COMENTARIU Vasile Neacşa: Polonia în lupta cu Uniunea Europeană

„Nu sunt de acord cu politicienii care şantajează şi ameninţă Polonia. Nu sunt de acord ca şantajul să devină o metodă de conducere a politicii faţă de un stat membru. Nu aşa se construiesc democraţiile”, spunea primul ministru polonez, Mateusz Morawiecki luni la Strasbourg, la şedinţa Parlamentului European (PE) unde participă şi preşedinta Comisiei Europene (CE), Doamna Ursula van der Leyen. Conflictul, care forte probabil nu va avea niciun câştigător, a început în anul 2018, atunci când Polonia a iniţiat o reformă ampla a sistemului sau juridic. Obiectivele reformei sunt multiple, dar se pot cuantifica pe două mari direcţii: interesul de partid, pentru a numi în funcţii noii judecători, loiali Partidului Lege şi Justiţie ( PLJ) şi, respectiv, alinierea la standardele europene în materie de pensionare. Voi reda succint punctele de interes şi disputa dintre Polonia si UE :

• Vârsta de pensionare a judecătorilor a fost, până în anul 2019,  de 67 de ani indiferent de sex. Reforma judiciară, propusă şi adoptată, face distincţie între sexe şi consacră 65 de ani la bărbaţi şi 60 de ani pentru femei. Trebuie spus că numirile judecătorilor sunt pe viata nefiind afectate de eventuale fluctuaţii politice.
• Noua reformă prevede că Ministrul Justiţiei are dreptul de a prelungi activitatea unui judecător şi după împlinirea vârstei de pensionare.
• Între anii 2015 -2017, în urma unor legi adoptate în grabă şi cu interes, s-a ajuns ca numirile de judecătorilor să fie făcute numai de către Parlamentul polonez (Sejm). Mai mult, reforma din 2019 propunea introducerea unei camere disciplinare, formată din procurori numiţi de Ministrul Justiţiei, având competenţa să analizeze şi să tragă la răspundere judecătorii. Legea oferea în fapt guvernului posibilitatea de a demite sau de a micşora salariile judecătorilor. În mod evident legiferarea unor asemenea noi competenţe  denota o imixiune în sistemul juridic şi aşa clientelizat, după venirea PLJ la conducerea guvernului, în 2015.

Deci, altfel spus, în toate legile şi în toate reformele adoptate după anul 2015 de majoritatea parlamentara a PLJ, se observă o încercare de consolidare a puterii respectiv de subordonare a puterii juridice din stat unui partid politic. Răspunsul Uniunii Europene (UE) la tot acest val de reforme juridice introduse de PLJ a fost măsurat, neconcludent şi adesea părtinitor. Măsurat, deoarece au fost iniţiate măsuri de atenţionare, deci mecanismul de re-echilibrare a intrat în acţiune. Neconcludent, deoarece toate măsurile luate până în prezent nu au avut niciun fel de impact asupra agendei de guvernare a PLJ. Şi părtinitor deoarece în Germania ministrul justiţiei din fiecare land numeşte judecătorii, uneori cu un aviz consultativ al unei comisii (https://www.senat.fr/rap/r06-383/r06-3838.html). 

De ce nu s-ar putea deci şi în Polonia? Aspect de altfel subliniat de primul ministru polonez în alocuţiunea sa de la Strasbourg: „Aceasta este o cale bine parcursă de jurisprudenţă, nefiind nicidecum o noutate”.  „De ce există diferite decizii şi verdicte adoptate cu privire la diferite state membre ale UE?”               

Odată cu activarea, în 2017, de către  Comisia Europeana (CE) a Art.7 din Tratatul Uniunii, apare riscul ca Polonia să îşi piardă dreptul de vot în Consiliu. Falsă imagine, deoarece Ungaria, prin vocea Primului sau Ministru Domnul Viktor Orban declara: „Ofensiva inchizitorială împotriva Poloniei nu va avea succes niciodată. Deoarece Ungaria va folosi toate opţiunile legale din UE pentru aşi arăta solidaritate cu polonezii” (Reuters, 22.07.2017). Iar ieri tot acesta avea să califice atacul împotriva Poloniei ca fiind o „vânătoare de vrăjitoare în Europa împotriva Poloniei” iar „[Legislatia] UE are întâietate acolo unde are competenţe”. Trebuie arătat ca Art. 7 poate fi aplicat numai dacă toate statele membre, cu excepţia celui în cauza, votează sancţiunea. Iar condiţiile nu sunt întrunite - deocamdată.  Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), sesizată fiind, s-a pronunţat în defavoarea Poloniei cu privire la eliminarea comisiei disciplinare, iar Polonia s-a conformat.  Totuşi celelalte obiecţii rămân în suspensie (vârsta de pensionare şi procedura numirii judecătorilor) iar Polonia nu da semne de obedienţă. Cu atât mai mult, cu cât Tribunalul Constituţional al Poloniei a respins printr-o decizie recentă, deciziile CEJ privind prevalenţa legislaţiei UE asupra celei naţionale. „Această hotărâre pune sub semnul întrebării bazele Uniunii Europene. Este o provocare directă la unitatea ordinii juridice europene” afirma doamna Ursula van den Leyen.

Cu referire la vârsta de pensionare, CEJ respinge ca nejustificată discriminarea pozitiva practicată de Polonia. Curios, deoarece în ultimele 18 luni asistăm la Bruxelles la o adevărată cruciadă feministă pentru numiri de femei în funcţii de responsabilitate în cadrul instituţiilor europene. O eventuala competenţă a acestora nici nu este măcar subiect de discuţie. Dar probabil nimeni nu a sesizat CEJ, chiar dacă exemplele abundă în acest sens.  Dacă un anumit grup de ţări (Danemarca, Austria, Olanda, Finlanda, Suedia) cer luarea de masuri imediate, cum ar fi suspendarea fondului de ajutor COVID pentru Polonia în valoare de 24 miliarde € donaţie şi 12 miliarde € împrumut, alte ţări au fost mai rezervate în acest demers. Germania, încă prin vocea Doamnei Merkel, afirma că „Avem probleme mari, iar sfatul meu este să le rezolvăm prin discuţii, să găsim compromisuri”. Franţa a dat dovadă de o rezervă şi mai mare, după ce compania de stat EDF a depus o oferta preliminară pentru construcţia a 4 - 6 reactoare nucleare în Polonia (13.10.2021) şi după ce Polonia s-a aliniat altor 8 ţări care cer CE ca energia atomica să fie considerată energie verde, ceea ce ar facilita investiţiile şi finanţările europene.  În PE echilibrul între pro şi contra este destul de fragil. Grupul Socialiştilor Europeni este vocal şi cere sancţionarea imediată a Poloniei, în timp ce grupul PPE, condus de Manfred Weber, continua linia imprimata de Doamna Merkel, de dialog şi de compromis. Numai grupul conservatorilor şi al reformiştilor europeni se declară ca fiind gata să continue lupta alături de Polonia: „Bătălia care o dă acum (Polonia) este lupta pentru alte ţări”.

Concluzie

1. In mod clar Partidul Lege şi Justiţie din Polonia încearcă sa monopolizeze puterea în stat, în ideea de a se menţine cât mai mult timp la conducerea ţării. Dar acest fapt face parte din jocul politic şi poate fi observat şi la alte ţări din UE. Deci Polonia nu este o ţară care promovează sau inventează un nou sistem de confiscarea puterii.  Problema apare când membri mai vechi din clubul select al UE îşi aroga sau invocă drepturi preferenţiale în raport cu restul membrilor. Numai un eventual interes economic le-ar putea diminua apetitul pentru democraţie şi ordine juridică. Iar ţările din Europa Centrală şi de Est sunt cele mai expuse la acest şantaj. România nu face parte din nici una din taberele menţionate mai sus. Mulsă până la măduva oaselor, obedientă în totalitate pe parcursul deceniilor, este quasi inexistentă în procesul decizional sau de influenţă al UE. Nici privatizările dictate din exterior - a Bancorex sau cea frauduloasă a Petrom - nu au trezit nici un sentiment de apartenenţă naţională a politicului amorf roman.  Spectrul neo-colonialismului modern poate fi cel mai bine observat în România.

2. Pentru prima dată un liderul al unui stat membru al UE pune la îndoială tratatele UE într-o Curte Constituţională naţională. Precedent periculos, care conduce cu siguranţă la crearea sau întărirea sentimentului naţional şi printre alte ţări membre. Este clar pentru politicieni care gândesc la constituirea unui stat supranaţional în Europa că acesta este un moment important. Daca Polonia pierde, atunci orice Constituţie a oricărui stat membru (cele mai expuse fiind statele mai nou intrate şi mai puţin dezvoltate) poate fi practic reinterpretată devenind ţinta unor modificări cu o componentă de dominaţie europeană. Daca Polonia iese cu faţa curată din încleştare, atunci cel puţin ea va ocupa un loc de frunte la masa adevăraţilor lideri ai UE.

        PhD Profesor  Vasile Neacşa / Bruxelles, 21.10.2021