COMENTARIU Marius Oprea / Masacrele din Ucraina ar fi fost evitate, dacă Merkel şi Sarkozy n-ar fi făcut jocurile lui Putin

Ce efect pot avea decizii pur şi simplu greşite, dacă nu luate în cunoştinţă de cauză ca atare în timp, sînt nenumărate exemple în istorie. Cele mai recente sînt cele care i-au permis ascensiunea lui Hitler şi au condus apoi spre dezlănţuirea celui de-al doilea război mondial. În cazul lui Neville Chamberlain, de pildă, nimeni şi nimic n-a arătat că ”pacea pentru o mie de ani” pe care a anunţat-o în urma Acordului de la München în 1938, va dezlănţui cel de-al doilea război mondial, dar naivitatea bătrînului politician, născut, crescut şi format într-o epocă în care cuvîntul dat era şi un ”bun politic” a dus, totuşi, la aşa ceva.

Peste ani, însă, în 2-4 aprilie 2008, la Bucureşti, cînd Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy s-au împotrivit intrării Ucrainei în NATO, nu se poate vorbi nici de naivitate şi nici de un alt tip de educaţie politică. Dimpotrivă. Era vorba de interese, care au dictat decizia politică, de mercantilism, care a prevalat asupra interesului geostrategic.

Era evident, din punct de vedere militar că, aşa cum ţările baltice asigură nord-estul flancului NATO, o şi mai mare importanţă o avea (şi o are şi acum!) pentru Alianţa nord-atlantică Ucraina, pentru flancul ei estic. E cea mai mare ţară din regiune, care are (de fapt, a avut...) resurse strategice de invidiat – atît minerale, petrol, gaze, metale rare, cît şi grîne – precum şi o armată determinată şi profesionalizată (e drept, în ultimii ani şi cu concursul NATO). Sînt argumentele pentru care la summitul de la Bucureşti din 2-4 aprilie George W. Bush, preşedintele Statelor Unite, s-a arătat dispus să sprijine intrarea acestei foste republici sovietice în NATO. Ucraina în 2008 îşi făcea însă speranţe în van, ca şi Georgia. Preşedintele Franţei, Sarkozi şi cancelarul german, Merkel s-au împotrivit ferm acestor candidaturi.

Cele două state au exprimat, în pofida superficialităţii cu care dorinţa lor a fost primită (de aliaţii importanţi europeni), opţiuni riscante pentru ele. Atît ucrainenii, cît şi georgienii au avut de suferit. În iarna anului 2008, pretextînd o restanţă la plată, după o creştere nejustificată a preţului, Ucraina a fost ameninţată cu tăierea gazului – ceea ce s-a şi întîmplat, în primele zile ale anului 2009. Decizia Gazprom a fost revocată, după numai două săptămîni: ucrainenii ”s-au servit” cu gaz din conductele care le tranzitează ţara spre Europa, pretextînd că acesta a fost utilizat în staţiile pentru creşterea presiunii necesare tranzitului. În urma presiunilor, nepublice, venite inclusiv din partea statelor europene, livrarea gazelor către Ucraina a fost reluată, iar presiunea gazului a revenit la normal în Europa. Dacă Ucraina s-a ”descurcat” singură, Georgia a fost pur şi simplu atacată şi teritoriul ei a fost încălcat de trupele Federaţiei Ruse.

Mergînd mai departe, e evident acum că tot ceea ce a spus preşedintele Volodimir Zelenski, cînd i-a chemat la Bucea pe Angela Merkel şi Nicolas Sarkosy, unde au fost descoperite sîmbătă noaptea sutele de civili masacraţi, un coşmar pentru toată lumea civilizată, e adevărat. ”Îi invit pe doamna Merkel şi pe domnul Sarkozy să viziteze Bucea şi să vadă la ce a dus politica de concesii către Rusia, în 14 ani. Să vadă cu ochii lor bărbaţii şi femeile ucrainene torturate”.

Sarkozy tace, îşi vede de condamnarea lui penală. Mi-e teamă, însă, că Angela Merkel cînd spune că nu regretă decizia din urmă cu 14 ani, e sinceră. Şi asemenea ipocrizie şi cinism dinăuntru sînt pentru NATO pericole mai mari decît Putin – azi, la aniversarea a 73 de ani de la crearea sa, mai mult decît în anii mai sinceri, chiar dacă mai cruzi ai Războiului Rece, în care duşmanul era duşman, iar pe prieteni te puteai baza.