Ion Cristoiu: Rolul benefic al toleranţei

Harem. Deşi nu mă pasionează precum Ertugrul sau Osman Întemeietorul, mă încăpăţînez să urmăresc Soleiman Magnificul, serial turcesc. Fac asta în paralel cu lucrul la cartea despre Evenimentele din decembrie 1989 şi în consecinţă nu-mi mai pot permite să citesc despre Imperiul Otoman. De la început mi-a fost antipatică Hurrem. Poate şi pentru că realizatorii au creionat-o ca un mic monstru. Rea, megalomană, ahtiată după puterea deţinută de ibovnica preferată, fără milă, fără inimă, de mirare cum l-a cucerit pe Marele Soleiman. Cred că film makerii au ţinut să avertizeze asupra pericolului întruchipat de muierile din spatele oamenilor puternici. Pe seama rutencei Roxelana sînt puse marile erori ale Magnificului:

Asasinarea lui Ibrahim, sugrumarea fiului Mustafa.

Ca toate femeile ambiţioase, Hurrem abate istoria Imperiului de la mersul firesc prin înlocuirea lui Mustafa cu Selim Beţivul. O dată cu Hurrem Imperiul intră în zodia femeilor care conduc din umbra haremului.

*

Observaţie. În timpul vizitei la Villa lui Adrian din Tivoli, ghidul (profesor de istorie, specialist în Roma antică), îmi spune la un moment dat că puterea Imperiului roman rezidă în acceptarea drept cetăţeni romani şi a celor care nu se născuseră în Imperiu. Prin asta se deosebeşte în chip superior de Grecia – conchide el. Asemenea Americii în vremurile moderne – îi zic eu. – Da, asemenea Americii – confirmă el, aplecîndu-se să facă unei ruine o poză cu telemobilul, deoarece lumina e excepţională.

Pînă la reluarea comentariilor, mă gîndesc că Istoria Europei desparte ţările tolerante de cele intolerante în favoarea primelor. Ţările de Jos au înflorit din găzduirea evreilor alungaţi din Franţa. America lui Roosvelt a profitat de exilul savanţilor nemţi alungaţi de Germania lui Hitler. Intoleranţa Inchiziţiei din Spania a dus la plecarea evreilor, a arabilor şi, prin asta, la pierderea unor pistoane de împins înainte locomotiva Progresului. Chiar şi Imperiul Otoman a profitat de generozitatea faţă de alte religii decît Islamul.

Rolul benefic al toleranţei.

*

Spaimă. A discuta într-o nouă emisiune despre aceiaşi carte – Enciclopedia propagandei româneşti semnată de Călin Hentea – ne apare mie şi producătoarei – prea mult. Ca s-o dregem optăm pentru un al doilea invitat. Cum ţin minte că ştiu de unde să iau cartea o propun pe Mioara Anton, autoarea volumului Propagandă şi război. 1941-1944, tipărit de Tritonic în 2007.

Supusă cenzurii consensului, autoarea n-a cutezat să pună cărţii titlul adevărat – Mihai Antonescu –, pentru că, în realitate, cum trădează şi coperta, personajul principal al cărţii rămîne Mihai Antonescu.

Legătura cu volumul lui Călin Hentea se face lesne.
Călin Hentea, fost ofiţer de Psyho, se ocupă sîrguincios de propaganda de război. În cuprinsul paginilor sale, se găsesc trimiteri şi la Mioara Anton. Aşa se explică faptul că iniţial – gîndisem prezenţa autoarei în emisiune sub forma a două intervenţii video, menite a lămuri rolul lui Mihai Antonescu în Istoria propagandei româneşti.

Ce mai încolo şi încoace, iau cartea de pe raft (Dulapul despre Cel de-al Doilea Război Mondial) şi mă apuc să citesc cu îndîrjirea unuia care vrea să bată un cui a cărui floare e strîmbă. Deşi merge greu, deşi se loveşte peste mîini, deşi cuiul sare de cîteva ori din lăcaş, cel cu bătutul nu se lasă pînă nu-l bate, ameţit şi de pătrunderea cuiului în scîndură.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro