COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Secolul singurătăţii...

Acest titlu nu este al meu.

Este al unei cărţi senzaţionale care ne explică de ce individul în lumea noastră hiperconectată se simte atât de izolat.

Întâmplător sau nu, am citit-o pe fondul anunţului domnului Bill Gates că în doi-trei ani vom putea comunica nu numai prin noi înşine ci şi folosind avatarurile noastre.

Adică, nu mai e nevoie să ne prezentăm în carne şi oase în faţa camerei video, ci e suficient să comandăm ca o înfăţişare virtuală a noastră să ne înlocuiască.

Dacă eşti trist sau vesel şi vrei să apari invers în spaţiul virtual, comanzi avatarul corespunzător şi aia e, eşti cum... nu eşti.

Acum, ce să zic ?!

Probabil că unii vor vedea în această substituire un soi de revoluţie deşi, până la urmă, numele ei este minciună.

Şi, mai ales, singurătate.

O astfel de perspectivă pe mine mă îngrozeşte.

Nu e o groază pentru mine, eu şi cei din generaţia mea suntem, în mod natural, una cu sinele nostru dar mă îngrozeşte imaginea lumii de mâine aşa cum o „vede” Metavers-ul lui Zuckerberg.

Acum, cu nenorocita asta de pandemie şi şirul său ce pare nesfârşit de limitări, unele cam tâmpe, singurătatea oamenilor tinde să devină covârşitoare.

Noi, aceiaşi oameni, nu facem nimic s-o înlăturăm sau măcar s-o atenuăm.

Tindem a nu mai fi animale sociale ci doar nişte fiinţe lipsite de harul şi darul vieţii reale.

Sunt oameni printre noi, vizionari şi ei, care văd în Metavers cu totul alte valenţe, cele ale educaţiei.

Educaţia ca o joacă stimulativă.

Educaţia ca bucurie a descoperirii umanităţii din noi, a bogăţiei noastre spirituale.

Educaţia ca liant social, rasial, religios, al diversităţii înţeleasă simplu şi  natural, fără impuneri şi şabloane.

Educaţia ca explicaţie a originii şi evoluţiei noastre.

Singurătatea ?!

Topită-n îmbrăţişări...