Ion Cristoiu: Pledoarie pentru meserii care aduc bani, glorie şi putere

Am luat la Găgeşti cu mine volumul unu din Opere de Tacitus. Cuprinde Dialogul despre oratori şi Viaţa lui Agricola. Cele două texte n-au legătură cu Tiberiu, disecat doar în Anale.

Chiar dacă Dialogul e operă de debut a istoricului, vreau s-o citesc:

Sînt sigur că voi descoperi gînduri de acum 2000 de ani valabile şi azi.

Notele la Prefaţa, semnată de H. Mihăiescu (un pseudonim în anul publicării, 1958?), îmi oferă cel puţin două scînteieri pentru scrisul meu. Una e desprinsă din Istoriile lui Tacitus. O redau acum, nu sînt sigur că o voi descoperi cînd voi citi Istorii:

Despre un cunoscut orator de pe vremea lui Nero, Vibius Crispus, cu o avere fabuloasă dobîndită pe căi dubioase şi o faimă pe măsură, Tacitus scrie:

„Prin avere, influenţă şi talent făcea parte mai degrabă dintre cei cu trecere decît dintre cei buni.”

Tot din Note desprind cuvintele poetului Marcus Annaeus Lucanus (3 noiembrie 39 după Christos – 30 aprilie 65, după Christos) despre Cato:

„Vitricx causa deis placuit, sed victa Catoni” (Cauza învingătorilor a fost pe placul zeilor, cea a învinşilor, pe placul lui Cato)”.

Dialogul despre oratori debutează cu dialogul dintre Curatius Maternus, autorul tragediei Cato, orator de frunte, obsedat însă de a fi poet, şi Marcus Aper, avocat din Galia. Asper îl mustră pe Maternus, pentru dragostea arătată literaturii, văzută de amic drept o pierdere de timp şi mai ales ceva care nu-ţi aduce nimic, nici măcar glorie, literatură comparată cu oratoria, la vremea respectivă o meserie care, dacă aveai talent, îţi dădea faimă, putere, bogăţie. Elocvenţa e ridicată în slăvi ca profesie rentabilă:

„(1)  Trec la plăcerile elocvenţei desăvîrşite. Farmecul ei nu este o singură clipă, ci ne vine aproape în fiecare zi şi cu orice prilej. (2) Căci ce este mai plăcut pentru un suflet liber, distins şi născut pentru emoţii curate decît să-şi vadă casa totdeauna plină de o mare mulţime de oameni dintre cei mai de seamă? Şi să ştie că lucrul acesta nu se datoreşte banilor, nici lipsei de moştenitori şi nici ocupării vreunei slujbe publice, ci numai lui însuşi? Chiar si bătrînii fără copii, bogaţii şi oamenii cu trecere vin de multe ori la tînărul sărac pentru a-i încredinţa interesele lor sau pe ale prietenilor. (3) Este oare de asemuit plăcerea bogăţiilor imense şi a puterii nemăsurate cu spectacolul unor oameni încercaţi, încărunţiţi şi înconjuraţi de stima întregii lumi, care mărturisesc că, deşi posedă din plin tot belşugul, sînt lipsiţi totuşi de darul cel mai de preţ?”

Poezia e declarată nefolositoare. Nu asta dă actualitate discursului, ci pledoaria pentru meserii care aduc bani, glorie şi putere, în detrimentul celor care nu sporesc averea. Valabil şi azi pentru opţiunea tînărului în viaţă. Părinţii ar vedea cu spaimă opţiunea tînărului pentru munca intelectuală:

„IX (1 ) Poezia şi versurile cărora doreşte Maternus să-şi închine viaţa întreagă (căci de aici a pornit toată discuţia) nu aduc nici o demnitate celor ce le cultivă si nici nu le sporesc averea, ci le procură doar o plăcere de scurtă durată, o laudă deşartă şi stearpă. (2) Se prea poate ca ceea ce spun eu acum şi ceea ce voi spune de aici înainte să fie neplăcut pentru urechile tale, Maternus; dar cui îi sînt de folos frumoasele discursuri pe care le pronunţă în opera ta Agamemnon şi Iason? Cine este acela care, în chipul acesta, se întoarce acasă salvat şi îndatorat faţă de tine? (3) Pe prietenul nostru Saleius, un strălucit poet, sau dacă aceasta îi face şi mai multă cinste, cel mai renumit cîntăreţ inspirat, cine îl conduce acasă, cine îl salută sau îl întovărăşeşte pe stradă? Dacă vreun prieten, vreo rudă sau, în sfîrşit, el însuşi cade într-o încurcătură oarecare, va alerga fără îndoială la acest Secundus sau la tine, Maternus, spre a-l apăra; va alerga, nu pentru că eşti poet şi nici pentru a-i făuri versuri; căci de acestea iau fiinţă şi acasă la Bassus, frumoase şi chiar pline de farmec, dar rezultatul lor e limpede. După ce a muncit un an întreg, în fiecare zi şi o bună parte din nopţi, şi a desăvîrşit un singur volum, se vede apoi silit să facă rugăminţi şi închinăciuni, pentru a aduna cîţiva inşi care să binevoiască să-l asculte; şi aceasta iau cu cheltuială: căci închiriază o casă, pregăteşte o sală, aduce bănci şi trimite invitaţii.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro