Ion Cristoiu: Ce-ar fi scris Armand Călinescu în Jurnal dacă n-ar fi fost asasinat

Editura Humanitas a tipărit sub titlul Însemnări politice , jurnalul ţinut de Armand Călinescu între 1916 şi 1939. Ce şochează la lectura volumului? Chiar şi după ce ajunge prim-ministru, Armand Călinescu găseşte răgaz sufletesc şi energie pentru a scrie mai departe în jurnal. Cine a ţinut vreodată în viaţă, între falange, spada numită condei, nu poate fi decît uimit. Acela ştie cît de greu e să te apuci de scris. Aşezatul în faţa hîrţiei albe, schiţarea primei fraze, chiar şi luarea stiloului pentru al deşuruba şi al pune să brăzdeze cu peniţa cer uneori un efort uriaş. Unii cred că imboldul de a scrie vine automat şi imperios, ca găinii găinaţul.Că la un moment dat, oriunde te-ai afla, în pat, pe stradă sau chiar la toaletă, te apucă o irezistibilă nevoie de scris şi că, întrerupîndu-te, fugi, cu pantalonii în vine, pînă la masa de lucru şi gîfîind. de o plăcere atingînd intensitatea celei sexuale, te apuci să înşirui rînduri, rînduri pe hîrtie. În realitate aşezatul la masa de scris presupune un imens efort. Dumnezeu nu a făcut-o pe om ca să-şi pună gîndurile pe hîrtie. De aceea, scrisul eo rupere din ritmul obişnuit al vieţii, o abatere a maşinăriei umane de la comanda iniţială. Asta înseamnă că orice intrat în scris cere un efort extraordinar, o strîngere în pumn a tuturor energiilor, o concentrare dureroasă, asemenea unei naşteri.

Dificultatea de a scrie şi recunoscută chiar de literaţii profesionişti. Jurnalele de creaţie ale unora poartă impresionante cantităţi de lamentaţii despre chinul de a se apuca de lucru sau de al duce pînă la capăt. „Simt perfect că fraza o să mă chinuie. O să vină o zi cînd n-am să mai pot scrie un cuvînt” – notează Jules Renard în Jurnal . Şi drept dovadă că aşezatul la masa de scris implică deseori un efort supraomenesc, marele prozator sintetizează aforistic la un moment dat:

„Talentul eo chestiune de cantitate. Talent nu-i să scrii o pagină, ci trei sute. Nu există roman pe care o inteligenţă obişnuită să nu-l poată concepe, nicio frază, oricît de frumoasă, pe care o să începă să construiască. Rămîne să iei tocul, să-ţi aşezi hîrtia şi să ai răbdare so umpli. Cei vrednici nu stau la îndoială. Se aşază la masă şi încep să asude. Şi-o scot la capăt. Îşi termina cerneala şi înnegresc toată hîrtia. Numai asta îi deosebeşte pe oamenii de talent de leneşi care nu se ţin niciodată de treabă. În literatură nu sînt decît boi de tras la plug. Genii sînt cei mai mari dintre ei, cei care care trudesc optsprezece ore pe zi fără să le pese. Gloria este o strădanie fără răgaz”.

Ştiind acest adevăr, nu nu poate decît tăria lui Armand Călinescu de a scrie mai departe, în jurnal, şi după numirea sa ca prim-ministru. E uşor de imaginat cîte treburi avea de făcut de dimineaţă pînă seara. Şi cu toate acestea, la capătul unei zile de hărţuieli obositoare, de şedinţe, de auidenţe la Rege, de manevre interne şi externe, el găsea acele clipe, puţine, e drept, pentru a rămîne faţă în faţă cu hîrtia albă.

Armand Călinescu a fost asasinat în 21 septembrie 1939. Ultimele însemnări din jurnal aparţin seria de 20 septembrie. În seara dinaintea tragediei, el consemnează conştiinţe gîndurile. Ar fi făcut la fel şi în seara lui 21 septembrie dacă scăpa cu viaţă. Şi am putea glosa la infinit pe seama acestor ultime rînduri. În seara lui 20 septembrie omul scris netulburat. Nu ştia că e ultima pagină nu numai a jurnalului, dar şi a vieţii. Am putea, de asemenea, să facem mare caz de fapt că autorul nu preia nimic. Oricît am întoarce pe o parte şi pe alta ultimele sale rînduri, nu vom descoperi venind dinspre tragedia de a doua zi nu măcar o adiere. Nu asta nu impresionează la însemnările lui Armand Călinescu. Ne impresionează că omul a scris şi în seara lui 20 septembrie. Presupunem că ar fi făcut-o şi în seara lui 21.

Tentativă de asasinat. Se pare că sînt legionari. De luat măsuri.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro