COMENTARIU Marius Oprea: Scenarii verzi, galbene, roşii

Cui nu-i e clar că vom avea alegeri la timp, poate să revadă ceea ce a spus ieri premierul Orban la şedinţa de guvern, cînd a cerut elaborarea procedurilor de urmat, pentru momentul în care alegătorii se vor prezenta la urne, pentru a se evita îmbolnăvirile. Adunarea de semnături şi depunerea candidaturilor a şi început, oameni cu diverse liste se agită deja pe străzi, încercînd, nu fără riscurile unor apostrofări, să obină susţinerea candidatului pentru care lucrează. Covid-19 a devenit treptat o temă secundară, oricare ar fi evoluţia bolii. Pun pariu că, fie creşterea cazurilor cît de severă în această toamnă, cînd românii se vor întoarce din vacanţe, ori că nu vom şti de ele, ori că datele vor fi în aşa fel edulcorate şi ambalate în argumente liniştitoare, încît nu vor împiedica desfăşurarea scrutinului localelor. Şi apoi a alegerilor generale.

Puterea şi dorinţa de a o păstra sînt mai puternice decît orice pandemie. Toate pîrghiile de a manipula informaţia, s-a dovedit deja, sînt subordonate enigmaticului ”Grup de Comunicare Strategică”, o entitate care nu are cum să-şi mai camufleze apartenenţa, fiind de fapt prelungirea unei unităţi specializate a Serviciului Român de Informaţii în cadrul executivului, care stabileşte strategia de construire a imaginii publice cu privire la Covid-19. Atîta vreme cît cultivarea spaimei a fost necesară pentru a obţine o perioadă de graţie pentru consolidarea puterii liberalilor, în situaţia în care ei nu au avut majoritatea în parlament, maşinăria a funcţionat cu succes. Vor încerca aceeaşi reţetă şi acum, pentru a putea organiza alegerile la timp. Orice întîrziere erodează scorul electoral al taberei prezidenţiale, pentru că orice întîrziere amplifică repercursiunile crizei economice asupra alegătorilor. Mai mult, preşedintele Iohannis, care s-a pus singur în fruntea campaniei electorale a PNL e într-o constantă pierdere de formă. Recenta gafă cu ”semaforul” şcolar, cînd ne-a prezentat eronat nişte calcule după o formulă altfel simplă, care ar clasifica şcolile în funcţie de rata îmbonăvirilor din zona în care se află, ne arată un preşedinte care e din ce în ce mai departe de realitate, lipsit de chef, incapabil chiar să-şi mai traducă gîndurile din germană în română. Astel încît, legaţi cu lanţurile grele ale obedinenţei de el, liberalii sînt forţati practic să organizeze alegerile cît mai repede, pentru a-i lăsa cît mai puţin spaţiu de manevră şefului de la Cotroceni: pentru că, mai nou, fiecare ieşire publică a preşedintelui le mai scade cîte un procent din scorul electoral.

De cealaltă parte, opoziţia e incapabilă să fructiifice oportunităţile pe care i le pun pe tavă Klaus Iohannis şi ”guvernul său”. Marcel Ciolacu se agaţă de putere, cum poate. Ponta jonglează alături de Negoiţă, plin de şmecherii, dar nu e capabil să convingă că e mai bun de altceva decît de o simpatică miştocăreală. Traian Băsescu se pregăteşte, rîzînd, să dinamiteze orice şansă a liberalilor şi useriştilor de a o da jos pe Gabriela Firea de la Primăria Capitalei, prin anunţarea propriei candidaturi. Călin Popescu Tăriceanu are dificultăţi din ce în ce mai mari în a gestiona problemele unui partid în care a promovat, din păcate, în funcţii de conducere sau pe liste parlamentare persoane care tratează loialitatea ca pe o marfă.
Altfel spus, e evident un singur lucru: nu stăm pe roze. În vreme ce politica s-a atomizat, în loc să se coaguleze, aşa cum se întîmpla deobicei în preajma alegerilor, singura certitudine e o criză economică aflată abia la început, pentru care miliardele europene (încă virtuale) nu vor fi decît un paleativ. Tabăra prezidenţială care a tratat pandemia ca pe o miză şi oportunitate politică, cu un preşedinte care ratează din toate poziţiile şi dă cu bîta-n baltă aşişderea se confruntă cu o opoziţie politică la fel de puţin convingătoare. Quo vadis? Scenariile, verzi, galbene sau roşii, cît şi comunicatele oricărui Grup, cît de ”strategic” ar fi el, nu mai pot coafa realitatea. Care arată că situaţia e de fapt albastră şi că atît puterea, cît şi opoziţia se ciorovăiesc în grup şi fără nicio noimă, în vreme ce ţara merge, încet şi sigur, spre marginea prăpastiei.