Ion Cristoiu: Presa franceză scria despre nemţi în 1916 aşa cum scrie azi presa occidentală despre ruşi

1. Primul Război Mondial a fost marcat de confruntarea crîncenă dintre nemţi şi francezi. Nu numai pe cîmpul de luptă, dar şi în spaţiul mediatic. Jean- Yves Le Naour surprinde în volumul La Première Guerre mondiale pour les Nuls, First Editions, 2008, ce scriau francezii despre nemţi sub semnul propagandei de război:

„Dacă scopul justifică mijloacele, inclusiv cele teroriste precum bombardamentul aerian al populaţiilor civile sau utilizarea gazului, este pentru că războiul este gândit şi vândut populaţiilor civile ca o ciocnirea civilizaţiilor. În această luptă până la moarte care opune Dreptul Forţei, Moralul Imoralului, Civilizaţia Barbariei, pe scurt Binele Răului, nu poate fi armistiţiu sau un acord.

Inamicul este un „altul”, şi totul trebuie folosit pentru a-l distruge. Ca atare, distincţia dintre populaţiile civile şi cele militare se estompează şi logica războiului total şi terorist duce la negarea umanităţii adversarului.

Nu este uşor să ucizi un bărbat, mai ales când acesta se uită în ochii tăi. Dimpotrivă, este mult mai simplu, mai uşor să scapi s de un vierme.

Prima condiţie a unei confruntări totale constă, aşadar, în îndepărtarea din duşman a oricărui aspect uman pentru a regla mai bine conturile cu el.

Din august 1914, caricatura franceză insistă asupra lipsei de gust şi reţinere a nemţilor. Germanii sînt fiinţe ticăloase, vorace şi flămânde. Presa insistă pe vulgaritatea şi grosolănia alimentară a nemţilor, caracteristică menită să-i apropie de specia porcină. Poulbot, de exemplu, desenează un invadator nebănuitor care înghite conţinutul unei sticle sub ochii amuzaţi ai copiilor francezi care se bucură: «E purgativul bunicului!» Ziarul Le Matin afirmă că medicii francezi au autopsiat cadavrele combatanţilor germani şi au găsit în stomacurile lor sfecle întregi cu frunze şi bucăţi de pămînt. (...)

 Nemulţumiţi să fie doar indivizi ticăloşi şi lipsiţi de gust, o sub-umanitate într-un fel, nemţii duc, de asemenea, războiul ca nişte briganzi, acuză presa franceză. Înaintând în spatele ostaticilor care au devenit «scuturi umane», îngrijind întimzînd capcane folosind un steag alb, jefuind şi incendiind toate oraşele care cad în mâinile lor şi violînd toate femeile.”

Nu vi se pare că sună cunoscut?

Fireşte că da.

Aşa se scrie azi în presa occidentală despre ruşi.

2. Caragiale – contemporanul nostru:

„În Senat iţele se încurcă.

Vrăjmaşii Republicii şi Republicanilor profită de ocazie şi vor să dea guvernul patriotic pe beţe.

Dar patria, domnilor! gîndiţi-vă la patrie! Cum poate trăi, cum poate fi o patrie, care are un venit de 80 milioane, fără să aibă nişte fii patrioţi, care să-i mănînce pre an de două ori pe atît?

Pentru Dumnezeu! lăsaţi deoparte urile de partid din aceste momente grave, şi mai ales lăsaţi pe patrioşii adevăraţi, cari ţin în gură fiecare cu dragoste fiiască cîte o ţîţă lăptoasă a patriei, să sugă în pace!”

(I. L Caragiale „Situaţia politică”, Bobîrnacul, 11 martie 1879)

3. Descărcînd de pe bibmet.ro, Biblioteca digitală a Bucureştilor, cărţi din departamentul Istoria României, remarc în viteză, deoarece atenţia mi-e concentrată pe operaţiunea electronică:

1. Numărul de cărţi, broşuri, pagini publicate de Nicolae Iorga e uriaş. Sînt tare curios să ştiu dacă există undeva în România o bibliotecă exclusiv Nicolae Iorga şi care să conţină tot ce a tipărit marele savant. Uriaşa cantitate de tipărituri ale lui Iorga păleşte însă în faţa puţinelor cărţi capodopere ale lui A. D. Xenopol.

2. Descopăr cu acest prilej cărţi despre care habar n-aveam că există. Mă gîndesc să inaugurez la Suplimentul literar-artistic al cristoiublog.ro rubrica Ştiaţi că există această carte? Printre primele consemnate s-ar cuveni să fie:

„Cronologia raţionată a istoriei universale prelucrată cu privire la esamenul de bacalaureat” de A. D. Xenopol, doctor în Filosofie, profesor de Istorie şi Filosofie la Institutul Academic din Iaşi, ediţia a doua, revezută şi adausă, Iaşi, Tipo-litografia H. Glodner, 1878”. Citez din Prefaţă:

„Lipsa unei espuneri pe scurt a înşirării faptelor istorice nu-au părut îndestul de simţită în timpul practicei de aproape şapte ani ce am făcut-o ca profesor la Institutul academic. Pentru a îndeplini această lipsă am întreprins scrierea de faţă. În ea sînt expuse pe scurt faptele istorice fără nici un soiu de apreţuire critică a lor, care rămîne cu totul în voia profesorului. Am căutat cu deadinsul a da o desvoltare mai mare faptelor de cultură, care însă s-au tipărit cu litere mai mici şi pot fi astfel omise într-un curs mai elementar. De asemenea s-au tipărit cu caractere mici începutul sau sfîrşitul unei perioade întrucît era de nevoie pentru a nu se întrerupe continuitatea istorică.”

Noutatea cărţii e dată tocmai de această aplecare către faptele de cultură, mai precis de viaţă.

Iată de exemplu, rîndurile despre ivirea şi dezvoltarea creştinismului:

„Corupţia din lumea mare, starea socială cea miserabilă a poporului de jos, lipsa unei credinţi în ceva, a unei iubiri de patrie sau de familie, întinderea filosofiilor triste a ale Stoicismului şi Epicureismului în clasele de sus, a cultelor misterioase orientale în clasele de jos – toate acestea pregătesc spiritele pentru primirea unei religiuni noi. De aice întinderea cea grabnică a Creştinismului, înlesnită şi prin spiritul de proselitism al vechilor Creştini (silinţa de a întoarce pe mulţi la credinţă) apoi prin unitatea introdusă între popoare cu organizaţiunea Romană şi limba latină şi elenă răspîndite pretutindeni.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro