COMENTARIU Marius Oprea. Orban: o moţiune ca apa vie, pentru un partid muribund şi Românie care nu mai există

A devenit clar că la Congres nu se joacă doar postul de preşedinte, ci însăşi soarta Partidului Naţional Liberal. Va reveni acesta pe şinele tradiţiei sale istorice, sau va eşua, legat la căruţa ”progresismului” european?Faptul că Orban intenţionează să întoarcă PNL către valorile istorice ale Românieie cumva aşteptat, în lumina unor afirmaţii ale sale anterioare. Textul moţiunii lui e unul de tradiţie liberală, ca un discurs al Brătienilor. ”Prin noi înşine” revine, dar nu se mai poate afirma, din păcate, ca odinioară. Istoria nu poate fi reînviată, nu există ”apă vie” pentru asta.Cînd a depus moţiunea luiconservatoare, Ludovic Orban a spus-o clar: ”PNL susţine Biserica, familia, satul românesc, cultura. PNL respinge curentele neo-marxiste care îşi fac loc în minţile unora dintre români. Suntem un partid care a fost un partener al Bisericii, al moralei creştine şi al valorilor creştine.”.

În textul moţiunii, Orban afirmă: ”Partidul Naţional Liberal trebuie să-şi asume rolul unei clarificări doctrinare în politică în următorii ani, prin reafirmarea şi promovarea valorilor fondatoare ale Partidului Naţional Liberal şi ale naţiunii române moderne: drepturile şi libertăţile individuale, familia, credinţa creştină şi naţiunea”. Moţiunea sa i-a luat lui Cîţu multe dintre atuurile pe care le-ar fi putut folosi, pentru a cîştiga voturile delegaţilor.Într-o lume care se conduce după logică, Ludovic Orban ar cîştiga alegerile din PNL. Dar ce mai e logic, în România?

Moţiunea lui Orban îi mulţumeşte pe toţi. El a reactualizat în nuanţă conservatoare moţiunea ”Forţa Dreptei”, de la alegerileCongresului Partidului Naţional Liberal din 2017, cu care partidul a cîştigat alegerile prezidenţiale, cele locale şi a format apoi guvernul după parlamentare, reuşind şi un scor istoric la alegerile pentru Parlamentul European. Dar nu-i mai ajunge. ”Partidul Naţional Liberal este cel mai puternic partid politic aflat la guvernare la nivel central şi local, exercită trei dintre primele patru funcţii de putere în stat, respectiv Preşedintele României, Prim-ministrul Guvernului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor”, spune Orban, deşi ştie că nu-i aşa. Partidul Naţional Liberal a picat în sondaje pînă la un scor istoric, e măcinat de luptele interne, e acum mai scindat decît era societatea românească în timpul mineriadelor sau ale ”băsismului”.

Ajunge doar un program politic, pentru a umple acest gol? După părerea mea, şi o spun cu regret, nu. ”Vrem să oferim mai mult decât speranţă generaţiilor care ne urmează, vrem să oferim o bază solidă pentru viitor, ancorată în principii identitare clare, valori naţionale liberal-conservatoare şi o direcţie de modernizare şi dezvoltare pe termen lung. Scopul guvernării liberale este o Românie puternică pentru bunăstarea şi siguranţa românilor”. Cuvinte frumoase, dar alegătorii, delegaţi sau nu la Congres, întrevăd prin ele scandalurile sordide care au măcinat partidul, inclusiv în perioada premergătoareacestor alegeri. Nici nu mai contează de unde şi cum au pornit ele.

”Ne asumăm nu numai principiile fundamentale ale doctrinei noastre, ci şi lecţiile istorice ale modernităţii, care au demonstrat că prosperitatea nu poate fi aşezată pe fundamente durabile decît în condiţiile acceptării unei acţiuni limitate a statului în economie şi societate. Resursele de care dispun cetăţenii, începînd cu propriile talente, capacitatea creativă şi antreprenorială şi continuînd cu rezultatele materiale şi simbolice ale muncii lor sînt instrumentele necesare procesului de obţinere a prosperităţii. Doctrina naţională liberală are o capacitate istoric dovedită de evoluţie şi adaptare la provocările timpului. Liberalismul va fi întotdeauna actual, deoarece libertatea va fi întotdeauna actuală”. Frumos!

Dar perdelele cuvintelor nu mai pot camufla o realitate sordidă. ”Meritocraţia” a fost înlocuită. Începînd chiar de la liberalicînd au ajuns la guvernare, chiar sub Orban, de un clientelism de joasă speţă. Să ne amintim numai de scandalul de la ”Apele Române”, de chelneriţa sau de ”vînzătorii de butelii” ajunşi prin ”descentralizate”. E cam tîrziu să se repare o asemenea imagine, chiar şi în interiorul propriului partid, unde, se ştie mai bine decît oriunde, ce înseamnă ”ginta şi geanta”, adică ”al cui eşti” şi cui ai dus peşcheşul, pentru a obţine funcţia dorită.

Nu doar Orban a adus partidul aici, ci ”adaptarea” liberalilor la timpurile istorice pe care le-au parcurs. Partidul Naţional Liberal, renăscut în 1990, n-a avut decît prea puţin din vechiul partid al Brătienilor şi, după ce a traversat, cu mai mult succes decît ţărăniştii, apele tulburi ale tranziţiei, a ajuns infestat şi el de toate miasmele post-comunismului, din care clientelismul, oportunismul, lipsa principiilor şi a generozităţii faţă de cei mai năpăstuiţi dintre români, din care cei mai mulţi n-au partid, unii nu mai au nici ţară, ajung acum să-l coste. ”Sînt şi ei ca toţi ceilalţi”, am auzit din ce în ce mai des, în ultimii doi-trei ani şi nu numai, în legătură cu liberalii.

Acum, Orban se angajează printr-un text coerent, bine scris, argumentat şi plin de promisiuni generoase, să scoată partidul din acest marasm care este şi al ţării şi să-l repună într-o glorie apusă. Mi-aş dori, i-aş dori să reuşească şi, logic, ar fi să o facă. Dar e numai un text. Şi, cum am spus, ce mai e logic, într-o ţară în care ”creşterea economică” înseamă sărăcirea tot mai accentuată a cetăţenilor săi?