Ion Cristoiu: Cum spoieşte Florin Cîţu realitatea cu o bidinea vârâtă în roz

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, prin vopsirea realităţii, lipsa de îngrijorare faţă de ceea ce se întâmplă în ţară, transformarea vieţii din România într-un adevărat rai, premierul Florin Cîţu se comportă ca un politician lipsit de inteligenţă care recurge la astfel de halucinaţii pentru a nu-şi bate capul cu soluţii la problemele cu care se confruntă.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“Pe vremuri, adică înainte de 1989, prin cafenele şi redacţii circulau nişte versuri despre care se spunea că le rosteşte un personaj dintr-un spectacol cu o piesă a lui Ion Băieşu. Nu ţin minte să fi văzut un asemenea spectacol. Nu ţin minte nici să fi existat un asemenea spectacol. Sigur e că piesa lui Ion Băieşu a fost publicată. Şi că în această piesă un personaj declama următoarele versuri:

<Ce frumos e pe la noi / Fie miercuri, fie joi / Nu există să existe / Cetăţeni cu feţe triste.>

Versurile erau desigur periculoase pentru politica dinainte de decembrie 1989, atît în faza sa stalinistă, cît în faza sa ultimă, ceauşistă. Ele îşi băteau jos de o permanenţă a societăţii socialiste:

Poleirea realităţii.

Nu am spus, regimul comunist în întreaga sa istorie, deoarece au existat, atît în perioada hruşciovistă, cît şi în perioada de început a regimului Ceauşescu, ani în care s-au recunoscut dificultăţile din realitate, chiar dacă nu prea mari, în care au fost denunţate practicile de idilizare a vieţii. În regimul stalinist din anii ʼ50 era practic imposibil, chiar şi într-o operă literară, să se invoce vreun aspect negativ, ca să zic aşa, al realităţii. Dacă erau lipsuri, dacă într-o întreprindere lucrurile nu mergeau bine, de vină era duşmanul de clasă. Şi după ce duşmanul de clasă era prins, viaţa prindea să dănţuiască.

Felul în care era văzută realitatea se regăseşte cu brio în celebrele versuri ale celebrului cîntec:

<Macarale / Rîd în soare / Argintii / Macarale / În zori de zi>.

Hruşciovismul a criticat, desigur blînd, poleirea violentă a realităţii şi a încercat să arate la nivel public că mai sînt şi lipsuri în comunist. Aşa s-a întîmplat şi cu Nicolae Ceauşescu între ʼ65 şi ʼ71. Începînd cu anul 1980, pe măsură ce viaţa cotidiană devenea tot mai grea, pe măsură ce realitatea devenea tot mai hîdă, imaginea promovată, nu numai de propagandă, dar şi în discursul politic, în presă, era cea a unei Românii într-o permanentă beţie a sărbătorii ca-n versurile:

 <Ce frumos e pe la noi / Fie miercuri, fie joi, / Nu există să existe / Cetăţeni cu feţe triste>.

Mi-am amintit acest moment tipic pentru relaţia dintre realitate şi imaginea realităţii în comunism băgînd de seamă că Florin Cîţu a ţinut zilele acestea un discurs în care a spus că România a trecut prin Pandemie mai bine decît se aştepta oricine. Că România nu avea cum să treacă mai bine decît se aştepta oricine e o axiomă. În Pandemie au existat o mie şi una de probleme. Şi nu numai pentru că regimul Iohannis ar fi administrat prost Pandemia, ci şi pentru că, aşa cum s-a întîmplat şi-n alte locuri din lume, virusul a luat prin surprindere Puterea. A susţine că România a trecut cu bine prin Pandemie fără a te opri o clipă asupra unor dificultăţi înseamnă să-ţi baţi joc de românii care au suferit toate nenorocirile Pandemiei.

Florin Cîţu nu este la prima încercare de a prezenta o imagine atît de idilică a regimului Iohannis încît stîrneşte revolta oricărui om de bun simţ, care se vede luat de prost. Imaginea cultivată de premier contrazice înseşi legile vieţii. O asemenea realitate nu există nici în basme, unde-şi fac de cap totuşi Zmei şi Căpcăuni. Într-un interviu la o televiziune Florin Cîţu, deşi teoretic treaz, a spus că românii trăiesc minunat. Aproape în fiecare zi el scrie pe Facebook că economia duduie, că salariile au crescut, că pensiile dau peste maluri. Şi toate aceste trăsnăi se încheie cu un fel de sîc! făcut socialiştilor – cum le spune el – celor din PSD. Între delirurile vesele ale lui Florin Cîţu şi realitatea românească este o prăpastie. Nu spun că este o prăpastie provocată de guvernarea catastrofală a Coaliţiei de Tîrţa-Pîrţa care este coaliţia de Centru-Dreapta. Nu spun că este un regim catastrofal, pentru că Klaus Iohannis conduce de şase ani statul pe loc. Nu spun că e o prăpastie deoarece România este în urma multor ţări, chiar din Est în materie de viaţă cotidienă.

Spun că nicăieri în lume, nicăieri în Istorie, nu poate exista o asemenea realitate idilică, de carte poştală proastă. Un roman al lui Hemingway se numeşte Sărbătoarea continuă. Nu există acolo unde e viaţă omenească o sărbătoare continuă.

În nici un discurs, în nici o postare a lui Florin Cîţu nu se iveşte o singură clipă de îngrijorare, de critică a realităţii. România lui Florin Cîţu e o Românie ruptă din Rai. Dar pînă şi în Rai există probleme. În România lui Florin Cîţu nu există nici o problemă. Absenţa oricărei critici, a oricărei recunoaşteri a dificultăţilor, care sînt dificultăţi ale vieţii, nici măcar dificultăţi ale politicii, nu poate fi decît contraproductivă, aşa cum a fost şi în cazul ultimilor ani ai lui Ceauşescu cînd tocmai prăpastia dintre imaginea publică a României şi realitatea românească a scos pe români în stradă.

De ce face asta Florin Cîţu?

Din prostie.

Florin Cîţu este unul dintre cei mai proşti oameni politici, n-am zis prost ca om, ci prost ca politician din istoria postdecembristă. El a fost pus ca premier de către Klaus Iohannis, care a căutat un personaj mai prost politician decît el. Ca să nu-l concureze ca politician al Puterii, ca să n-aibă capital politic. Într-un cuvînt, ca să nu-i dea lui bătăi de cap. Ambiţia de a pune un tip mai prost decît el, în cazul lui Klaus Iohannis, s-a întîlnit cu ambiţia lui Ludovic Orban de a pune şi el un premier prost, care să nu-i ameninţe şefia PNL. Rezultatul acestui cocktail a fost plasarea în fruntea Guvernului a unuia dintre cei mai slabi oameni politici din istoria postdecembristă.

Sărbătorirea realităţii este mijlocul cel mai simplu al politicianului lipsit de inteligenţă. E riscant pentru un om lipsit de inteligenţă politică să recunoască o minimă dificultate a vieţii.

În acel moment este întrebat:

Dar de ce nu faci nimic? Sau care e soluţia?

Şi atunci pentru a evita aceste întrebări la care nu poate să răspundă el halucinează prezentînd o realitate înfricoşător de falsă în idilismul ei, în spoirea ei cu o bidinea vîrîtă în vopsea roz. O grabă de a ieşi din încurcătura prin convocarea clişeelor. El nu-şi dă seama, dar mai ales cei din Coaliţia de guvernare nu-şi dau seama cît rău face PNL acest premier care, incapabil de o abordare inteligentă a realităţii, prezintă viaţa mai fals decît o gazetă de perete scrisă de bucătărese”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro