Ion Cristoiu: Evenimentele din America amintesc de Diversiunea 18 februarie 1990 de la noi

Publicistul Ion  Cristoiu afirmă că tulburările de miercuri din SUA se aseamănă cu momentul 18 februarie 1990 din România, scopul acestora fiind de a da o lovitură capitalului politic al lui Donald Trump şi de a se crea condiţiile ca niciodată de acum încolo să nu mai ajungă preşedinte altcineva decît un om al Establishmentului.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Miercuri seara, tocmai cînd citeam un cărţoi scos de Academie sub titlul Pandemia Covid – 19 în România. Aspecte clinice şi epidemiologice, nu pentru c-aş fi făcut o pasiune pentru studierea ştiinţifică a Coronavirus, ci pentru că a doua zi aveam programat un interviu la Aleph News cu unul dintre coordonatori, academician Victor Voicu şi, serios cum sînt cînd e vorba de o emisiune, mi-am zis că trebuie s-o dau gata, chit că-mi voi sparge capul cu noţiunile ştiinţifice, m-am pomenit cu un telefon de la un coleg de breaslă.

‒ Vă uitaţi la televizor?

‒ Nu. Da’ de ce să mă uit, a început Florin Cîţu să vorbească inteligibil?

‒ Păi, în America e prăpăd. Au intrat fanii lui Trump în clădirea Capitoliului.

‒ Ei şi ce dacă au intrat? Ce urmăresc prin asta?

‒ Nu ştiu, dar CNN zice că e lovitură de stat.

‒  Fii serios, o să mă uit, dar nu văd cum ar fi dată o lovitură de stat prin năvălirea unor cetăţeni într-o clădire, fie ea şi a Congresului.

‒  Dar la noi, în 22 decembrie 1989, n-au intrat în sediul CC şi l-au făcut pe Nicolae Ceauşescu să fugă.

N-am mai continuat dialogul.

M-am grăbit să dau pe France 24, canalul francez, în care am încredere, şi nu pe CNN, în care n-am încredere nici măcar cît în TVR-ul din primele luni ale lui 1990, cînd nu se transmitea de la demonstraţiile anti Iliescu din Piaţa Guvernului pe motiv că e ceaţă.

Şi mi s-a confirmat că nici vorbă de asemănare cu intrarea în sediul CC din 22 decembrie 1990:

1) N-avem de a face cu mînia unui întreg popor faţă de o dictatură care a coborît nivelul de trai sub limitele supravieţuirii.

La Washington e vorba de fani de-ai lui Donald Trump, prin nimic deosebiţi în clocotul lor de membrii unei galerii de fotbal care-şi văd echipa învinsă de un arbitru de o incorectitudine absolută.

2) Pentru ca intrarea în sediul Congresului să amintească măcar de luarea cu asalt a CC, ar trebui ca Donald Trump să aibă complici în Congres. N-are nu numai complici, dar nici susţinători. Vicepreşedintele Mike Pence a refuzat să facă ceva pentru a opri recunoaşterea lui Joe Biden de către Congres. Republicanii au luat distanţă faţă de încăpăţînarea sa de a nu-şi recunoaşte înfrîngerea.

3. Intrarea în sediul CC a fost o lovitură de stat, pentru că, pretextînd intrarea, Victor Stănculescu l-a suit pe Nicolae Ceauşescu în elicopter, zicîndu-i să meargă la Târgovişte, de unde putea porni contraatacul, pentru ca apoi la TVR să se spună că Dictatorul a fugit! Fuga lui Nicolae Ceauşescu a însemnat victoria Loviturii de stat, pentru că toată puterea era concentrată în mîinile unui singur om şi, dacă omul ăsta pleca din sediu, totul se ducea dracului. Dar în cazul intrării în Congres, cum avea loc lovitura de stat? O lua la fugă Congresul şi nu se mai întorcea, astfel că Joe Biden nu mai era confirmat şi prin asta preşedinte rămînea Donald Trump? Se constituiau protestatarii într-un Congres, care-l proclama pe Donald Trump preşedinte reales?

 Mă uitam la transmisia în direct de la Washington şi nu găseam în întîmplările de acolo nimic care să justifice excitaţia produsă în România nu numai în rîndurile ziariştilor, dar şi în cele ale politicienilor. Politicienii, în frunte cu cei de la putere, s-au grăbit să deplîngă tulburările de la Washington de parcă imaginea Americii depindea de însăilările lor pe Facebook. E o premieră în Istoria lumii, aşa ceva nu s-a mai văzut pînă acum, să dea năvală protestatarii în Clădirea Congresului? Ceva nemaivăzut, imposibil de conceput? Dar cînd preşedintelui american i s-a tăiat transmisia în direct pe motiv că minte, asta era de conceput? Dar cînd au votat morţii asta nu era o premieră? Dar cînd protestatarii l-au spînzurat pe Cristofor Columb ipostază de statuie, ce altceva era decît ceva de neconceput?

Cînd meditam astfel, m-a sunat Adrian Sârbu, ca să intervin la Aleph News.

‒ E 13 iunie 1990 de la noi, i-am zis, referindu-mă diversiunea prin care au venit a doua zi minerii.

‒ Nu e 13 iunie – mi-a răspuns Adrian Sîrbu – e 18 februarie 1990.

Da, era 18 februarie 1990 de la noi, cum dracu de nu m-am gîndit?

Nerecunoaşterea înfrîngerii de către Donald Trump a părut o strategie abilă de păstrare a capitalului politic uriaş – dat de cele 70 milioane de voturi. N-a fost o strategie. Ar fi fost o strategie dacă, fără a-şi recunoaşte înfrîngerea, Donald Trump nu-şi chema susţinătorii să facă presiune asupra Congresului. Mai mult, după ce a dovedit fanilor că se bate pînă la capăt – contestaţii în justiţie, speranţa în votul electronic, pariind pe votul Congresului – Donald Trump, fără a-şi recunoaşte înfrîngerea, să anunţe că se supune Constituţiei şi pleacă de la Casa Albă.

N-a fost nici un plan care să prevadă violenţele.

A fost un plan de convocare la Washington a unui milion de fani, care să manifesteze paşnic.

Intrarea în Congres nu e planul lui Donald Trump.

E planul adversarilor.

Putem compara evenimentele de la Washington cu intrarea în sediul Guvernului pe 18 februarie 1990. Pînă atunci Opoziţia din stradă la FSN repurtase succese. Pe 18 februarie 1990, tam-nesam protestatarii intră în sediul Guvernului. Iată descrierea exactă a evenimentelor de Domniţa Ştefănescu în excelenta sa lucrare 11 ani din Istoria României decembrie 1989 – decembrie 200 – o Cronologie a evenimentelor, editura Maşina de scris, 2011:

<18 febr. În Piaţa Victorie are loc o demonstraţie împotriva Securităţii. Pe pancarte se poate citi: Cerem desfiinţarea Securităţii!, Jos comunismul!, Jos Securitatea!, Vrem dreptate, nu Securitate!, Securitatea e cu ochii pe noi!, Puterea de stat se menţine cu ajutorul Securităţii!, Fără minciuni şi adeziuni!, Nu mai vrem comunişti, securişti şi activişti!, Ţineţi minte cinci cuvinte: e la fel ca înainte!, Ultima soluţie, înc-o revoluţie!, Zoe şi Nicu şi-au schimbat tăticul!, Vrem listele cu informatorii Securităţii din întreprinderi!, FSN-iştii, aţi furat revoluţia din 17-22 dec.’89!, Olé, olé, olé, Frontul ăsta ce mai e? PCR!, Azi sînt salvatori, mîine dictatori! Mulţimea paşnică şi chiar într-o stare de bună dispoziţie umple Piaţa Victoriei. Se scandează lozinci, se formulează revendicări, se constituie o coloană de demonstranţi dornică să ajungă la MI. Spre prînz un grup atacă sediul Guvernului, forţînd intrarea principală. Se declanşează violenţe, se sparg geamuri, se distrug bunuri, sînt brutalizaţi soldaţii şi poliţiştii de pază care nu ripostează şi nici măcar nu încearcă să oprească atacul. Numeroşi manifestanţi luaţi prin surprindere strigă Fără violenţă!, iar alţii aprobă acţiunile în forţă. Ore întregi este posibil accesul în clădirea Guvernului a sute şi sute de oameni. Şi în interiorul clădirii se comit violenţe: se sparg geamuri, se aruncă peste balcon cărţi de propagandă comunistă, se distrug mobile şi documente, se forţează birouri. Un steag roşu, comunist, găsit în incintă, fluturat de la balcon, întărîtă şi mai mult masele de demonstranţi. Sînt căutaţi membrii Guvernului, dar nu e găsit prezent, la datorie, decît viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu. La îndemnul «aruncaţi-l din balcon», venit din rîndul demonstranţilor, Gelu Voican Voiculescu e luat pe sus şi ameninţat să fie aruncat, ca pradă de război mulţimii. Spre seară armata restabileşte ordinea, sînt reţinute mai multe persoane şi sosesc minerii, pentru a face ordine. Deocamdată minerii se aşează la masa tratativelor, îşi exprimă în termeni duri dezaprobarea faţă de evenimentele din Capitală şi promit să revină ori de cîte ori se vor repeta asemenea evenimente. Jean Moldoveanu, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, anunţă ulterior că au fost arestaţi 102 cetăţeni, 12 cu cazier judiciar, mulţi în stare de ebrietate, au fost răniţi 15 militari în termen şi 6 poliţişti, iar efectele violenţelor s-au făcut simţite prin distrugerea unor documente importante, a unor piese de mobilier, maşini de scris, aparate de radio, xerox-uri. A doua zi, Ion Iliescu dă o declaraţie Radioteleviziunii Române, după ce Biroul Executiv al CPUN se întruneşte pentru a analiza evenimentele din ziua precedentă. Ion Iliescu condamnă actele de violenţă la care s-au dedat elementele tulburente şi infractoare, promite pedepse severe pentru acestea. Biroul Executiv al CPUN condamnă şi el incidentele şi face apel la luciditate şi linişte, apel care-i vizează şi pe mineri. Radu Câmpeanu consideră că demonstraţia, iniţial paşnică, a fost deturnată şi manipulată, dar nu poate fi decît satisfăcut pentru că PNL nu a avut nici o contribuţie în acest sens. Numeroşi reprezentanţi ai Opoziţiei şi ai presei independente susţin că a fost vorba de o provocare, iniţiată şi condusă fie de Securitate, fie de Guvern>.

Aşa cum sugerează Domniţa Ştefănescu, intrarea în sediu a fost o diversiune a Puterii de atunci. Documentele arată că în mulţime au fost agenţi provocatori. Cei care păzeau Guvernul s-au lăsat prea uşor biruiţi de protestatari. Violenţii sînt lăsaţi să bîntuie prin Guvern, TVR transmite cu indignare de la faţa locului. După ce opinia publică a fost convinsă că Opoziţia a pus la cale violenţele, intervin Paraşutiştii şi, în scurt timp, fac ordine. Scenariul pare repetat la Washington. Evident, Donald Trump şi-a convocat susţinătorii la o demonstraţie paşnică. Nu ştiu dacă printre cei veniţi au fost agenţi provocatori. Sigur e că intrarea în clădire, transmisă de televiziunile planetare, a fost pusă pe seama incitărilor lui Donald Trump.

Cu excepţia premierii şi a riscului Ce-o să zică lumea despre noi? incidentele n-au ameninţat o clipă recunoaşterea lui Joe Biden. Şi cu atît mai puţin stabilitatea Americii. Eu cred că nici imaginea, pentru că unei superputeri ca America puţin îi pasă ce spun alte ţări. E neliniştit elefantul la gîndul c-o să rîdă de el iepurele?

În schimb, ele au dat o lovitură cumplită capitalului politic al lui Donald Trump.

Pentru adversarii lui Donald Trump important, vital era ca el să nu rămînă cu capitalul politic dat de votul celor peste 70 de milioane de americani. E drept, după sumedenia de gafe făcute în lupta pentru a dovedi c-a fost fraudat, Donald Trump mai pierduse din acest capital. Nu pierduse suficient de mult ca să nu fie necesară şi Diversiunea de miercuri, 6 ianuarie 2020. Se va spune că nu adversarii lui Trump i-au chemat pe protestatari la Washington. Da, aşa e, dar Trump nu i-a chemat ca să ia cu asalt prin ei Congresul, ci pentru a face presiune asupra Congresului pariind pe sprijinul lui Mike Pence şi al republicanilor. Acest sprijin n-a venit. A venit în schimb ciudata intrare în sediu a unor oameni care ar fi trebuit să se întrebe, înainte de a face asta, ce vor rezolva prin pătrunderea în Capitoliu în afară de posibilitatea de a-şi face un selfie pe coridoare sau a transmite în direct pe Facebook.

 Advesarii lui Trump au lucrat cu materialul clientului. După întâmplările de miercuri, 6 decembrie 2020, capitalul politic al lui Trump s-a făcut pulbere. Victoria lui Joe Biden capătă acum notele unei salvări a Americii de la pericolul întruchipat de preşedinţia unui dement. Şi în plus se creează condiţiile ca niciodată de acum încolo să nu mai ajungă preşedinte altcineva decît un om al Establishmentului.

Victima nu e Congresul, e Donald Trump.

Dacă mă gîndesc la posibilitatea de a fi arestat după ce nu va mai fi preşedinte, chiar că e vorba de o victimă”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro