PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Congresul al XIV-lea al PNL a luat sfîrşit. Urmează revoluţia

Un bec şi un frigider

Am ajuns la ”Romexpo” cu un sfert de oră înainte de începerea Congresului. Eram pe lista de invitaţi, am intrat fără probleme, prin faţă. Pe laterale, la intrările delegaţilor era aglomeraţie şi se simţea în aer o tensiune rece şi o oarecare blazare. Am luat loc, în sectorul destinat comentatorilor de presă, analiştilor politici şi unor personalităţi, care n-au venit. Lîngă mine, la cîteva scaune distanţă, doar Iulian Chifu. O muzică plăcută, din boxe, întreruptă de scandările puternice ale cîtorva sute de delegaţi, ”Orban”, ”Orban”, şi din cînd în cînd Stolojan, cerîndu-le delegaţilor să ia loc. Ultimul lui apel, la 11 şi un minut: ”luaţi vă rog loc, vom începe la fix”. După alte trei minute, lumea se aşează: pe ecranul mare de la scenă, se vedea preşedintele Iohannis, înaintînd pe covorul de la intrare, flancat de Ludovic Orban şi de Florin Cîţu.

Tensiunea a atins imediat cote maxime. Sala era împînzită de panouri, galbene şi albastre cu ”Florin Cîţu – preşedinte”, dar acestea zăceau în teancuri, pe lîngă scaune. Doar cîteva zeci de delegaţi le-au ridicat. În rest, scandările pentru Ludovic Orban au transformat treptat atmosfera într-una incendiară. Eram sigur că urma un spectacol pe care nu trebuia să-l ratez. E ceea ce mi-a spus şi vechiul meu prieten, liberalul Vlad Nistor, cu care m-am reîntîlnit cu puţin înainte de a veni la Congres preşedintele României. Aşa a şi fost.

Au luat cuvîntul invitaţii: Honor şi Diaconescu, de la UDMR şi PMP. Celelalte partide n-au trimis pe nimeni la Congres; presupun că de la AUR nici n-au fost invitaţi. Singura oază de firesc şi adecvare la realitate, cea cotidiană, nu aceea politică, a venit nu de la discursul vreunui liberal, ci de la acela al unui invitat, Kelemen Hunor, punctat la început şi sfîrşit de scandările ”Orban!” ”Orban”. Nu Viktor, ci Ludovic.

Printre ele, Hunor a spus: ”Azi veţi alege preşedintele PNL, dar cu toate emoţiile şi tot zgomotul aceasta, ziua se va termina foarte repede, problemele nu vor dispărea, nu s-a încheiat pandemia, preţurile au explodat, dar haideţi să ne oprim la cîteva dintre cele mai acute probleme. M-am uitat pe cîteva cifre si sînt alarmante: sînt 4,5 milioane de consumatori care plătesc 40, 50 lei pentru energia consumată, un bec si un frigider, mai sînt 3 milioane unde factura nu depăşeste 100, 110 lei. Am făcut un calcul si există o previziune sumbră, o treime din gospodării vor plăti pentru gaze si curent jumătate din veniturile gospodăriei, asta e dimensiunea reală, adevărata problemă care ne aşteaptă şi la care trebuie să găsim un răspuns urgent”. A mai vorbit de pandemie şi a făcut o analiză necruţătoare a sporului demografic negativ. Părea să zică ”voi vă certaţi, şi România dispare”. Dar Congresul avea alte preocupări: cine să fie preşedinte.

”Orbannis!” ”Orbannis!”

Deocamdată, un preşedinte era în sală – cel al României, Klaus Iohannis, regizorul zîmbitor al întregului spectacol de la ”Romexpo”. Cel care l-a încurajat pe Florin Cîţu să candideze şi l-a susţinut, de la bun început, împotriva lui Ludovic Orban, construind lîngă el ”echipa cîştigătoare”, în special din foşti membri pedelişti, care i-au asigurat lui însuşi, pe vremuri, ascensiunea. Klaus Iohannis a venit la tribună şi de pe locul pe care mă aflam, auzeam cum vacarmul sporeşte. Strigătelor de ”Orban” li s-au alăturat cele de ”Iohannis”, aşa că pînă în faţă se auzea un cor de cîteva sute bune de voci, din care ajungea, pînă la tribună, un nume nou: ”Orbannis!” ”Orbannis”.

Preşedintele Iohannis a vorbit însă, nestînjenit şi în gol, despre campania în care ”s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure”, dar lasă în urmă totuşi ”un partid viu, în care competiţia este încurajată”. Am privit în jur, pancartele de carton cu ”Florin Cîţu – preşedinte” zăceau moarte, sprijinite de scaune. Singurul lucru viu erau scandările, de astă dată la unison, al numelui lui Orban. E prima oară, după ştiinţa mea, cînd un preşedinte a fost întrerupt din discursul său de la tribună. Dar n-am avut totuşi senzaţia că se va petrece vreo minune. Am simţit, mai degrabă, un fior – al primului lucru ”bine făcut”, cu care luam contact: un spectacol perfect regizat din umbră, un deznodămînt prestabilit, pe care nicio voce, oricît de sonoră şi articulată, nu-l putea, de fapt, întrerupe.

În sala de la ”Romexpo”, am trăit o esenţă a zădărniciei tuturor manifestaţiilor de stradă, care au avut loc în România în ultimele trei decenii, din care puterea a ieşit întodeauna învingătoare, chiar dacă uneori un pic şifonată şi nevoită să-şi îndrepte un pic costumul, înainte de a-şi vedea în continuare nestingerită de drum. 

Nu mai insist asupra discursurilor aprinse, a scandărilor care au adus sala în limitele unei explozii sonore, întodeauna în favoarea lui Orban. Se simţea cumva în aer că acestea erau semnele unei exasperări, provocate de presiuni anterioare şi cît se poate de subterane. Aş spune că, de la un punct încolo, nu erau sloganuri care punctau ori clamau o victorie, ci disperarea.

Scenariul s-a jucat pînă la capăt. Contrar desfăşurării de forţe pe parcursul Congresului, în favoarea lui Orban, în sală se vorbea că pentru Cîţu sînt aranjate pînă-n trei mii de voturi. Şi, cînd totul s-a sfîrşit şi se pregăteau urnele, am ieşit afară, la o ţigară, apucînd să schimb cîteva vorbe cu Ludovic Orban – îl cunosc, ca braşovean, încă din anii de liceu, sîntem colegi de generaţie. Era uşurat, părea eliberat de o povară. Am deschis discuţia cu el, despre ”regia nevăzută” a spectacolului. Despre delegaţii tăcuţi, care se îndreptau spre cabinele de vot, cu chipurile impenetrabile şi despre ce anume a fost de natură să-i aducă în acea stare, vecină cu apatia, în care nu i-am văzut la niciun congres.

Cînd m-am întors în sală, un şir de delegaţi la congres îşi făceau fotografii, în chip marţial,  la pupitrul rămas gol. Dacă a reuşit Cîţu, de ce n-ar reuşi şi ei, cîndva? Unul dintre ei a căzut şi ş-a rupt o mînă.

”Eu sînt Florin”

Cum e să votezi cu Cîţu, şi să-ţi fie ruşine, de opţiunea ta? ”Numai DGIA (Direcţia de Informaţii a Armatei – n.n.) n-a fost probabil împotriva mea. Lucrează toţi, îţi dai seama, au lucrat la turaţie maximă, e greu să te baţi cu toate structurile statului, în frunte cu preşedintele”, mi-a mărturisit Ludovic. Da, a fost o bătălie inegală, din care, pînă la urmă, toată lumea a fost de acord că Iohannis a ieşit cîştigător, cu 2878 de voturi la 1898, impunîndu-l la conducerea PNL pe Florin Cîţu. ”Superman”, într-adevăr, în producţia dîmboviţeană a Cotroceniului. Restul sînt consideraţii marginale.

”Eu sînt Florin, vă invit alături de mine să construim România liberală”, şi-a încheiat Florin Cîţu discursul, într-un cor de huiduieli, pentru a fi votat apoi preşedinte al partidului. Un partid care, se poate spune, a intrat pe perfuzii. ”Într-o nouă etapă”, spunea la sfîrşitul votului şi anunţarea rezultatelor Rareş Bogdan, în care Cîţu va fi ”practic un dirijor”, dar ce n-a spus e că partitura e scrisă de Iohannis. Situaţie faţă de care replica învinsului, Ludovic Orban, a venit prompt, în acelaşi  împrejurări: ”din momentul de faţă, între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”.

Ce va urma? Ţara e vraişte, preţurile cresc. În vreme ce delegaţii votau conştiincios, fotografiindu-şi apoi ”votul corect” cu telefonul (doar vreo 80 şi l-au anulat apoi, într-o tresărire de conştiinţă, stricînd ”planificarea” de 3.000 de buletine pentru Cîţu), Dragoş Damian, managerul de la ”Terapia” din Cluj scria pe facebook: „Domnule Orban, domnule Cîţu, doamnelor si domnilor delegaţi la Congresul PNL, vineri 24 septembrie la prînz foarte multe fabrici din ţară (poate toate) au primit notificare de DUBLARE a preţului la energia electrică. După ce mi-am revenit din şoc, am sunat vreo 15 directori de fabrică (din mai multe domenii), care au confirmat că toţi au primit notificarea de dublare a preţului”.

Dar niciun preţ nu e prea mic, atunci cînd e să se facă voia preşedintelui: controlul total, sau cvasitotal al vieţii politice din România, subordonată voinţei sale şi pusă în execuţie prin ”planificări” din umbră, cu ajutorul serviciilor. Democraţia a ajuns o faţadă, iar ce s-a întîmplat la Congresul PNL e cel mai bun, trist şi recent exemplu. Consecinţele? De acum înainte, ştim cui datorăm totul, aşa cum ştiam şi înainte de 1989.

În schimb, Cîţu se vede că e pe altă planetă. Trăieşte clar în filme şi vorbeşte despre faptul că ”se vor schimba multe. Este o mişcare care va schimba România în bine. Va fi o forţă motrice care va schimba România”, pentru că ”PNL trebuie să fie pe primul loc la toate alegerile din 2024: europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale”. Şi, ”dacă nu vom cîştiga înseamnă că nu mi-am facut treaba şi voi lăsa locul altora”, a declarat Florin Cîţu. Care are 14% din încrederea românilor, cu şase procente sub partidul pe care acum îl conduce.

Sînt totuşi 1898 de delegaţi care au avut curaj şi nu l-au votat. L-au votat pe Orban, cu toate presiunile subterane exercitate asupra lor. Ei sînt tot atîţia ”vectori de opinie” în propriul partid, în defavoarea lui Cîţu. Li se adaugă cei 51 de parlamentari liberali, care nu mai au niciun drum şi nicio şansă alături de ”echipa cîştigătoare”, care a cîştigat nu prin fraudă a votului, ci, mai grav, prin fraudarea însăşi a democraţiei, care presupune libertatea de a alege.

Deşi frauda prin presiune s-a dovedit eficace, deşi la fel de eficace s-ar putea dovedi ameninţările directe, la adresa oricărui ”sectar” din partid, cum însă presiunile anterioare n-au avut efect asupra lor şi cei ce l-au urmat pe Orban îl vor urma în continuare, decizia rămîne la Ludovic Orban. Ziua mult aşteptată a Congresului PNL s-a încheiat. Rămăşiţele unei zile aprinse, care s-a stins foarte repede, ca un incendiu de vegetaţie la marginea unei păduri, lăsînd să se vadă la liziera ei scheletul carbonizat al unui animal greu de identificat, au aşternut cenuşa peste noaptea minţii liberale.

Singura cale a partizanilor lui Orban rămîne, şi probabil sînt conştienţi de asta, o încercare de a salva ce se mai poate din ”rămăşiţele Partid Naţional Liberal”, după expresia liderului înfrînt de ”sistem”. Cale pe care nu ştiu încă dacă, şi cîţi mai pot, vor, ori vor avea curaj să o urmeze, după propria conştiinţă. Logic, aşa ar fi: după ce Congresul al XIV-lea al PNL a luat sfîrşit, urmează revoluţia.