- Home
- Editorialiștii
- (31.12.2024, 08:43)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Cristoiu: Cum se aranjau entuziasmele pe vremuri
- Ion Cristoiu: Pe 9 mai 1866, Carol I descinde de pe vapor, la Turnu-Severin. De aici, pînă la locul de cazare din Bucureşti se întinde un lanţ nesfîrşit de primiri sărbătoreşti
- Ion Cristoiu: Descopăr că şi Prinţul Cuza beneficiază de o primire asemănătoare în 8 februarie 1859, la venirea în Bucureşti pentru a-şi lua în primire Domnia Valahiei. Cu şapte ani mai devreme, Al. I. Cuza beneficia şi el, la intrarea în Bucureşti, de aceeaşi primire exprimînd entuziasmul popular.
- Ion Cristoiu: În noaptea de 10/11 februarie 1866, Cuza e debarcat printr-o lovitură de stat ruşinoasă. Nici un român n-a ieşit în stradă să protesteze. Unde erau cei 100.000 de bucureşti care-l întîmpinaseră în 8 februarie 1859?
Urmărește
1706 afișări
Ion Cristoiu: Cum se aranjau entuziasmele pe vremuri
Cine reprezintă opinia publică? Sub acest titlu am tipărit mai demult, în volumul Un pesimist la sfîrşit de mileniu (1999) un eseu sceptic despre aşa-zisul entuziasm popular cu care a fost întîmpinat Prinţul Carol la venirea în principate.
Luînd drept sursă memoriile lui Carol tipărite în 1939, la Editura Universul, sub titlul Din viaţa regelui Carol I al României – de un martor ocular, remarcam mai întîi telegramele ca semn al entuziamsului popular delirant stîrnit doar de simpla veste că Prinţul a acceptat să vină în Principatele Unite pentru a le conduce:
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
FBI crede că atacatorul din New Orleans a acţionat singur
-
Ciolacu: Aderarea completă la Schengen va impulsiona economia României
-
Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”
„Nici n-apucă Prinţul să se urce pe tron, că şi încep să curgă telegramele de felicitare (Ah, aceste telegrame care vor face o glorioasă carieră în istoria ulterioară a României): «Primul ministru şi Dimitrie Sturdza vin să facă diferite rapoarte Prinţului. Ei aduc sute de telegrame de salutare din toate părţile ţării». De alfel, telegramele par a se fi pus în mişcare cu mult înainte, cînd Carol I nici n-ajunsese în ţară“.
Pe 9 mai 1866, Carol I descinde de pe vapor, la Turnu-Severin. De aici, pînă la locul de cazare din Bucureşti se întinde un lanţ nesfîrşit de primiri sărbătoreşti:
„Primul popas, cel de la Craiova, stăs sub stindardul fericirii colective:
«În curînd, se crapă de ziuă şi în depărtare începură a se zări turnurile Craiovei, capitala Valahiei Mici, împresurată din toate părţile de coline verzi. Pe la 6 jum., prinţul ajunse la linia de accise a oraşului. Acolo îl aştepta o mulţime enormă, căci telegraful dusese în toată ţara vestea fericitului eveniment. Un ura! tunător şi care nu voia să se sfîrşească primi pe prinţ, cînd trăsura se opri înaintea unui umbrar».
Cuvîntarea Înaltului Oaspete e în franceză. Deşi ne aflăm abia în 1866, românii par a fi extrem de culţi. Reacţia mulţimii de la Craiova ne lasă să înţelegem că franceza era înţeleasă perfect:
«Prinţul ţinu o cuvîntare. El îşi exprimă, în franţuzeşte, bucuria că se afla acum în mijlocul fiilor ţării sale. Ultimele sale vorbe fură acoperite de exclamaţii entuziaste şi o adevărată ploaie de flori şi cununi căzu asupra tînărului prinţ».
Entuziasmul declanşează, potrivit Memoriilor, geniul ingeniozităţii autohtone. Populaţia de pe parcurs se întrece în a găsi forme cît mai originale pentru a da glas bucuriei. Oltul e trecut de Prinţ pe o plută împodobită cu flori şi covoare:
«Pe la 12, prinţul sosi la Olt; un rîu larg. Pe ţărmul celălalt se zărea orăşelul Slatina, într-o poziţie pitorească. O plută împodobită cu crengi verzi şi cu covoare trecu pe călători peste rîul spumegînd. Populaţia se adunase de pretutindeni şi se grămădise pe amîndouă ţărmurile rîului, primind cu aclamaţii pe tînărul domnitor. Înainte de a inra în Slatina, prinţul schimbă trăsura şi astfel îşi făcu intrarea ăîn oraşul frumos decorat. Pe sub numeroase arcuri de triumf, împodobite cu portretul lui, ajunse la o casă particulară, unde i se servi un dejun solemn, după ce mai întîi primi autorităţile orăşeneşti».
La intrarea în Bucureşti, apare şi binecunoscutul moment al înmînării cheilor oraşului:
«Solemnităţile primirii începură nu departe de Băneasa, o pădurice cu un castel neterminat încă, a fostului hospodar Bibescu. Primarul Bucureştilor, Dumitru Brătianu, fratele lui Ion Brătianu, care rămăsese în Piteşti, prezentă prinţului, pe o pernă de mătase roşie cheile oraşului; cei 30.000 de oameni adunaţi acolo repetară cu entuziasm strigătul de ura! cu care primarul îşi sfîrşi înflăcăratu-i discurs».
Pe podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei de azi), intră în scenă inevitabilele doamne aruncătoare de flori. Ele dau în Prinţ chiar şi cu versuri:
«Casele de pe pod erau foarte frumos decorate cu steaguri, coroane şi ghirlande; doamne, în haine de sărbătoare, aruncau de la ferestre şi balcoane tînărului prinţ flori, porumbei şi poezii cu panglici tricolore»“.
Lucrînd la cartea studiul despre vizita lui Al. I. Cuza la Constantinopol, descopăr că şi Prinţul Cuza beneficiază de o primire asemănătoare în 8 februarie 1859, la venirea în Bucureşti pentru a-şi lua în primire Domnia Valahiei.
Găsesc relatarea festivităţilor în Scrisoarea lui Jacques Paumay către A. Vrière, ministrul de Externe al Belgiei, document expediat în 10 februarie/22 februarie 1859:
„De la ora 10 dimineaţa, întinsa câmpie de la Băneasa, situată dincolo de una din barierele Capitalei, era invadată de lume, trăsuri şi o mulţime de călăreţi; a fost ridicat un cort în care autorităţile militare şi civile, membrii municipalităţii şi conducătorii diferitelor corporaţii îl aşteptau pe domnitor pentru a-i oferi urmînd un vechi obicei, «pîine şi sare». Şase sute de miliţieni au fost mobilizaţi. Toate casele din oraş erau pavoazate; pretutindeni drapele, ghirlande de flori, pretutindeni acestă deviză scrisă cu caractere mari: Unirea face puterea.
După sosire, principele s-a întreţinut cîteva clipe cu ministrul de Interne, Domnul Golescu, apoi, după ce a adresat cîteva cuvinte conducătorilor corporaţiilor, a urcat într-o trăsură de gală, avînd în dreapta sa pe domnul Golescu (fără îndoială datorită unei stîngăcii a acestuia din urmă) şi a traversat astfel întregul oraş escortat de trupe, boierime şi popor, în zgomotul celor mai vii aclamaţii şi în mijlocul unei ploi de buchete care erau aruncate din toate părţile asupra trăsurii sale; el s-a dus direct la Camera legislativă, unde a fost primit de clar, miniştri şi deputaţi (...).
Se poate evolua la 100.000 numărul persoanelor care au însoţit pe tot parcursul cortegiul, domnind cea mai mare dezordine, iar jandarmeria şi poliţia nu au putut ţine mulţimea la respect. Strigătele de: Trăiască Cuza, Trăiască domnul nostru, Trăiască Alexandru, Trăiască Unirea etc., nu au încetat nici o clipă. În sala deputaţilor, ropote de aplauze au acoperit vorbele principelui; în sfîrşit, peste tot, i-au fost făcute cele mai vii demonstraţii; poporul, mai ales, este într-o stare de entuziasm fără egal.
Seara, Alteţa Sa a fost la teatru, unde s-a prezentat în limba română o piesă de circumstanţă, cea mai entuziastă primire salutînd prezenţa sa“. (Românii la 1859. Unirea Principatelor Române în conştiinţa europeană. Documente externe, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pg. 402-403).
Cu şapte ani mai devreme, Al. I. Cuza beneficia şi el, la intrarea în Bucureşti, de aceeaşi primire exprimînd entuziasmul popular.
În noaptea de 10/11 februarie 1866, Cuza e debarcat printr-o lovitură de stat ruşinoasă, produs al unei înţelegeri transpartinice numite şi Monstruoasa Coaliţie o dată iscălit Actul de abdicare (la 5 dimineaţa), Domnitorul e scos din Palat pe şest şi, ulterior, expediat din ţară.
Nici un român n-a ieşit în stradă să protesteze.
Unde erau cei 100.000 de bucureşti care-l întîmpinaseră în 8 februarie 1859?
Sau, poate, ca şi în cazul lui Carol I şi la Cuza a fost vorba de un entuziasm aranjat?
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: În „România Educată” până la prostire a lui Klaus Iohannis, copilul tău e victimă. Școala la stat l-a învățat să nu știe nimic
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Din ce în ce mai mulți ruși se înrolează de partea Ucrainei. Cum poate influența asta soarta războiului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Care este cel mai nesănătos aliment din lume, pe care foarte mulţi români îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini incendiare în costum de baie, de Revelion
PROSPORT.RO
Bursucu a făcut primele declarații după demisia de la Kanal D. Ce a răspuns postul turcilor când a văzut anunțul
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe