COMENTARIU Marius Oprea / Orban a dovedit, în sfîrşit, că e om de stat. Cîţu începe să semene cu Coldea

După ce fliliala Bihor i-a acordat girul de a condida la conducerea partidului, Ludovic Orban a spus că gestul lui Ilie Bolojan, prin care nu a dat un mandat imperativ membrilor filialei de a vota pe unul sau altul dintre cadidaţi ”a fost unul care arată o atitudine corectă, democratică, statutară” pentru care îi mulţumeşte. Aşa ar fi trebuit să se desfăşoare alegerile, nu cu cruciade purtate, cu surle şi trîmbiţe, de Cîţu şi susţinătorii lui, care s-au dus, cîte o armată întreagă, să treacă prin tăişul vorbelor filială după filială şi, după ce le-au cucerit, să le adauge propriei oştiri de strînsură. Oaste care acum numără mulţi liberali, dar nu atît de convinşi toţi să respecte ordinele de la ”centru” şi să voteze cu Cîţu.

Gestul neaşteptat al lui Ilie Bolojan i-a susprins pe mulţi, dar nu şi pe mine. L-am cunoscut bine pe Bolojan cînd conducea aparatul primului ministru Tăriceanu, la Secretariatul general al Guvernului sau Cancelarie, nu mai ţin minte exact. Era, practic, şeful meu direct, înaintea lui Tăriceanu. Şi pot să spun că n-am întîlnit om mai eficient, expeditiv, cunoscător al legilslaţiei şi, în genere, om despre care se spune că pentru el nu există ”nu se poate”. Ne-am mai întîlnit la Oradea, cînd am fost acolo cu treabă (săpături, în căutarea unui ”lot” . de condamnaţi la moarte, a căror execuţie nu se ştie precis unde a avut loc) şi ne-a făcut plăcere revederea. A rămas neschimbat. Iar pe mine, performanţeţe sale manageriale la Oradea, mai întîi la Primărie şi acum la Consiliul Judeţean nu mă miră, îmi confirmă ceea ce văzusem la el şi la Guvern.

Fără să-l susţină direct, vocal, pe Orban, fără să dea ordine ”supuşilor” să-l voteze, îi aduce acestuia un mai mare serviciu şi îl repune în cursă. Orban a mai dat o palmă şi susţinătorilor lui Cîţu (să nu mai vorbim şi de el), menţionînd: ”Există o prevedere statutară, este articolul 71 (...) care spune foarte clar că nici Colegiul director judeţean nu poate să dea un mandat imperativ delegaţilor care participă la congres. Fiecare delegat care participă la congres ia decizia cu privire la alegerea preşedintelui PNL în funcţie de propria voinţă. Practic, filiala PNL Bihor acţionează în conformitate cu prevederile statutare”. Se pare că este, de fapt, singura care a procedat astfel – ar mai fi fost probabil Alba, dacă ar fi cîştigat Hava acolo, dar n-a fost să fie.

Întîlnirea cu Bolojan i-a dat prilejul (şi curajul) lui Orban de astă dată aflîndu-se la Bistriţa să-şi anunţe posibila cadidatură la preşedinţie, pentru alegerile din 2024: „Orice candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal trebuie să ia foarte în serios că există această posibilă responsabilitate, de a fi candidatul Partidului Naţional Liberal la preşedinţia României. Eu iau cu mare seriozitate în calcul această posibilitate”. A mai răspuns şi altor întrebări: dacă îşi menţine declaraţia conform căreia va renunţa la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în cazul pierderii interne din PNL. Orban a răspuns afirmativ, adăugînd: „Dar obiectivul meu este să obţin un nou mandat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal”.

Sînt răspunsuri ale unui om de stat. Bine, vor spune unii, dar a băut la o şedinţă de guvern, el e ”Sică mandolină”, îi plac chefurile, e om de viaţă” şi aşa mai departe. Şi? E un om viu. Amintiţi-vă de mari preşedinţi americani, precum Reagan, cărora li se reproşau cam tot asemenea păcate. Oricum, m-am cam săturat de un preşedinte, căruia-i poţi citi sentimentele pe chip: adică nu citeşti nimic. Aşa că, dacă va rămîne în fruntea liberalilor, ei au în Orban, cu toate cicatricile bătăliilor politice (şi penale) pe care le-a purtat şi cîştigat, într-adevăr un candidat valid şi capabil să-l înfîrngă pe Ciolacu, ori ce alt candidat ar găsi PSD-ul pînă în 2024.

În schimb, întrebat săptămâna aceasta, într-o emisiune televizată, dacă vizează o candidatură la funcţia supremă în stat, contracandidatul lui Orban, Florin Cîţu, a răspuns: „Pas cu pas”, citîndu-l pe preşedintele Klaus iohannis, de la care aşteaptă, cu speranţa cuibărită în suflet, ”verde” pentru o asemenea declaraţie. Ca un om mic, ce e.

Este exact ce vorbeam: aici se vede diferenţa între un om de stat şi un politician, făcut ”pe puncte”, ca la militărie. Spun asta pentru că misterele din biografia lui Cîţu sînt multe şi ne arată că n-ar fi străin de ”milităria acoperită” şi că s-a băgat în cursa împotriva lui Orban, ca într-o ”preluare ostilă” a partidului, de către ”servicii”.

Cîţu nu spune multe despre biografia sa. Nu spune, nici nu explică (nu poate) cum a ajuns din elev, picat la treaptă cu nota 4 la un liceu industrial în 1988, peste patru ani, să studieze la un colegiu privat din Statele Unite, printre cele mai scumpe.  Nu ştiu de ce, Cîţu îmi aminteşte din ce în ce mai tare de Codea, repetent cam în aceeaşi perioadă, la începutul anilor ‘90 la Politehnica din Timişoara, înscris peste noapte la Insitututul Naţional de Iniformaţii (cum se numea, pe atunci, şcoala de cadre a Serviciului Român de Informaţii). Dar misterele biografiei lui Cîţu fac parte din altă poveste, pentru mîine.