britanie, Franţa, Canada sau Spania de a economisi puţinele doze existente în aşa fel încât să imunizeze cât mai mulţi oameni se conjugă în mod fericit cu o realitate descoperită de practica şi de studiile făcute pentru toate vaccinurile existente. Anume că lăsarea unui interval cât mai lung între prima şi a doua doză, chiar mult peste maximul cerut iniţial de producători, este benefică atât pentru calitatea imunităţii, cât şi pentru reducerea riscurilor de efecte adverse. Iar reducerea riscurilor este esenţială, îndeosebi pentru cei care au avut Covid în prealabil şi pentru cei vulnerabili şi vârstnici, la care efectele adverse după prima doză pot să apară sau să persiste inclusiv la săptămâni bune după administrare şi să se suprapună în cel mai nepotrivit moment cu rapelul.

Desigur, un cetăţean român neinformat poate să nu ştie, de exemplu, de studiul din Lancet după care răspunsul imunitar produs de vaccinul AstraZeneca este mai mult decât dublu la un rapel administrat la 12 sau mai multe săptămâni faţă de un rapel făcut la mai puţin de 6 săptămâni. Sau poate să nu ştie că în Franţa, Spania şi Germania, cei ce au avut Covid nu se vaccinează decât după 6 luni, respectiv după 3-6 luni în Italia, şi cu o singură doză, tocmai pentru că imunitatea naturală există şi durează. Dar de ce n-au aflat cei care se ocupă la noi de campania de vaccinare? Autorităţile române cer în continuare în mod rigid rapelurile la aceleaşi intervaluri stabilite la începutul campaniei după indicaţiile producătorilor, fără nicio preocupare de actualizare în raport cu ceea ce alte state au constatat pe parcurs că e mai bine şi pentru cetăţeni, şi pentru bugetele naţionale.

Un utilizator reclama pe pagina de Facebook a RoVaccinare că, după ce a ratat cu doar câteva zile rapelul din cauza unei răceli, i s-a spus de la call center că trebuie să refacă toată procedura de vaccinare de la zero, cu două doze, adică să-şi supună organismul unei traume complet inutile, iar statul să cheltuiască banii inutil pe două doze de vaccin în loc de una. Mai mult, oamenilor care întreabă la cât timp după Covid pot face vaccinul, administratorii paginii le oferă senin un răspuns demn de 2020 toamna: „În studiile clinice nu a fost criteriu de excludere un anumit interval de timp după boală, ci chiar a fost încurajată înrolarea persoanelor recent trecute prin boală pentru a putea observa eventualele efecte adverse.”

Studiile clinice s-au sfârşit însă, iar de atunci s-a acumulat foarte multă cunoaştere în plus. Aşa cum autorităţile au acceptat să urmeze exemplul altor ţări când au eliminat limitarea de vârstă pentru AstraZeneca, la fel ar fi normal să-şi schimbe ideile şi în alte privinţe, înţelegând că într-un domeniu ca al vaccinurilor contra Covid, mai mult şi mai des nu înseamnă aproape niciodată mai bun. Dar e adevărat că guvernanţii şi „specialii” lor sunt înclinaţi în mod natural spre criteriul cantitativ, „fără număr”, fiindcă el e mereu decisiv pentru ei atunci când e vorba de însuşit şi acumulat ceva la care oamenii de rând capătă acces cu greu.