COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Escape

Când vezi aceleaşi personaje care se învârt în cerc şi-ţi tot apar în faţă făcându-ţi cu mâna de pe căluşei, în tiribomba care se cheamă România, îţi vine să-ţi sapi tunelul de evadare cu linguriţa.

Îţi vine s-o ştergi din acest parc de distracţii, unde michimauşii politici te salută până la pământ, când au nevoie de tine, şi te invită, ca în montagne-russe, să le testezi guvernarea. S-o ştergi din acest parc de distracţii, s-o ştergi până nu te împăiază pentru vreun muzeu al eternei tranziţii, până nu te bagă definitiv în statistică, ca pe o insectă în chihlimbar.

Unii s-au mutat deja cu arme şi bagaje în virtual. Şi-au făcut casă în second life, şi-au întemeiat o familia (cum zic funcţionarii de stare civilă din first life), câştigă acolo şi un ban cinstit - din tranzacţii cu terenuri, de pildă, fără să păcălească statul second; frecventează cluburi, cunosc o mulţime de oameni.

Prima oară am aluencat dincolo din neatenţie. Mi-a scăpat mâna pe tastatura laptopului şi am dat peste un cimitir, pe un site polonez. La poartă, o e-bătrânică simpatică vindea, pe câţiva zloţi, flori şi lumânări. Mulţi înmormântaseră acolo umbra cuiva drag. M-am plimbat îndelung pe aleile Wirtualny Cmentarz, în urechi cu o muzică pioasă de trompetă. Era bomboana pe coliva falimentului realităţii, a realităţii aşa cum ne-o construiesc cei care latră că ne vor binele.

E o lume antiseptică în secondlifeurile care s-au construit cu mai mult spor decât cartierele rezidenţiale de la marginea Bucureştilor. Dar e şi nevoia disperată să te afli altundeva decât pe gheaţa subţire a acestei  existenţe.

Tulburător e atunci când, săpându-ţi galeria de fugă cu mouse-ul, te întâlneşti cu alţii care fac acelaşi lucru, vă opriţi împreună să vă trageţi sufletul şi constaţi că puteţi comunica mai adevărat decât dincolo, că puteţi vorbi relaxat despre democraţia totalitară a lui Rousseau, de pildă, fără să se sesizeze din oficiu vreun responsabil cu propaganda şi să vă bage în cămaşa de forţă a zelului său.

Ce te faci însă când eşti dibuit şi în virtual, când politicienii se încolonează să te viziteze, să-ţi strângă mâna virtuală, să te întrebe de sănătatea virtuală, să facă borderouri cu ce ţi-ar lipsi virtual, să-ţi împartă pliante ca nişte comis-voiajori ai futilităţii lor reale.