COMENTARIU Marius Oprea. Recitindu-l pe Iorga: despre globalizare şi Holocaust

Nicolae Iorga a prevăzut, ca un mare vizionar, în articolele publicate în ultimul an dinaintea asasinării sale, atît efectele devastatoare ale războiului mondial care abia începuse, Holocaustul, ca şi pentru mai tîrziu, inclusiv ceea ce trăim noi astăzi, sub zodia ”globalizării”.    

Iorga scria pe 10 noiembrie 1940 în gazetele ”Cuget clar” şi ”Neamul românesc”, pe care el însuşi le întemeiase: ”în ce mă priveşte, paznic de morminte, dar şi vestitor de vremuri, mă veţi mai auzi poate. Nu odată, supt cuvinte veţi prinde înţelesurile care numai aşa se pot transmite”. Într-adevăr, cuvintele lui, scrise nu cu multă vreme de a muri asasinat în pădurea de la Strejnic, de lîngă Ploieşti, de o ”echipă a morţii” compusă din legionari (dintre aceştia, unii susţin şi azi că a fost condusă, de fapt, de un agent NKVD şi că au acţionat din proprie iniţiativă), au valoarea unor profeţii.

Nicolae Iorga trăia, într-adevăr, în vremuri întemeiate pe răsturnarea valorilor trecute. El însuşi le-a căzut victimă. Agregarea unei mari părţi a tineretului în Mişcarea Legionară, precum şi pericolul comunist nu le vedea ca pe simple accidente istorice, sub prisma consecinţelor lor. Scria că ”a fost încîntată lumea atîta vreme de strălucirea noilor ideologii, cărora li se opunea, din respect pentru o lungă tradiţie şi din convingere pentru unele principii, o concepţie mai veche. Un întreg tineret se îndreaptă spre dreapta sau spre stînga, nu atît la cetirea cărţilor de doctrină sau ascultarea chemărilor apostolice, cît pentru exemplul unor revoluţii care dovedesc că pot crea”. Amăgiri, le considera el, un tradiţionalist convins. ”Totalitarism şi democraţie sînt astăzi nişte simple firme pentru naivi”, scria Iorga.

”Tinerii sînt supuşi influenţelor vremii în care trăiesc. Sufletul lor nu e îndeajuns format ca să le poată rezista. Ei au şi un fel de mîndrie de a fi cum cere ceasul, pe care cînd îl ţin în samă, îşi închipuie oarecum că ei l-au făcut”. E ceea ce am trăit, trăim şi noi, în zilele noastre, sub ”zodia” #rezist. Dar Nicolae Iorga avertiza în decembrie 1939 şi asupra unor pericole ascunse în aceste idei: ”Marile lumini duc, cînd ele se sting subit, la prăpastie”.

Nicolae Iorga era, cum ştim toţi, un patriot. Fără să nege valoarea unor idei generoase, precum ”globalizarea” lumii, el spunea, într-un text despre ”Naţiunile sacre şi civilizaţiile originale”: ”orice ar crede o nouă filosofie politică, de aceeaşi culoare ca aceea a secolului al XVIII-lea, civilizaţia umană nu e un mare fluviu unic, ieşit de sub munţii cei mai înalţi, din izvoarele cele mai adînci, ci cursul ei duce apele vii ale tuturor afluenţilor, care aduc cu ei fiecare un mister de vitalitate, fără care fluviul s-ar pierde în mlaştini”. Acesta e, în fond, pericolul ”globalizării” care se petrece în zilele noastre.

Altele din cuvintele sale îmi evocă birocraţia de azi, de la Bruxelles şi unele dintre măsurile ei, care sînt în contradicţie totală cu vechile tradiţii ale civilizaţiei universale. Cum e, de pildă, recenta măsură de a elimina cuvintele ”mamă” şi ”tată” din vocabularul funcţionarilor, în numele revoluţionarei ”corectitudini politice”. În faţa unor asemenea măsuri, ”cînd fiecare om va fi o piedică... aş vrea să văd ce pot face, chiar sprijiniţi pe puşti şi mitraliere, cîţiva funcţionari necunscători”, arăta Iorga.

El se baza pe valoarea generală a naţiunii, care nu poate fi ştearsă, cu nicio măsură şi sub niciun pretext: ”Naţiunile sînt o formă organică a umanităţii. Nicio metodă nu le poare nimici, cum ele nu sînt rezultate din exerciţiul niciunei metode. Ele sînt născute, iar nu făcute”, arăta Nicolae Iorga, conferindu-le o sacralitate imuabilă.

Din acest punct de vedere, Iorga e mai actual decît oricînd. El demonstra şi prevedea în 1940 ceea ce se petrece acum, opt decenii mai tîrziu, cînd sub imperiul ”globalizării” se tinde către aneantizarea naţiunilor. E un efort zadarnic, dacă e să-i dăm crezare. Eu vreau să-l cred că aşa stau lucrurile.   

Pe de altă parte, în 12 septembrie 1939, cu mult înainte ca omenirea să treacă prin experienţa tragică a celui de-al doilea război mondial, Nicolae Iorga vorbea de ”holocaustul uriaş al jertfelor războiului început”. Apoi în 25 mai 1940 scria, tot în gazeta sa, ”Neamul Românesc”: ”O întreagă generaţie europeană, fără distincţie, inculţi şi intelectuali, buni şi răi împreună, se prăbuşeşte... E cel mai mare holocaust voit pe care l-a uneltit Infernul”.

Iorga folosea termenul de Holocaust, provenit din greacă holókauston: holos, ”complet” şi kaustos, ”ars”, cu un deceniu înainte ca el să fie utilizat exclusiv pentru a descrie uciderea a milioane de evrei de toate vîrstele din Europa, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, ca rezultat al ”soluţiei finale a problemei evreieşti”, aşa cum o vedeau naziştii, prin exterminarea lor. Elie Wiesel, cel care a consacrat această exclusivitate a termenului, a primit în anul 1986 Premiul Nobel pentru Pace, fiind supranumit de către Comitetul norvegian Nobel ”mesager pentru omenire”.

”Holocaustul” nu mai poate fi utilizat astăzi într-un sens mai larg, aşa cum o făcea Nicolae Iorga, prevăzînd atrocităţile războiului. Acum, e general consacrată unicitatea ”holocaustului”, ca asociat exclusiv cu exterminarea evreilor în lagărele de concentrare naziste, ca punct specific, pe harta crimelor umanităţii şi o culme a antisemitismului european. Nu e recomandabil să se vorbească despre holocaust armean, sau mai spre zilele noastre de unul cambodgian sau rwandez, cu atît mai puţin de unul al crimelor comunismului.

Toate acestea s-au întîmplat însă şi Nicolae Iorga, care nu era nici antisemit, iar în vremea în care scria despree ”holocaust” camerele de gazare de la Auschwitz şi Birkenau erau departe cu doi ani, în istoria viitoare le-a prevestit, ca rod al unor momente de nebunie a umanităţii, atunci cînd luminile ei, stingîndu-se subit, duc la prăpastie.