ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Spionajul rus, în vreme de război: asaltul asupra Europei, via Austria

”Tot ce se discută în Austria se scurge la Moscova”

Încă din 2019, cele mai multe dintre serviciile de informaţii europene au restricţionat drastic relaţiile lor cu omologii austrieci, în care nu mai au deloc încredere, nici pînă în ziua de azi. La acea vreme, agenţia de presă Reuters scria că atît MI5 din Marea Britanie, cît şi omologii lor din Olanda au impus  ”restricţii puternice” în schimburile de informaţii cu serviciile secrete din Austria. Era vorba înainte de toate de legăturile dintre Partidul Libertăţii al cancelarului Kurz cu Moscova, cunoscute în lumea serviciilor secrete, dar mai ales pentru că nu aveau siguranţa că serviciile de contrainformaţii austriece nu lucrează deja, de mai multă vreme, direct pentru Federaţia Rusă.   

Profesorul Chris Miller de la Facultatea de Drept şi Diplomaţie ”Fletcher” de la Universitatea Tufts, intervievat de Reuters, afirma că „guvernele austriac şi ungar sunt renumite pentru atitudinea lor deschisă faţă de agenţii ruşi” şi potrivit lui Gerhard Mangott, profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea din Innsbruck, era „de notorietate” faptul că agenţii încearcă adesea să recruteze informatori austrieci”, afirmând că serviciile secrete ale Federaţiei Ruse ”sînt foarte active în Austria pe o bază bilaterală, încercând să dobîndească informatori din diverse instituţii”. Bineînţeles, primele ţinte într-o asemenea situaţie sînt tocmai serviciile de securitate naţională ale unei ţări.

”Neutralitatea” Austriei, care i-a conferit şi rolul de ”ţară de refugiu” pentru acţiunile de spionaj, a fost vizibilă încă din urmă cu un deceniu cînd, în 2010, cel mai mare schimb de spioni între SUA şi Rusia de la Primul Război Rece, acum aflîndu-ne în mod evident în cel de-al doilea, a avut loc în Austria.

Postul american NBC, citînd surse din lumea informaţiilor, relata în 2018 că imixtiunea Partidului Libertăţii, pro-rus, asupra serviciilor de informaţii ”a dus la temeri că secretele occidentale nu mai sunt în siguranţă” în Austria, iar Gustav Gressel, fost ofiţer şi şef de birou la Ministerul Apărării austriac, a prezis că ”Austria face parte din politica de apărare a Uniunii Europene şi orice s-a convenit şi discutat acolo va fi scurs către Moscova”. Din păcate, temerile lui s-au adeverit.

În acelaşi an, un colonel austriac, înalt oficial militar în domeniul informaţiilor, a fost investigat din cauza unor acuzaţii de spionj în favoarea Federaţiei Ruse, suspiciunile mergînd chiar începînd cu anii 1990. Cazul lui a făcut la vremea respectivă o oarecare vîlvă şi a fost a fost socotit la BBC drept o ”afacere jenantă” pentru Austria. În 2020, după căderea de la putere a guvernului cancelarului Kurz, urmat de partidul extremist pro-rus, care-l susţinea, spionul austriac a fost condamnat pentru trădare: divulgase secrete de stat şi întreprinsese acţiuni de spionaj pentru GRU vreme de peste 25 de ani.

În 2019, un alt scandal a început: Poliţia Federală din Germania (BKU) a declarat că are date potrivit cărora agenţi de informaţii austrieci au ajutat serviciile ruse de informaţii. Ei au spus că au date potrivit cărora unul dintre ei a furnizat date sensibile serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse.

Curînd, a început un nou scandal, vizându-l pe Egisto Ott, persoană din fruntea ierarhiei serviciilor secrete austriece, precum că ar fi fost implicat inclusiv în organizarea asasinării unui georgian rus de origine cecenă, refugiat politic la Berlin, de către agenţi secreţi ruşi. Ca urmare a acestei situaţii, agenţia austriacă de informaţii BVT nu a mai participat la întîlnirile Clubului de la Berna, o reuniune anuală a serviciilor de informaţii europene: nu a mai fost invitată, deşi a rămas membru. Chiar serviciul austriac BVT a afirmat că ”Austria este o zonă favorită pentru operaţiuni, pentru un număr mare de spioni”. Dar influenţa rusă s-a văzut în Austria prin aceea că, după otrăvirea lui Serghei Skripal în Marea Britanie, s-a decis ca Viena să nu expulzeze niciun diplomat rus, aşa cum s-a întîmplat în restul statelor UE.

În fine, în iunie 2020, un fost ofiţer al armatei austriece a fost condamnat la trei ani de închisoare, într-un caz de spionaj pentru Ferderaţia Rusă, anunţînd însă un scandal care a cutremurat scena politică şi a mărit neîncrederea Uniunii Europene în loialitatea austriecilor faţă de ”valorile democraţiei”: în 2021, diplomatul austriac Johannes Peterlik a fost investigat pentru scurgerea către agenţii ruşi a unor documente confidenţiale, privind otrăvirea lui Skripal în Marea Britanie.

Abia începerea războiului i-a trezit, cumva, pe oficialii austrieci din serviciile informaţii – dacă au mai avut pe cine. A început totuşi o investigare asupra influenţei Rusiei în Austria şi, cum se ştie, s-a văzut că toţi înalţii oficiali austrieci aveau legături de afaceri cu marile companii ruseşti. De fapt, primii oameni din stat, cînd şi-au piedut puterea, au primit – cum se ştie – posturi bine plătite, în aceste companii.

Să mai spun că Austria a fost un mare perdant al războiului lansat de Putin în Ucraina, care a dus la falimentul Nord-Stream 2, unde OMV a investit enorm – şi a pierdut asemenea. Dependenţa Austriei de gazul rusesc a fost criticată abia în ceasul al 12-lea de un oficial al firmei, Mark Garrett, preşedintele consiliului de supraveghere, care a spus că ”uitîndu-ne în urmă, trebuie să concluzionăm că investiţiile noastre făcute în Rusia după 2015 s-au bazat pe prea multă încredere în Rusia”. Imediat după declaraţia lui Garrett, Gazprom a anunţat că reduce livrările de gaz pentru Austria. Aici a dus cooperarea ”pro-rusă” între politicieni şi agenţii secreţi, care au conlucrat, în ultimii ani (cum au făcut-o de fapt şi ultimii cancelari germani), mai degrabă pentru interesele Rusiei, decît pentru cele ale ţărilor lor. 

Marea Britanie şi SUA, singurele capabile să apere Europa de agenţii ruşi

Creşterea activităţii de spionaj ruseşti în Europa a alertat, după invadarea Ucrainei, toate capitalele europene. Nu şi Viena, unde organele statului se poartă şi acum ca pe vremea lui Gorbaciov. Spre deosebire de Viena, găurită ca un şvaiţer de sus pînă jos de serviciile secrete ruseşti, celelate capitale europene au reacţionat dur, din februarie încoace. Pe 14 martie 2022, un agent GRU cu acoperire diplomatică, pe nume Solomasov, a fost unul dintre cei trei ruşi expulzaţi din Slovacia, ”pentru că au încălcat Convenţia de la Viena, privind relaţiile diplomatice”. El a fost filmat cînd se întîlnea cu un cetăţean slovac, ”un blogger bine conectat şi popular, prin postările sale”, dar care era de fapt plătit de ruşi. Aceasta era de fapt ”ţinta modestă”:  ceilalţi recruţi ai rusului erau un colonel slovac din armată şi un înalt oficial din contrainformaţii.

Multe ţări sînt pe urma activităţii ”sub acoperire” a Moscovei pe teritoriul lor. Keir Giles, consultant-senior al programului Rusia, pentru contraspionajul britanic, pe care l-am mai citat, a spus că ”de mulţi ani a existat o conspiraţie a tăcerii, iar puterile occidentale au fost reticente în a vorbi despre activităţile ruseşti, sau chiar în a le urmări”. Alţi opt oficiali europeni din lumea informaţiilor, cît şi diplomaţi au fost intervievaţi de ”Financial Times”, pentru a vedea care este situaţia pe ”frontul nevăzut” al războiului cu Ucraina.

Toţi opt au declarat la unison că operaţiunile secrete ale Rusiei în Europa s-au extins, într-un ritm pe care eforturile de contraspionaj s-au străduit, dar n-au putut întodeauna să-l egaleze. Cea mai mare problemă de ”penetrare” rămîne Austria, în vreme ce majoritatea informaţiilor privind acţiunile ruseşti în Europa vin în urma colectării de informaţii din SUA şi Marea Britanie. Ei spuneau că în ţările lor sînt prea multe restricţii constituţionale în privinţa supravegherii interne, cît şi că serviciile de contrainformaţii din ţările lor au fost subfinanţate – punct de vedere din care, din fericire pentru ei, agenţii din România n-au avut de suferit, şi totuşi nu le cunoaştem rezultatele.

Toate rundele de ”expulzări” ale diplomaţilor ruşi de pe parcursul anului 2022 din ţările Uniunii Europene au indicat cît de serioasă e problema de Securitate a Europei – la fel de mare ca lipsa de capacitate militară proprie, a Uniunii Europene. Deşi realizarea unui front comun în domeniul informaţiilor ar fi fost realizabilă, aceasta nu s-a făcut şi ţările din Europa s-a mulţumit doar să expulzeze cîteva duzini de diplomaţi sovietici, acuzaţi ca presupuşi agenţi ruşi. În rest, reacţiile sînt doar unele de apărare şi de contrareacţie, faţă de ofensiva uriaşă a agenţilor ruşi, pe ”frontul nevăzut”. Pe care Putin pare că l-a cîştigat deja în Europa, sau măcar are un sensibil avans faţă de ţările Uniunii. Atît afacerile de corupţie de la Bruxelles, recent dezvăluite, ca şi votul negativ al Austriei cu privire la extinderea Schengen, de o importanţă strategică covîrşitoare pentru ruşi, fac şi ele parte din acelaşi scenariu.