COMENTARIU Marius Oprea: Cei mai tari din Europa: arestarea legionarilor în 1948 e la noi ”Zi Naţională”!

”În cultura noastră europeană, crimele nu sînt finalizate atunci cînd sunt comise, ci atunci cînd sunt uitate. Vă cerem să nu permiteţi uitarea crimelor comunismului! Nu contribuiţi la glorificarea criminalilor comunişti, în gînd, cuvînt şi faptă, prin neglijenţă”. Aşa sună un apel iniţiat de Maria Wittner, în vîrstă de 82 de ani, stenografă pensionară din Ungaria şi fost deţinut politic vreme de 14 ani, pînă în 1970, în urma participării la revoluţia din 1956 (pentru care a fost iniţial condamnată la moarte). Constatînd recrudescenţa ”eroizării” liderilor, dar şi negarea crimelor comise de comunism, ea solicită ”cu încredere în valorile noastre comune europene în calitate de concetăţeni şi cu hotărîre, să vă folosiţi de mandatele democratice şi să propuneţi cît mai curînd posibil fiecărui stat membru al UE al cărui sistem juridic nu conţine încă o astfel de legislaţie, adoptarea instrumentelor legale care interzic glorificarea comunismului şi adoptarea protecţiei memoriei victimelor comunismului, ca parte a acquis-ului European”. 

 

Doamna Wittner a adresat acest apel către Angela Merkel, cancelarul Germaniei şi Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene. L-am primit ieri pe mail, fiind printre fondatorii Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene, a cărei temelie s-a pus la Praga, în 2011 şi l-am semnat şi eu. Apelul porneşte de la a menţiona comemorarea în 2018 a 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, fondatorul ideologiei comuniste, în peste 300 de evenimente. Ele au culminat cu dezvelirea unei statui în Trier, locul naşterii lui, unde Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a fost prezent şi a ţinut un discurs. Este pomenită şi iniţiativa ridicării unei statui a lui Lenin în oraşul german Gelsenkirchen, a cărei inaugurare în 14 mai a fost întîrziată doar de coronavirus. Printr-un joc al sorţii, tot pe 14 mai, exact cînd era programată iniţial dezvelirea statuii lui Lenin din Germania, în România se sărbătorea ca Zi naţională, ”Ziua martirilor din închisorile comuniste”. Înaintea doamnei Wittner, noi sîntem cei mai tari din Europa: sărbătorim o zi naţională a martirilor comunismului. Dar într-o zi care comemorează de fapt arestarea în masă a legionarilor. 

 

Aşa cum ne-am obişnuit, politica şi istoria merg de mînă şi nu se vor despărţi prea curînd. Crimele comunismului sînt departe de a fi tratate la nivel european sau în România, din punct de vedere penal, cît şi al judecăţii istoriei, aidoma Holocaustului. Nu s-a întîmplat nimic. Am rămas doar cu comemorările victimelor, cu depuneri de coroane la monumentul ”Aripi”, cu discursuri - şi atît. Şi, cum am spus, noi avem, în plus, şi o ”Zi naţională” a lor.

 

Sărbătorirea zilei de 14 mai ca Zi naţională, ”Ziua martirilor din închisorile comuniste” a trecut, de fapt, cu totul neobservată. Nu a cîntat nicio fanfară, oficial nu a menţionat-o nimeni, nu s-a arborat niciun tricolor nicăieri. Se află un motiv ascuns în repudierea ei de facto, în ascunderea ”sub preş”, deşi este decretată prin lege ca ”zi naţională”. 

 

Trecutul comunist este, atunci cînd politica ţine de mînă istoria, obiectul unor gafe monumentale.  Am avut, cînd se discuta proiectul acelei legi în Parlamentul României, o întîlnire cu unul din principalii săi promotori, deputatul liberal Ovidiu Raeţchi şi i-am atras atenţia, mai întîi, că nu este nevoie de o altă zi a ”martirilor temniţelor comuniste”, atîta vreme cît aceasta este sărbătorită, din 1990 încoace, de către deţinuţii politici în 9 martie, de Sfinţii 40 Mucenici din Sevastia. Apoi, că se naşte o mare problemă: în 14 mai 1948, data luată de iniţiatori (majoritatea liberali, cîţiva neafiliaţi, dar şi PSD-işti) ca referinţă pentru Ziua naţională de comemorare a victimelor din temniţele comuniste este tocmai ziua în care a fost organizată arestarea în masă a legionarilor. 

 

Nu se mai putea face însă nimic – legea era pe linie dreaptă, spre votul în plen la Camera Deputaţilor. Nimeni n-a vrut să-şi asume greşeala şi să ceară retragerea ei. Culmea, legea a trecut prin toate comisiile şi ”filtrele” şi astfel ziua de 14 mai 1948, zi în care în România au fost arestaţi în masă legionarii a fost proclamată ”Zi naţională a martirilor din temniţele comuniste”. Legea a fost adoptată pe 16 mai 2017, cu o largă majoritate de voturi. În cursul dezbaterilor parlamentare nu au protestat nici deputatatul minorităţii evreieşti şi nici Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Preşedintele numără printre consilierii săi de încredere şi pe istoricul Andrei Muraru (fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, dar şi cercetător prin cumul de funcţii la Institutul „Elie Wiesel”), pe care am încercat atunci să-l contactez, fără succes. Legea 127/2017 a fost promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis fără obiecţii, fără să invoce vreun ”complot legionaro-pesedist”, pe 30 mai - două săptămîni mai tîrziu şi 14 mai, ziua arestării legionarilor în 1948, a devenit zi naţională în România. E ca şi cum în Ungaria s-ar decreta ziua de naştere a amiralului Horthy, drept sărbătoare naţională. 

 

Avem deci această zi naţională a României, care comemorează de fapt arestarea în masă a legionarilor, dar care sînt incriminaţi printr-o altă lege şi al căror ”cult” e pedepsit penal. Cu doi ani înainte de această gafă, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea 217/2015, care interzice promovarea ”cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, care îi priveşte direct pe legionari. Aşa că preşedintele Iohannis a încălcat el însuşi legea, prin promulgarea legii care comemorează ziua arestării lor în masă şi o decretează ca zi naţională. Aşa e cînd politica se bagă în istorie: îşi prinde degetele.

 

Dacă la nivel european s-ar răspunde apelului doamnei Maria Wittner, pe care l-am semnat şi eu, s-ar face poate puţină ordine în această harababură. Din amestecul politicului în istorie au de pierdut atît victimele comunismului, cîte mai sînt în viaţă, dar şi cercetarea în sine a istoriei acelui regim de teroare. S-ar face dreptate măcar în privinţa judecăţii istoriei, dacă în judecarea criminalilor comunismului am dat greş şi torţionarii au murit liniştiţi şi netulbuaţi de nimeni. Şi am putea spera că vom fi lăsaţi măcar noi, istoricii, să ne facem treaba.