- Home
- Editorialiștii
- (09.06.2020, 08:00)
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Standardizarea copilăriei şi anarhia simţurilor
Am o veste bună! Am reuşit să citesc documentul acela al OMS din 2010, care se intitulează ”Standardele educaţiei sexuale pentru Europa - un cadru pentru factorii de decizie politică, specialişti şi autorităţi dindomeniul educaţiei şi sănătăţii”.
Urmărește
957 afișări
Standardizarea copilăriei şi anarhia simţurilor
Ca să nu vă miraţi că standardele astea sunt numai pentru Europa, aşa cum iniţial mi s-a întâmplat mie, trebuie să vă spun că ele sunt un coautorat al Biroului pentru Europa al OMS şi Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate-BzgA şi a fost elaborat la Koln, aşa cum ziceam, în 2010.
Întreg documentul despre care vorbim e extrem de dens, însă am să încerc să surprind doar câteva aspecte, relevante.
Bun, hai să vedem ce trebuie să înveţe copiii europeni şi numai ei, în materie de educaţie sexuală.
S-o luăm cu începutul ! Iată: ”documentul este menit să contribuie la introducerea educaţiei sexuale holistice. Prin intermediul educaţiei sexuale holistice, copiii şi tinerii vor beneficia de informaţii imparţiale şi corecte din punct de vedere ştiinţific, cu privire la toate aspectele sexualităţii şi în acelaşi timp, vor dobândi abilităţi de a acţiona ţinând cont de aceste informaţii. Astfel, aceasta contribuie la formarea unor atitudini respectoase şi fără prejudecăţi şi contribuie la edificarea unor societăţi echitabile”.
În ceea ce priveşte contextul ni se mai spune că: ”regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se confruntă cu multiple provocări privind sănătatea sexuală, cum ar fi creşterea ratelor cazurilor de: infectare cu HIV şi alte infecţii cu transmitere sexuală (ITS), sarcini neplanificate în rândul adolescentelor şi violenţă sexuală, acestea fiind doar câteva exemple”.
Ok, mai departe ! Sunt şase grupe de vârstă avute în vedere a parcurge ”materia”, anume, 0-4 ani, 4-6 ani, 6-9 ani, 9-12 ani, 12-15 ani şi grupa 15 ani şi mai mult. Aşa zice acolo, ”15 şi mai mult”.
Sincer, m-am mirat că un copil de 15 ani e considerat a fi abordat la fel ca unul de 18 ani dar, asta e.
Ca să vă fie mai uşor, la pag. 37 găsiţi un tabel foarte bine sistematizat, din care se desprind obiectivele urmărite şi anume, ”informaţiile” care se vor transmite copilului, ”abilităţile” dorite a le dobândi, şi ”atitudinile” pe care ar trebui să le aibă ca rezultat.
Deasemenea, cele trei de mai sus, sunt corelate cu domenii precum ”corpul uman şi dezvoltarea umană”, ”fertilitatea şi reproducerea”, ”sexualitate”, ”sexualitate, sănătate şi bunăstare”, ”sexualitate şi drepturi”, ”emoţii”, ”relaţii şi stiluri de viaţă” şi încă alte câteva.
Doar ca exemplu, la grupa de vârstă 0-4 ani la capitolul ”sexualitate”, copilul trebuie să primească informaţii despre ”bucuria şi plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie”.
Cu privire la ”abilităţi”, copilul 0-4 ani trebuie ”să îşi exprime propriile necesităţi, dorinţe şi limite, de exemplu în contextul <jocului de-a medicul>”, iar la atitudini, ”să îşi manifeste interesul pentru propriul corp şi corpul altora”.
Vă las pe dvs. să parcurgeţi informaţiile din tabelul respectiv şi să vă faceţi propria părere. Cu siguranţă, vă vor fi de folos în acest sens.
Unora le va fi fost, pentru că am auzit o doamnă care se extazia în faţa acestei perspective, a posibilităţii educaţiei sexuale la copii încă de la naştere. ”Vă daţi seama unde suntem faţă de ei” zicea ea dorind să sublinieze diferenţele deloc favorabile nouă. Eu îmi dau seama şi mă bucur.
Mie, după ce am citit şi recitit documentul despre care vorbim şi pentru că într-un comentariu anterior am amintit de Alexandra Kollontay, teoreticianul sexualităţii la bolşevici, primul lucru care mi-a trecut prin minte, a fost o zicere ce i-a fost atribuită şi care suna cam aşa, obţinerea satisfacţiei sexuale trebuie să fie la fel de simplă ca primirea unui pahar cu apă.
Şi încă ceva ! Mă întreb în ce măsură trioul acesta, informaţii-abilităţi-atitudini, va asigura un grad mai mare de prevenire a implicării minorilor în acte de pornografie infantilă, trafic de copii, violenţă sexuală ?
Mi-e teamă că răspunsul e negativ.
Îmi mai e teamă de furtuna simţurilor copiilor generată de acest soi de revoluţie sexuală, cu adânci rădăcini în istoria unui crez criminal, comunismul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Ion Cristoiu: România a pierdut deja bătălia planetară în materie de relansare a turismului după Pandemie
Citește și: COMENTARIU Lelia Munteanu: Fragiliştii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe