Ion Cristoiu: Mareşalul Antonescu despre îmbogăţiţii din Afacerile cu statul

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că la 31 de ani de la prăbuşirea comunismului, avem o clasă de şmecheri care-şi spun capitalişti, nu de capitalişti adevăraţi, reamintind afirmaţiile mareşalului Antonescu conform cărora afaceri cu statul poate să facă orice om de pe stradă.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„12-19 aprilie 1944. În pregătirea Procesului aşa-zisei mari trădări naţionale, Ion Antonescu şi Mihai Antonescu sunt anchetaţi în subsolul Ministerului de Interne, unde au fost depuşi după aducerea din URSS, la 9 aprilie 1946. Pun întrebări: Avram Bunaciu, Dumitru Săracu şi un anume Zelea, pe care n-am reuşit să-l identific, deşi i-am sunat pe mulţi cercetători ai afacerii, inclusiv pe Marcel-Dumitru Ciucă, istoricul care a descoperit şi tipărit Stenogramele interogatorilor în volumul 3 al seriei <Procesul Mareşalului Antonescu. Document>, Editura Saeculum, I.O., Bucureşti, 1998.

Printre alte şiretlicuri utilizate de anchetatori se numără şi aparenta libertate dată anchetatului de a sporovăi. Faţă în faţă cu interlocutorul, cel ce întreabă are fixat deja un obiectiv al iscodirii. Pentru a-l îndeplini, se cere ca anchetatul să lase jos garda. Ori, cea mai bună formulă de a-l lăsa descoperit e să-l laşi să vorbească despre ce vrea el, creionînd falsa atmosferă a unui taifas.

La interogatoriul Mareşalului, Avram Bunaciu urmăreşte să obţină dezvăluiri compromiţătoare despre politicienii duşmani ai comuniştilor, Iuliu Maniu, în primul rînd. De altfel, Interogatoriul şi Procesul din 1946 au făcut parte din campania electorală angajată de comunişti pentru alegerile din 1946. S-a dorit astfel punerea la zid a partidelor de Opoziţie drept colaboraţioniste cu „Dictatura fascistă”. Anchetatorul pune şi întrebări colaterale, ca ivite dintr-o curiozitate pură de ascultător într-un taifas la o bere. Mareşalul, deşi la pîndă, se lasă cu plăcere în voia unor paranteze la subiectul principal al interogatoriului.

Astfel se face că, la un moment dat, în etapa dedicată abdicării lui Carol al II-lea, să vină vorba de Malaxa. E curios de-a binelea Avram Bunaciu:

<Malaxa era în raporturi bune cu Regele ( Carol al II-lea, n.n)? De unde animozitatea între Dvs şi el?>

Răspunde prompt Mareşalul:

<Eram contra lui Malaxa, deoarece ştiam în ce fel şi-a făcut el acea industrie. Era făcută din banii Statului, din contribuţia cetăţenilor, ceea ce a făcut el nu era mare lucru, oricărui om de pe stradă dacă-i dai bani şi la dispoziţie mijloacele necesare, poate să facă ceea ce a făcut Malaxa. Deci am spus Majestăţii Sale: «Dacă îmi dai mie posibilităţile lui, pot să fac acelaşi lucru ca el, cap să dirijez am»>.

Aceste vorbe au fost spuse, în subsolul Ministerului de Interne în seara zilei de 14 aprilie 1946.

Peste cinci zile, pe 19 aprilie 1946, anchetatorul Stroescu îl are faţă-n faţă pe Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Nu ştiu cine e acest Stroescu. Din dialogul cu profesorul Alexianu transpare un ins cultivat, dar, mai ales, un ins dotat cu simţul istoriei. Spune el, la un moment dat, ca replică la afirmaţia lui Gheorghe Alexianu că <niciodată, în istoria lumii, învinşii n-au avut dreptul să judece>.

<Cu ajutorul acestor învingători ne-am cîştigat Ardealul. Cum nu facem informaţii pentru ruşi, ci pentru istoria poporului nostru, cred că nu este justă poziţia aceasta, pentru că ceea ce se scrie rămîne în casa de fier a noastră, ca să fie judecată de alte generaţii>.

Scoţînd din text, concesie făcută învingătorului, rămîne afirmaţia anchetatorului că spusele din subsolul Ministerului de Interne vor ajunge sub privirile generaţiilor viitoare.

De la interogatoriile la care au fost supuşi componenţii Lotului Antonescu au trecut decenii. Generaţiile de azi au deja experienţa a 30 de ani de capitalism à la roumaine din postdecembrism. 30 de ani de capitalism rezumat, în linii mari, la o realitate evidentă, ştiută de toţi românii:

Afaceri cu statul.

Ce spune Mareşalul despre astfel de afaceri?

Că ar fi la îndemîna oricărui om de pe stradă, care nu trebuie să se numească Malaxa pentru a se îmbogăţi.

Scoase din „Casa de fier“ abia după cinci decenii, vorbele Mareşalului despre aşa-zişii capitalişti profilaţi pe afacerii cu statul scot în evidenţă una dintre marile nenorociri ale capitalismului autohton postdecembrist:

Caracteru-i slăbănog.

Adevăratul capitalism înseamnă concurenţă în vederea obţinerii de profit şi chiar în vederea supravieţuirii.

Concurenţa reală, nu cea mimată duce, repetînd în planul afacerilor adevărul din natură, la selecţia celor mai bine dotaţi în materie de afaceri.

Pentru a rămîne pe piaţă, trebuie să munceşti 24 din 24 de ore, să te frămînţi zi şi noapte cum să faci faţă concurenţei, să-ţi ascuţi permanent inteligenţa. Dincolo de înflorirea economiei naţionale, concurenţa de tip capitalist asigură unei ţări capitalişti adevăraţi, rămaşi din confruntarea tipică economiei de piaţă.

Afaceri cu statul poate să facă orice om de pe stradă – zice Mareşalul.

Reducerea capitalismului autohton la afacerile cu statul e responsabilă astfel de realitatea pe care o trăim cu toţii.

Inexistenţa unei clase de capitalişti autentici.

Din această cauză nu s-au putut constitui în România autentice partide de Dreapta, care să exprime interesele oamenilor de afaceri promovînd legi ale concurenţei şi nu legi ale asistenţei sociale.

La 31 de ani de la prăbuşirea comunismului, avem o clasă de şmecheri care-şi spun capitalişti, nu de capitalişti adevăraţi”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro