COMENTARIU Marius Oprea: De la neomarxism la totalitarism: ”Aida” de Verdi a fost mutilată, în numele corectitudinii politice

În urmă cu 150 de ani, avea loc la Teatrul de Operă din Cairo prima reprezentare a operei ”Aida” de Giuseppe Verdi. Ea a fost compusă pentru inaugurarea acestui teatru, numit ”Opera Khedival” şi prezentată în cadrul festivităţilor legate de încheierea lucrărilor la Canalul Suez. Astăzi, prin prisma ”corectitudinii politice”, ”Aida” a fost pusă la zid şi lapidată: e o operă care preamăreşte colonialismul şi ”sexismul”. E ultima găselniţă a importului de neomarxism de peste Ocean. Se pare că acum pericolul nu mai vine de la Răsărit: revoluţia bolşevică se numeşte Black Live Matter şi pe Lenin îl cheamă George Floyd.

În ”Aida”, pe o muzică tulburătoare, o capodoperă şi un triumf de la prima sa reprezentare, Verdi a imaginat o dramă romantică. Radames, un comandant al oştilor egiptene, o iubeşte în taină pe Aida, o sclavă etiopiană de la curtea faraonului, fiica regelui care se răsculase şi pornise în război împotriva Egiptului. Ambiţiosul şi îndrăgostitul Radames este numit comandant al oştilor egiptene şi trimis să-l înfrunte, iar Aida rămîne să se frămînte, între dragostea faţă de Radames şi aceea faţă de tatăl şi patria ei. Întors victorios, Radames primeşte onoarea de a o lua de soţie pe Amneris, fiica faraonului şi, în pragul nunţii, îi destăinuie Aidei planurile de invadare a Etiopiei, cît şi dragostea sa. Învinuit de trădare, preferă să accepte să fie îngropat de viu în altarul marelui zeu, decît să o uite pe Aida, cum îi cere fiica faraonului, pentru a-l salva. Între timp, sub altar, se strecurase şi Aida, pentru a muri alături de Radames.

Ei bine, această dramă romantică a devenit cu totul altceva. De cîtăva vreme deja, sclavii etiopieni din operă nu mai au feţele negre. Acum, la punerea în scenă a operei ”Aida” la Opéra Bastille din Paris, lucrurile au mers mult mai departe, pentru că opera traduce în mod explicit opinia regizoarei olandeze Lotte de Beer, care priveşte opera lui Verdi drept una ”colonialistă” şi ”rasistă”. Dar, ce s-a întîmplat acum în ”Aida”? Avînd în vedere, potrivit lui de Beer, că ”Aida” e o expresie a rasismului şi sexismului şi o ”istorie colonială făcută în vremuri când arta din Egipt a fost jefuită pentru a fi expusă în muzeele europene”, pusă pe ”o muzică pompoasă şi kitsch”.

Ca urmare, acţiunea întregii opere e scoasă din contextul ei iniţial şi se petrece într-un muzeu unde sînt găzduite capodoperele furate de europeni de la popoarele colonizate. Pentru a pune în scenă epicul operei, regizoarea a apelat la ”tablouri vivante”, ca o metaforă a colonialismului secolului XIX. Personajele poartă costume din secolul al XIX-lea, însuşi Radamès fiind un ofiţer de armată al celui de-al doilea imperiu francez. Peste tot, pe parcursul operei,sînt ridiculizaţi colonialiştii europeni, iar aceste ”tablouri vii” sînt şi ele, în sine, privite drept ”fosilele artei occidentale din secolul al XIX-lea: aroganţă îngheţată”.  

Lotte de Beer, adeptă fanatică a corectitudinii politice va ocupa, din 2022, direcţia Operei vieneze. Deci, ne aşteaptă lucruri noi. Ea a afirmat deja că ”Aida” e pe ”lista neagră” pentru că ea ”anulează cultura”, în sensul ei ”corect politic”, dar nu o va ştege, totuşi, din repertoriu. Încă. Probabil că va fi într-atît de răstălmăcită, încîtRadames va deveni Geoge Floyd, iar faraonul şi marele preot care-l osîndesc vor purta costume de poliţişti americani.

Noul director al Operei din Paris, Alexander Neef, a anunţat şi el înfiinţarea în cadrul acesteia a unui ”birou al diversităţii”, condus de sengalezul Pap Ndiaye şi, ca urmare a analizei acestui birou,”unele opere vor dispărea din repertoriu”, iar altele vor fi ”corectate politic” şi rescrise în noua paradigmă a canoanelor impuse de ”lupta cu stereotipurile” de gen şi rasă. Capodopera lui Verdi a ajuns deja de rîs, urmează şi altele. Cu siguranţă, Othello. Acolo să vedeţi teme de denunţat şi de îndreptat!

În alt plan, cel general, al vieţii noastre, să ne pregătim de efectele corectitudinii politice, acest”covid” spiritual care ne pune botniţă, ale neomarxismului şi al marşului lor către totalitarism, în numele libertăţii. În fond, şi regimul comunist ne-a spus că ne eliberează, atunci cînd ne-a robit.