COMENTARIU Valeriu Şuhan: Agentul Sanitar Suprem

Se redeschid terasele ! Dar, nu oricum ! E nevoie de ”măsuri foarte speciale” şi anume, ”mesele vor trebui să fie la cel puţin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă”

Se redeschid plajele ! Dar, nu oricum ! ”…şi aici e nevoie de păstrarea distanţei de cel puţin doi metri între scaunele de plajă”, ne spune Preşedintele.

Avem voie să ieşim din oraşe, pentru că ”deplasările vor fi libere” şi ”deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim cu maşina sau cu piciorul sau cu bicicleta din localitate”. Am citat tot din declaraţia Preşedintelui.

În final, Preşedintele României ne-a atras atenţia, de fapt ne-a repetat, ”să avem grijă să ne spălăm pe mâini.”
Îmi tot caut cuvintele pentru a fi cât mai politicos în a descrie ce am simţit asultându-l pe domnul preşedinte comunicându-ne cele de mai sus.

Sper să le fi găsit.

Totuşi, nu pot descrie suficient dezamăgirea pe care am simţit-o şi continui s-o simt. Mă apasă  derizoriul adus în discursul Preşedintelui ţării mele.

Imaginea care mă domină este aceea a unui învăţător plictisit şi lipsit de har, dar ţapăn şi scrâşnind, care învaţă nişte loaze ca noi cum să se spele pe mâini, să-şi taie unghiile şi să nu se scobească în nas.

Umilinţa pe care am resimţit-o este una pe care nu am s-o uit curând.

Impresia pe care domnul preşedinte învăţător şi agent sanitar în acelaşi timp, mi-a indus-o, este că fac parte dintr-o masă de neciopliţi, rudimentari, retarzi, iar domni-sa are greaua misiune să ne civilizeze.

M-a mai durut şi maniera expeditivă în care domnai-sa ne-a adresat un ”la mulţi ani” fugitiv, tern şi lipsit de viaţă. ”Daţi-mi voie să vă spun La Mulţi Ani ! de Înălţare şi de Ziua Eroilor.” Atât !

A fost ca o uşă trântită-n nas.

Un rictus scurt adresat ca zâmbet.

Empatie de statuie dintr-un parc părăsit.

Dacă ceea ce am auzit ieri nu se numeşte derizoriu, atunci înţelesul cuvântului şi-a pierdut orice conţinut. Pentru mine, cel puţin.

Tribuna Preşedinţiei României a fost locul de unde am aflat că derizoriul poate îmbrăca forme dramatice. Mie mi se pare dramatic să aud nimicul exprimat de la un asemenea nivel. Pe mine, m-a asurzit dar, norocul meu, nu m-a amuţit.

Tot ieri, aflasem că UE planifică un plan generos şi pentru că suntem parte a ei, cum-necum, mă gândeam că o să aflu care sunt modalităţile concrete în care ţara mea va accesa cele 33 miliarde de Euro care ne-ar fi alocate.

Aş fi simţit laolaltă cu preşedintele meu, că speranţa în revenirea la o viaţă normală şi prosperă este îndreptăţită, că avem planuri pentru muntele ăla de bani şi ştim cum să le punem în aplicare pentru a ne reveni şi a merge mai departe ca să ne fie bine.

N-am auzit nimic despre economie, ce şi cum facem să recuperăm, să aducem înapoi la muncă oamenii care între timp au devenit şomeri, mulţi dealtfel, să reconectăm sistemele vitale pentru a produce plus-valoare.

Mă gândeam că vom afla mai multe de la prim-ministrul României. Nimic nici de la domnia-sa. Doar un ecou umil al sanitarismului deja exprimat de către cel ce se doreşte şeful statului.

Probabil că domniile lor nu ne consideră a fi la înălţimea comandamentelor pe care şi le-au asumat, iar viziunea pe care o au pentru ţara asta unde suntem şi noi trăitori, este mult peste puterea noastră de înţelegere.

Pe vremuri, în satele din Ardeal, câte un tip cu o tobă agăţată de gât o bătea cu tărie pe uliţe, oamenii ieseau pe la porţi, iar el le  striga ce trebuie să facă, să văruiască pomii, să cureţe şanţurile, chestii de-astea, sanitare şi obşteşti.

N-am depăşit nivelul.

În rest, să fim atenţi cum ”ieşim cu piciorul din localitate”, zic…