COMENTARIU Lelia Munteanu | Papa Francisc: Nu totul poate fi produs, cucerit şi controlat

Timp de patru zile, între 23 şi 26 noiembrie, Papa Francisc a făcut o călătorie apostolică în Japonia, venind din Thailanda (ambele evanghelizate de iezuiţi).

Călătoria de acum în Japonia a fost prefaţată de o alta, a Papei Ioan Paul al II-lea, în februarie 1981. Acelaşi itinerar – Tokio, Hiroshima şi Nagasaki (centrul catolicismului în Ţara Soarelui Răsare). 

În urmă cu 38 de ani, împăratul Hirohito l-a întâmpinat pe Ioan Paul al II-lea la porţile Palatului Imperial. Acum, nepotul său, împăratul Naruhito, a făcut acelaşi gest de curtoazie pentru Francisc.

„La Nagasaki şi Hiroshima m-am recules în rugăciune, m-am întâlnit cu  rude ale victimelor, am condamnat din nou armele nucleare, precum şi  ipocrizia de a vorbi despre pace, în timp ce se produc şi se vând arme de război (…). Pentru a o proteja, viaţa trebuie iubită, în vreme ce astăzi, în ţările dezvoltate, ameninţarea cea mai gravă este pierderea sensului de a trăi”.

În predica Sfintei Liturghii, oficiate pe stadionul Tokyo Dome, în prezenţa a 50.000 de credincioşi, Sfântul Părinte a rezumat unele dintre temele fundamentale ale pontificatului său – economia de excluziune şi necesitatea globalizării solidarităţii.  

„(…) Suntem conştienţi de faptul că, de-a lungul drumului, libertatea de fii [ai lui Dumnezeu] ar putea să fie sufocată şi slăbită atunci când rămânem prizonieri ai cercului vicios al anxietăţii şi competitivităţii, ori când ne concentrăm întreaga atenţie şi cele mai bune energii în căutarea neliniştită şi frenetică a productivităţii şi a consumismului, ca unic criteriu prin care se măsoară sau se validează alegerile noastre sau defineşte cine suntem şi cât valorăm. O măsură care, treptat, ne face impermeabili şi insensibili la lucrurile importante, forţând inima să bată pentru lucrurile inutile sau efemere. Cât de mult asupreşte şi înlănţuie sufletul dorinţa de a crede că totul poate fi produs, totul cucerit şi totul controlat!”.

S-a referit apoi la societatea japoneză, unde “nu sunt puţine persoanele izolate social, care rămân pe margine, incapabile să înţeleagă noima vieţii şi a propriei existenţe. Casa, şcoala şi comunitatea, destinate a fi locuri în care fiecare îi susţine şi îi ajută pe alţii, se deteriorează din ce în ce mai mult, din cauza competiţiei excesive în căutarea câştigului şi a eficienţei. Multe persoane se simt confuze şi neliniştite, sunt asuprite de prea multe exigenţe şi preocupări care le răpesc pacea şi echilibrul”.

Papa Francisc a găsit soluţia acestei alienări de lume şi de sine în cuvintele Mântuitorului: „Ca un balsam sună cuvintele lui Isus, îndemnându-ne să nu ne agităm şi să avem încredere. De trei ori,  insistând, El ne spune: Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră, pentru ziua de mâine! Nu e un îndemn de a ignora ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau de a deveni nechibzuiţi în ce priveşte ocupaţiile şi îndatoririle noastre de zi cu zi. Dimpotrivă, e o provocare la a deschide priorităţile noastre într-un orizont cu sens mai amplu şi, astfel, a crea spaţiu pentru a vedea în aceeaşi direcţie: <Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga!>. Domnul nu ne spune că necesităţile de bază, ca mâncarea şi îmbrăcămintea, n-ar fi importante. Ne îndeamnă, mai degrabă, să reconsiderăm alegerile noastre de fiecare zi, ca să nu rămânem blocaţi sau izolaţi în căutarea succesului cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii. Atitudinile lumeşti, care caută şi urmăresc numai interesul sau beneficiul propriu în această lume, şi egoismul care pretinde fericirea individuală, în realitate ne fac doar, pe nesimţite, nefericiţi şi sclavi (…). Unui <eu> izolat şi chiar sufocat trebuie să i se contrapună un <noi> împărtăşit, celebrat şi comunicat”.