Ion Cristoiu reia un editorial scris acum 30 de ani de Ziua Naţională. Ce au în comun 1 decembrie 2020-1990

Publicistul Ion Cristoiu reia un editorial scris acum 30 de ani de Ziua Naţională pentru a arăta că atmosfera lui 1 decembrie 2020 nu e prea diferită de cea a lui 1 decembrie 1990, care nici ea nu se deosebea prea mult de cea a lui 23 august din anii dinaintea căderii comunismului.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Luni, 30 noiembrie 2020, am înregistrat pentru Aleph News un dialog cu academician profesor Răzvan Theodorescu despre Actualitatea Marii Uniri. Azi, 1 decembrie 2020, emisiunea va fi difuzată pe Aleph News începînd cu ora 19. Au fost multe subiecte abordate cu istoricul de renume Răzvan Theodorescu, unul dintre puţinii noştri istorici în stare să extragă din Trecutul românesc o sumă de învăţături preţioase pentru prezent. Am discutat cu domnia sa despre Generaţia Marii Uniri. Prin ce se deosebesc politicienii care au făcut Marea Unire de politicienii care fac azi doar politică? Mai întîi prin faptul că făuritorii Marii Uniri erau bărbaţi de stat, oameni care voiau să construiască o ţară şi nu doar să cîştige alegerile. Apoi prin faptul că erau şi oameni de cultură. Un bărbat de stat îşi face un ţel al vieţii din implementarea unui Proiect de ţară. Nu poţi avea un Proiect de ţară dacă nu eşti şi om de cultură. Sînt cîteva dintre ideile de forţă lansate de Răzvan Theodorescu pe parcursul dialogului.

La 1 decembrie 1990 s-a sărbătorit întîia oară în Istoria României ca zi naţională 1 decembrie. Răzvan Theodorescu era la vremea respectivă preşedinte al Radioteleviziunii. Nu se putea să nu abordez cu domnia sa cum s-a decis în 1990 ca 1 decembrie să fie Ziua noastră naţională şi mai ales cum s-a desfăşurat prima sărbătorire a lui 1 decembrie ca Zi naţională. Răzvan Theodorescu a reamintit în emisiune că manifestările oficiale de la Alba Iulia, unde venise şi Opoziţia, au fost umbrite de huiduirea de către masele FSN-iste a liderilor Opoziţiei. Liderii Opoziţiei au condamnat tulburările ca fiind puse la cale de Puterea întruchipată de Ion Iliescu şi Petre Roman. Despre sărbătorirea Zilei de 1 decembrie în 1990, acum 30 de ani, s-a discutat în emisiune. Eu însă mi-am amintit că la vremea respectivă scriam ca şi acum un editorial zilnic şi că sub acest semn am scris şi publicat în Expres din 27 noiembrie 1990 comentariul Inflaţia de sărbători. Notam printre altele că despre 1 decembrie 1918 politicienii şi jurnalişti consumă aceleaşi cuvînte mari ca şi pe vremuri politicienii şi jurnaliştii despre 23 august 1944. Textul de acum 30 de ani merită reluat acum, cînd ştim deja atmosfera lui 1 decembrie 2020. Nu prea diferită de cea a lui 1 decembrie 1990, care nu era prea diferită de cea a lui 23 august din anii dinainte de Căderea comunismului.

Inflaţia de sărbători

A mai rămas puţin timp pînă la 1 Decembrie, noua noastră zi naţională. Puterea pune la cale festivităţi de proporţii. Partide politice, organizaţii obşteşti şi profesionale pregătesc manifestări grandioase şi complexe. Presa şi radio-televiziunea se îndreaptă vertiginos spre fatalul patetism aniversativ. Cuvintele mari, multe dintre ele scoase de la naftalina interbelică, sînt intens utilizate prin mitinguri, simpozioane, adunări festive şi festivaluri. Se poate spune, în limbajul anilor anteriori, că întreaga ţară se pregăteşte de marea sărbătoare ? Fireşte că nu.

Şi asta nu atît pentru că noua zi naţională a României trebuie să fie protejată de clişeele propagandistice din jurul lui 23 August, ci mai ales pentru că sintagma de mai sus n-are acoperire în realitate. O simplă anchetă de opinie ar demonstra că majoritatea populaţiei nu împărtăşeşte entuziasmul sărbătoresc al politicienilor. Pentru omul simplu, noua noastră zi naţională nu pare a se deosebi mai mult de răposata.

Cauzele acestei atitudini ciudate sînt multe şi complexe.

Printre ele trebuie să numărăm şi ceea ce am putea numi afirmarea unei retorici a democraţiei, nu prea deosebită de cea a dictaturii. E uşor de observat astfel că, pe măsură ce viaţa cotidiană se înrăutăţeşte vertiginos, creşte la fel de vertiginos numărul sărbătorilor.

Democraţia noastră e obsedată de a-şi constitui trecutul în stare s-o legitimeze.

Numeroase date de pînă acum sînt scoase din umbră şi sărbătorite cu un mare consum de energie.

Asaltul lirismului fără acoperire

Această inflaţie de sărbători se află tot mai mult în contrast cu starea de spirit a populaţiei. Viaţa cotidiană se degradează pe zi ce trece. Ca şi în ultimii ani ai lui Ceauşescu, atenţia omului simplu se concentrează aproape total asupra efortului de a-şi găsi hrana necesară lui şi familiei sale. Penuriei de alimente, de bunuri de larg consum i se adaugă excesiva creştere a preţurilor, ameninţarea şomajului, criza de apă potabilă, criza de locuinţe, corupţia aparatului de stat, nesiguranţa vieţii cotidiene. Atmosfera nu e deloc favorabilă sporului de cantitate de sărbători. De aici uşoara indiferenţă cu care marea majoritate a populaţiei întîmpină toate aniversările, inclusiv pe cea a Unirii din 1918.

Starea de spirit a cetăţenilor se află în contradicţie nu numai cu spectaculoasa creştere a numărului de aniversări, dar şi cu felul în care acestea sînt sărbătorite. Domină, ca şi în anii anteriori, festivismul ieftin. Aniversările fac obiectul unui lirism fără acoperire. În cazul lui 1 decembrie sistemul de metafore nu diferă aproape deloc de cel practicat în perioada Ceauşescu. Ca şi sub dictatură, sînt intens frecventate sintagmele tradiţionalismului de mîna a doua: pildă vie, jertfa străbunilor, istorie de mii de ani, lupta milenară etc.

Singura noutate: masiva prezenţă a Bisericii. Lîngă simpozioane, adunări festive, festivaluri se aşază acum slujbele aniversare.

Acest festivism sfidează dificultăţile tot mai mari ale realităţii. De aici, atmosfera în care omul simplu aşteaptă ziua de 1 decembrie. O astfel de sărbătoare, ca şi altele, ar trebui să se axeze pe dezbaterea lucidă, matură a actualităţii evenimentului respectiv. Aniversarea a 72 de ani de la Marea Unire impune aducerea în prim-plan a acelor probleme care leagă momentul actual de cel de acum o jumătate de secol. Una dintre ele ar fi următoarea:

În ce măsură forţele politice prezente aflate în confruntare stau pe poziţia unui consens în ce priveşte integritatea teritoriului românesc?

În numeroase chestiuni interne societatea noastră e sfîşiată de opinii adversare.

E unită ea în problema suveranităţii?

Aniversarea de la 1 decembrie 1990 ar fi un bun prilej de a răspunde pozitiv la această întrebare. Perioada anterioară făcea mare caz de unitatea întregului popor român în toate marile şi micile probleme de pe plan intern şi internaţional.

Era un fals de proporţii.

Anul acesta viaţa publică e dominată de diversitatea şi confruntarea de opinii în toate problemele. E o situaţie absolut firească într-o democraţie. Lumea se întreabă însă pînă unde se întinde această dezbinare.

Atinge ea şi chestiunea suveranităţii şi integrităţii teritoriale?

Perioada interbelică ne demonstrează că, în problemele care vizau fiinţa noastră naţională, forţe politice pînă atunci adverse se întîlneau pe o poziţie comună. 1 decembrie 1990 ar fi un bun prilej de a demonstra întregii lumi că, dincolo de confruntările atingînd uneori violenţa, toate formaţiunile politice actuale sînt solidare în ce priveşte unitatea României. E un semnal pe care trebuia să-l dăm mai de mult. Un semnal menit a descuraja orice vis revizionist pornit de la iluzia că luptele interne actuale înseamnă o destrămare a solidarităţii noastre naţionale.

Un armistiţiu politic tacit

Cum s-ar putea traduce în practică aceasta exigenţă ?

Destul de simplu. Printr-un armistiţiu tacit pe parcursul festivităţilor legate de aniversarea Unirii din 1918. Dacă şi acest moment va fi marcat de confruntarea politică, dacă solemnităţile vor fi umbrite de demonstraţii împotriva regimului, dacă Alba Iulia va avea în ziua de 1 decembrie aspectul unei cetăţi asediate din cauza poliţiştilor şi militarilor aduşi pentru a preîntîmpina violenţa, imaginea solidarităţii noastre naţionale în problema unităţii ar fi mult afectată.

Măcar cu ocazia acestei sărbători a luptei pentru unirea teritoriilor româneşti să nu ne înfăţişăm Europei şi lumii întregi, ca un popor dezbinat pînă în adîncuri şi, prin aceasta, lesne de îngenuncheat.

Să ne arătăm aşa cum sîntem:

Un popor antrenat în confruntarea politică specifică democraţiei, dar gata să se ridice ca un singur om în clipe cînd e în primejdie însăşi fiinţa naţională”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro