COMENTARIU Valeriu Şuhan: Ungurii, evreii şi mai cine?

Ungurii, evreii şi mai cine ?

Două minute şi treisprezece secunde a durat declaraţia de ieri a Preşedintelui României domnul Klaus Iohannis.

Atât a durat să simt că Europa e doar un moft, iar spiritul european are consistenţa untului la soare. Valorile europene atât de scrupulos definite şi graţios protejate, au dispărut în două minute şi treisprezece secunde.

Europa valorilor a fost plesnită scurt, cu vorbe scrâşnite poliglot, e adevărat, aruncată, înghesuită după uşa larg deschisă, în faţa unei fantome, a unui moroi, extremismul cu motivaţii naţionaliste.

Fantoma asta lividă şi descarnată, un hoit, a descins brusc printre noi, şi-aşa speriaţi de moarte, de noul coronavirus SARS-CoV-2.

Şocul declaraţiei a fost teribil, chiar dacă rostirea ei a lăsat să se vadă că e o interpretare actoricească, în legătură cu calitatea căreia mă abţin să mai comentez. Doar l-aş cita pe domnul Petre Roman: a sunat ca dracu’!

Nenorocirea e că mi-am amitit de o altă declaraţie a aceluiaşi preşedinte al României, de acum doi ani, din 26 Aprilie 2018, când în mod nefericit, domnia sa vorbea că adversarul său politic aflat în Israel, Dragnea, ”cine ştie ce înţelegeri secrete face cu evreii”.

Atunci, Preşedintele României, ţara noastră, a tuturor, a fost pus în situaţia de a-şi cere scuze, mai cu jumătate de gură, dar a făcut-o.

Ce vină om fi avut noi atunci ?! Dar acum ? O mai trebui, oare, ca Preşedintele României, ţara noastră, a tuturor, să-şi mai ceară scuze cuiva după declaraţia de ieri ? Om avea noi vreo vină ?

Chiar ieri de dimineaţă, un coleg mai tânăr, cu amabilitate, bunăvoinţă şi sinceritate evidente, îmi atrăgea atenţia că numele de familie al Preşedintelui României, se scrie cu I şi nu cu J.

Îmi spunea că scriu cu J cei care vor să sublinieze naţionalitatea persoanei preşedintelui, faptul că acesta nu ar fi român. Neaoş, adică. Şi că aceasta ar fi o manifestare oarecum subtilă, de xenofobie. După cum se vede, mi-am însuşit treaba şi scriu corect, desi verificarea ortografică a laptopului nu e de acord. În sfârşit, asta e!

N-a trecut mult, vreo trei ore şi ne-a explodat în faţă incitarea la xenofobie din partea celui de grija căruia ne făceam probleme că ar putea fi victima atitudinii xenofobe. Soarta!

Pe mine, însă, mă preocupă cel mai mult ce simt oamenii din Transilvania. Români, unguri, saşi, ţigani, ce-or zice ei despre aceste declaraţii şi despre situaţia, în sine care le-a generat.

Ce-or zice despre felul în care o astfel de chestiune hiper, mega, ultra sensibilă, a fost lăsată să evolueze până aici. Explicaţiile c-o fi, c-o păţi, că raţa împunge, nu ţin la ei. Aşa cum nu cred că ţin la noi, ăştia, miticii. Exista o soluţie extrem de simplă şi se cheamă cerere de prelungire aşa încât, să ne lase cu prosteala.

Cât de mult s-or simţi oamenii ăia apăraţi de Statul Român, cu toţii, români, unguri, saşi, ţigani, când de la cea mai înaltă tribună a sa, cel ce se doreşte şeful statului, le spune că vecinul Jancsi s-a-nţeles cu Marcel, care şi el s-a-nţeles cu Viktor ”în nişte birouri secrete din Parlament”, să le  fure lui Ion şi lui Gheorghe pământurile .

Mă gândesc cum s-or uita unii în ochii altora, câtă încredere şi-or mai acorda.

Ştiu, mi s-ar putea răspunde că pe oamenii ăia de jos nu-i interesează, că ei îşi duc viaţa în continuare fără probleme, înfrăţiţi în nevoile lor curente.

Să fim sinceri, chestia asta e un clişeu. Cei care cunosc în profunzime viaţa din Ardeal, ştiu că nu-i aşa. Temerile au rămas de o parte şi de alta, cu intenţie, ascunse adânc, ca să nu ştie nimeni calea spre ele.

Cine îşi asumă să le răscolească face o crimă, la propriu şi la figurat.

Istoria se repetă, ar putea gândi oamenii ăia, iar pentru ei, asta e tragic.