Ion Cristoiu: Cînd Nae Ionescu e lachetul lui Carol al II-lea

Convingere. Caragiale e convins că oamenii nu sînt egali. Ca inteligenţă, ca talent, ca înzestrare. În anii proletcultişti se afirma că oricine poate să scrie cu singura condiţie de a avea o viziune revoluţionară. Cînd am scris despre neghiobia Talentelor din popor aş fi avut nevoie de acest punct de vedere al publicistului Caragiale :

„Oricît ar fi cineva de înaintat în vederile politice, oricît ar crede că, numai din ridicarea necontenită a nivelului intelectual şi moral al unei societăţi, şi numai din treptata egalizare a condiţiilor de trai al indivizilor, poate rezulta ordinea ideală a statului şi culmea de înflorire a speţei umane – trebuie să recunoască un lucru, că niciodată nu se vor egaliza puterile şi virtuţile particulare ale indivizilor. În lumea viitoare, în lumea pe care cel mai extrem utopist o poate visa, vor fi diferenţe de închipuire, de judecată şi de gust de la individ la individ.

Cel mai extrem utopist nu şi-ar putea, credem, închipui o lume compusă din indivizi absolut deopotrivă la spirit, o lume în care toţi indivizii să fie egal de talentaţi sau lipsiţi de talent, egal de inteligenţi sau egal de proşti. Mai înţeles să nu crează cineva că la un moment dat domnul Voltaire poate fi mai de spirit decît lumea; oricine, care se simte singur zicînd noi decît zicînd eu, are dreptul să se mîndrească de concursul anonim ce el îl dă lumii ca să o facă mai de spirit decît celebrul bărbat. Dar ceea ce n-ar fi înţeles ar fi să-şi închipuie cineva o vreme cînd, în toată lumea, fiecare să aibă tot atîta spirit ca domnul Voltaire.” (I.L. Caragiale, Cîteva păreri, Ziua, 22, 29 febr. 1896, 1, 7 martie 1896)

*

Un Nae Ionescu lacheu. Opt numere din Cuvîntul – 16, 17, 18, 19, 20, 21, 23, 24 octombrie 1929 – sînt ocupate de sforţarea lui Nae Ionescu de a demonstra că în aprilie 1928, n-a fost nici un complot al lui Caraiman de a veni în ţară cu ajutorul PNŢ, ca regele Carol al II-lea. Reamintim că un adevăr cu valoare de axiomă e cel potrivit căruia cu ocazia întrunirii PNŢ de la Alba Iulia, dezmoştenitul urma să participe şi el, venit de la Londra cu două avioane încărcate cu manifeste şi cu acoliţi. A fost oprit de autorităţile englezeşti. Despre complot au scris ziarele englezeşti serioase. Sub titlul „«Complotul» (a se băga de seamă ghilimelele care pun la îndoială – n.n.) de la Londra. Mărturisiri şi documente. Revizuiri istorice. În marginea scrisorii doamnei Brătianu” Nae Ionescu îşi pune în joc întreaga-i autoritate de publicist pentru a-l albi pe Carol al II-lea. Relatările presei britanice sînt contrazise pe spaţii largi. Prinţul apare pentru Nae Ionescu cinstea întruchipată, ca să nu mai vorbim de loialitate. Totul ar fi fost o înscenare a Siguranţei noastre, dovadă că bietul prinţ rătăcitor era hăituit de oamenii lui Brătianu. De ceva vreme Nae Ionescu şi-a făcut un steag publicistic din pregătirea prin presă a terenului pe care să aterizeze Prinţul pentru a-şi detrona fiul printr-o lovitură de stat. Legătura cu madama Lupescu e arătată de Nae Ionescu drept rezultatul unei capcane întinse bietului de Siguranţă. Imaginea de destrăbălat a lui Carol al II-lea trece pentru Nae Ionescu drept efectul unei campanii de denigrare:

„Campania aceasta de denigrare a principelui Carol e tot ce a cunoscut mai perfid şi mai infam viaţa noastră publică. Echipe volante acoperite au mişunat ani de zile prin cafenele, prin oraş, prin saloane şi au aruncat tot felul de informaţiuni asupra vieţii private a principelui. Fotografii reprezentînd scene absolut fără nici o semnificaţie erau publicate, cu titluri şi comentarii iritante. S-a creat, în acest chip – în jurul vieţii lui private –, o atmosferă de aşa natură, încît chiar oameni de valoarea şi răspunderea morală a d-lui Iorga au consimţit să facă afirmaţiuni necontrolate, cari erau tot atîtea acte de injustiţie pentru prinţul pribeag.”

Denigrarea prinţului pribeag?

Simpla confruntare cu adevărul istoric îl înscrie pe Nae Ionescu în categoria publiciştilor lachei.

Poate că inteligenţa, cultura, virilitatea, capacitatea de guverna sînt lucruri asupra cărora în epocă mai pot fi controverse. În privinţa vieţii destrăbălate, incompatibile nu doar cu moştenitorul tronului, dar şi cu un ministru al vremii, nu există nici un dubiu. Prinţul – cel care ar fi trebuit să devină Rege – dezertase de pe front pentru nurii unei muieruşti şi renunţase oficial la tron pentru fundul Lupeascăi.

De unde şi pînă unde denigrare?

 Campania lui Nae Ionescu ar mai trece cît de cît de cît dacă Prinţul pribeag n-ar fi devenit Regele Carol al II-lea. Din 1930 şi pînă în 1940, Carol al II-lea a fost întruchiparea dezmăţului la nivel înalt. Ca să nu mai spunem de clătinarea ţării prin ambiţiile sale dictatoriale şi prin Cultul nemaintîlnit al personalităţii.

 Nenorocirea lui Nae Ionescu e că nu-şi dă seama, cînd caută să-l albească pe Prinţ, că evoluţia faptelor şi evenimentelor îl va contrazice violent.

El însuşi va sfîrşi prin a fi trimis în lagăr de întruchiparea Cinstei şi aşa cum se şopteşte chiar va muri de aceeaşi mînă.

Lecţie pentru mine şi pentru toţi condeierii.

Cînd scrii despre cineva care nu s-a manifestat în exerciţiul puterii gîndeşte-te la cît de penibile trec azi, cînd ştim ce s-a întîmplat, scrierile lui Nae Ionescu de cîntare a lui Carol al II-lea.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro