PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cazul Djokovic: la graniţa dintre restricţiile Covid şi discursul politic, libertatea dispare

”Un risc pentru sănătatea comunităţii australiene”

Să nu fiu greşit înţeles. Eu am ales să mă vaccinez, şi din acest motiv atît eu, cît şi soţia sîntem deseori ţinta ironiilor, ori a avertismentelor cu privire la efectele vaccinului, pentru trup şi suflet, venite de la mai mulţi prieteni antivaccinişti.  Măcar pentru aceste răutăţi inutile sau poate că neintenţionate, plus omniscienţa împrumutată de la Dumnezeu direct privind precaritatea viitorului vaccinaţilor, şi ar trebui să nu ţin cu Djokovic, care a devenit un fel de simbol pentru mulţi dintre cei ce se împotrivesc vaccinării, act medical care ar fi motivul dezlănţuirii iadului pe pămînt. Dar nu pot.

Insistenţa cu care autorităţile australiene vor cu orice preţ să-l oprească pe Novak Djokovic să joace la ”Australian Open” a depăşit de mult orice limită. Povestea a devenit una despre libertate. Mai întîi, de ce i-au dat ei înşişi viză, dacă l-au oprit pe aeroport să intre în ţară? La acordarea unei vize, se aplică şi ea se acordă, cu respectarea normelor de intrare în ţara respectivă. N-am auzit ca funcţionarii australieni care i-au acordat viza să fi fost cercetaţi, pentru că i-au eliberat-o.

Djokovic a fost oprit să intre în Australia pe 5 ianuarie şi de atunci încoace, de zece zile este supus zilnic unui adevărat linşaj birocratic şi mediatic în ţara în care a fost invitat să joace tenis. Se spune acum că  a minţit, cu privire la călătoriile sale anterioare obţinerii vizei. Un nou motiv, pentru a-l aduce pe tenismanul sîrb în faţa instanţei. Djokovic a recunoscut falsul, dar l-a pus pe seama unei „”erori umane, cu certitudine neintenţionate” făcută de o persoană din staff-ul său, în declaraţia de călătorie dată în faţa autorităţilor australiene, cînd a sosit pe aeroport.

Dar, să nu uităm, n-a fost reţinut pentru asta şi n-a fost ţinut în condiţii penibile şi în anchete umilitoare pentru ”bifarea” altei căsuţe în formular, ci pentru că s-a considerat că ”scutirea” sa de la vaccin, pentru că a fost infectat recent cu Covid-19, e o minciună. În cele din urmă, un judecător care ştie ce e libertatea a desfiinţat reţinerea sa abuzivă şi interdicţia de a intra în Australia. Acum, s-a pus de-a curmezişul ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, care i-a blocat din nou intrarea în ţară, prin dreptul lui de ”veto”. E evident că nu mai e vorba de libertate, ci de politică. În Australia vor fi alegeri şi deja primul ministru conservator, Scott Morrison, a fost acuzat pentru incompetenţa cu care a ”gestionat” acest scandal. E pentru guvern deja o chestiune aproape ”de viaţă şi de moarte”, aceea de a nu-şi recunoaşte greşeala. A devenit, prin intervenţia auto-victimizatoare a preşedintelui naţionalist sîrb, Alexandr Vucic, şi o chestiune de politică internă.

La graniţa dintre restricţiile Covid şi discursul politic, libertatea dispare. Se vede cel mai bine în concluziile prezentate de ministrul imigrării la tribunalul care judecă plîngerea lui Djocovic, care a făcut o chestiune de mîndrie, din a nu se lăsa dus cu una, cu două din Australia. Nu mai ţine acum de tenis. Ministrul Hawke spune că simpla prezenţă a lui Djokovic în ţară ”este susceptibilă sa prezinte un risc pentru sănătatea comunităţii australiene”. Nu vă supăraţi, dar această propoziţie conţine un enunţ nazist! Pentru că riscul ”de sănătate” nu se naşte prin numărul de ”infectări” cu Covid pe care l-ar produce. Sportivul sîrb ”infectează” prin prezenţa sa. Vezi Doamne, Djocovic ar încuraja, în opinia ministrului australian , ”sentimentul anti-vaccinare”. Nu-mi vine să cred, asta se întîmplă în acelaşi timp în care 80% din australieni, zice-se, îi sînt ostili tenismanului sîrb, pentru că ”n-a respectat regulile” şi ”nu e vaccinat”! Cineva minte aici, nu e clar dacă e vorba de o presă manipulată după reţete totalitare, sau un comportament aidoma al autorităţilor din Australia. Sau dacă situaţia se întîlneşte la mijloc.

”E încurajator” să pui ”taxă de sănătate” pentru nevaccinaţi? 

În acelaşi timp, văd că acest caz grav, în opinia mea, e fie tratat drept ”o telenovelă”, fie că li se dă dreptate apriori australienilor şi i se cere lui Djocovic să-şi ia catrafusele şi să se care acasă, ce n-a înţeles? Dar văd că nimeni nu vorbeşte de un drept fundamental, care se numeşte încă ”dreptul la libera circulaţie”. De celelalte, începînd cu libertatea de a dispune de propriul corp, atunci cînd e vorba de manevre medicale şi încheind cu cea a opiniei, ce să mai vorbim? Toate acestea sînt apă de ploaie, în faţa unei ambiţii politice a guvernului australian, care, în prag de alegeri, nu-şi poate recunoaşte propriile eşecuri. Primul, că a adus populaţia la exasperare şi aproape-îndobitocire, dacă e să cred că reacţia potrivit căreia australienii au spus că dacă ei s-au vaccinat, atunci şi Djocovic ar fi trebuit să facă la fel! Cu alte cuvinte, e ca şi cum dacă intri în Rusia, musai trebuie să participi, dacă e cazul, la invadarea Ucrainei?

Am văzut, am auzit multe, pe parcursul acestor ani de pandemie. Văd şi cetăţeni obosiţi, ca în  Quebec, provincie canadiană în care guvernul provincial a decis să impună o ”taxă de sănătate considerabilă” pentru cei nevaccinaţi, pentru că ei sînt majoritatea celor care ajung în spitale, cu forme grave de Covid. Ei bine, e iarăşi o măsură discriminatorie vădită, care n-are nimic de-a face cu libertatea. Dar autorităţile se bucură, pentru că în ultimele 48 de ore ”programările pentru vaccinare cu prima doză continuă să crească, aproximativ 5.000 de programări au fost făcute pe 10 ianuarie şi 7.000 ieri (pe 11 – n.n.), recordul nostru de cîteva zile”, anunţa la mijlocul săptămînii Christian Dubé, ministrul sănătăţii din Quebec. ”Este încurajator”, a încheiat acesta.

Ba nu, nu e. dimpotrivă. E deprimant. Chiar dacă justificările sînt populiste, sînt la fel de pernicioase ca şi ale autorităţilor din Australia. Guvernul din Quebec susţine că bolnavii de Covid-19 sînt ”o povară financiară pentru toţi locuitorii”. În aceeaşi viziune, cît mai e pînă la acceptarea eutanasiei bătrînilor, vîrstnici şi nefolositori, sau a unor întregi populaţii tribale, bolnave de malarie, dar care trăieşte pe un tărîm sub care se află diamante, sau thoriu? Nu doar că ”se pare”, dar deja intrăm într-o zonă în care cele mai cumplite distopii, cu privire la viitorul umanităţii bat la porţile realităţii.

Cel mai straniu este că, în ambele cazuri, atît cel din Canada, cît şi cel din Australia, unde continuă războiul guvernului cu Djokovic, au loc pe fondul unui postulat aproape unanim al opiniei medicale mondiale, care spune că în cazurile noii tulpini Omicron, vaccinarea nu mai e de niciun ajutor, pentru că acestei tulpini a virsusului nu-i pasă de vaccinare, care poate împiedica doar formele grave de manifestare ale bolii. Astfel încît insistenţa guvernelor ”pro-vacciniste” e una care frizează absurdul şi care, fie caută să cauţioneze în continuare politici publice absurde din trecut, ca în cazul Australiei, fie parcă să ”lichideze” stocurile de vaccin achiziţionate, cum se întîmplă probabil în Qebec – pentru că altă raţiune firească, normală, nu pot să văd, lansînd în schimb, în ambele cazuri, tipuri de retorică ce depăşesc totalitarismul comunist, care mi se pare ”soft”, în raport cu ceea ce ascund afirmaţiile şi justificările oficialilor din Qebec şi Australia. Una, fostă colonie-închisoare pentru Franţa, a doua pentru Marea Britanie, care ar trebui să se numere, fie şi din aceste motive istorice, printre cele mai avansate şi consolidate democraţii. Dar e taman invers!  

Oricum e încheiat ”cazul Djokovic”, în momentul în care unii dintre dumneavoastră veţi citi aceste rînduri, scrise cu patru ore înaintea deznodămîntului, acesta nu mai ţine demult de tenis, ci de libertate. Îmi pare sincer rău pentru cei care nu pricep asta. Şi, în sine, multe din situaţiile create de această pandemie demonstrează, a cîta oară în istorie, cît de subţire şi sensibilă e membrana care separă democraţia de totalitarism.