PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Cursul scurt” de manipulare. Cazul Georgescu, ”omul de AUR” al ruşilor

Cîteva exemple de manipulare şi opusul lor - Georgescu

Un bun exemplu de manipulare este dat de o întîmplare cu doi călugări, dintr-o mînăstire buhistă din Thailanda (unde cam un sfert dintre ei fumează). Cel mai bătrîn dintre cei doi îşi fuma liniştit pipa, îngînînd imnuri. ”Cum se face”, îl intreabă cel tînar pe bătrîn, ”adica ţie ţi-a dat voie să fumezi? De ce eu nu am voie?” Cel bătrîn îl intreabă: ”Cum ai formulat cererea?” Tînărul răspunde ”păi, am întrebat dacă în timp ce mă rog, pot să şi fumez şi mi-a interzis în mod categoric!” Bătrînul îi răspunse: ”asta-i toată diferenţa, eu am întrebat dacă, în timp ce fumez, pot să mă rog!”

O lecţie de manipulare fină şi socotită drept clasică a folosit Benjamin Franklin, în vremea în care era senator. El a văzut că un rival al său i se opunea mereu, indiferent de proiectul propus, sau de natura luării de cuvînt. După ce s-a gîndit o vreme, i-a cerut împrumut colegului o carte, pe care acesta o avea şi a avut grjă să i-o returneze la timp, cu mulţumiri şi aprecieri la adresa ei. De atunci, rivalul său a încetat să-l mai conteste cu vehemenţa de odinioară.

Prin natura ei, manipularea presupune o strategie atent controlată, prin care terţei persoane, supusă manipulării, i reduce subtil libertatea de opţiune faţă de ceea ce i se propune să facă sau să-şi asume. Manipularea nu mai înseamnă nimic, dacă e străvezie şi riscă să aibă efecte total opuse scopului scontat, în cazul în care devine un act ratat. Un mesaj manipulator este contruit înşelător, pentru a inocula ”serul” unei gîndiri şi atitudini străine şi pentru a servi, în cele din urmă, unui grup de interese. Prin manipulare, ideile popagate de manipulator devin uşor acceptate de receptor, de subiectul manipulării, care devine ”sclavul” unor noi convingeri, formate însă sub influenţa subtilă şi conform cu interesele celui care se află în spatele sistemului de propagandă, care realizează manipularea.

Chiar şi grosieră şi străvezie, aşa cum se realizează multe dintre manipulările la care recurg ruşii, în strategia lor de peste hotare, ei trebuie totuşi să-i dea libertatea celui supus manipulării ca măcar să aibă senzaţia că lui i-au venit ideile şi că lbertatea de gîndire şi de decizie nu i-au fost cumva ştirbite. Pentru că, în fond, ”a manpiula” înseamnă, în fond, ”a conduce” – un om, un grup de oameni, un popor, chiar dacă, după definiţia clasică, manipularea înseamnă ”a duce în eroare cu bună ştiinţă şi a obţine un succes într-o dispută, prin mijloace ilicite din punct de vedere logic”. Sau de bun simţ, aş adăuga eu.

Ei bine, în cazul de faţă, Călin Georgescu, pe care cei de la AUR îl socotesc un fel de ”guru” al lor şi se grăbesc, de cînd au intrat pe scena politică, să-i pună toate funcţiile pe tavă, rămînînd ca el numai să-şi aleagă ce-i convine, nici măcar un manipulator nu poate fi socotit. Cu o spoială de cultură istorică, la nivelul unui student de anul doi de la o faculate privată, fără mari pretenţii, care s-a gîndit să facă istoria ”din patriotism”, Călin Georgescu emite judecăţi de valoare cu aerul unui academician, asupra unor subiecte sensibile şi tragice, asupra cărora trebuie să-ţi cumpăneşti bine cuvintele, căci prea adesea istoria este (şi) politică.

Georgescu, fără pic de subtilitate, încearcă într-un mod în egală măsură insolit şi stupid să-l copieze pe Nae Ionescu, nereuşind să fie decît un fel de Nae Georgescu. Singurul lucru pe care a reuşit să-l facă, prin recentul său discurs-interviu de la televizor a fost să aducă şi mai rău anatema de partid fascistoid, asupra AUR-ului. Iar, prin ceea ce a afirmat mai demult, acum un an despre NATO, dar şi despre scutul de la Deveselu, arată că acest om nici măcar nu e un manipulator – e, pur şi simplu, un agent de influenţă al Moscovei, care nici măcar nu se teme să arate şi să-şi sublinieze el singur statutul şi afilierea.

De ce nu e Georgescu un ”acoperit”? Pentru că e un provocator

Un ”agent de influenţă”, un ”acoperit” îşi clădeşte cu atenţie cariera. Călin Georgescu a avut o carieră europeană, ca expert în probleme de mediu şi în ”dezvoltare durabilă”. La bază, a absolvit Agronomia şi e inginer pedolog. Rămîn încă necunoscute căile prin care el a ajuns să lucreze vreme de 17 ani, în aparatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, unde a fost chiar director executiv al Institutului de Dezvoltare Globală (2015-2016), una dintre multele instituţii de sub tutela Organizaţiei. A ajuns chiar şi pînă în anticamera selectului Club de la Roma. Cum a ajuns acolo, e un mister. Cum se împacă acest din urmă statut, asociat de mulţi cu masoneria, şi naţionalismul său violent şi virulent? Iarăşi, nimeni nu ştie, sau dacă ştie, n-are niciun interes să o spună. Oricum, multe din afirmaţiile lui Călin Geogescu, în modul autosuficient şi mai ales în împrejurările în care le face, îl cataloghează mai degrabă drept un ”provocator”, decît un ”acoperit”.

Iubirea sa neţărmurită faţă de Corneliu Zelea-Codreanu şi Ion Antonescu şi insolenţa cu care minimalizează Holocaustul (atitudine pe care liderii AUR şi-au însuşit-o) este depăşită numai de dragostea pe care o arată de-a dreptul, faţă de Rusia. Dar şi Rusia faţă de el. Nu AUR au fost primii care l-au propus pe Călin Georescu prim-ministru. Despre ”Putin de România”, cum a fost numit de un ziar încă în 2011, se vorbea încă de la începutul deceniului trecut că ar fi un posibil prim-ministru. A ajuns premier însă atunci Ungureanu şi apoi Cioloş – alt tehnocrat. A cîştigat axa Bucureşti – Paris.

Călin Georgescu a scris în 2015 şi o carte, ”Cumăna României”, de fapt o broşură care se citeşte într-o oră, în care zugrveşte o Românie apocaliptică, din care ieşirea este un fel de de ”eco-socialism”, plus Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Zelea Codreanu. România lui Georgescu, într-o sumară cronică, a fost rezumată cam aşa: o ţară ”surpată din toate părţile de lăcomie şi colaps economic continuu, trufie şi criză politică perpetuă, putere coruptă din exterior, impostură, nefericire, o populaţie aproape tribală, formată în majoritate din mitici mistici, stat slab, sărac şi înapoiat, corupţie, mediu, sănătate, tineret eşuat”, cu hrană, agricultură, turism şi educaţie la pămînt, cu emigrări la limita exodului. Cine este de vină pentru asta? Vasalitatea externă faţă de FMI, dictatura corporatistă, justiţia privatizată, statul ”captiv al grupurilor mafiote”, apoi ”media clientelară, democraţia eşuată, libertăţile fără responsabilităţi, declinul abrupt al încrederii în Biserica Ortodoxă Română, arghirofilă”.

Soluţia lui Georgescu? Un stat condus după o nouă doctrină, un fel de ”socialism ecologic”, o ţară a ”proprietarilor-producători”. E, adică, ”socialismul cu faţă umană” al lui Ion Iliescu, numai că nu se numeşte astfel. Antiliberal convins, doctrinar vorbind, Călin Georgescu copiază şi adaptează o mai veche teorie, populară la începutul anilor ’60, opusă capitalismului, elaborată de un rus din emigraţie, Pytirim Sorokin, despre care s-a spus la vremea respectivă că ar fi fost re-lansată de KGB. În orice caz, şi eu am învăţat la socialism ştiinţific despre teoria sa, privind ”convergenţa sistemelor”, care prevedea o ”socializare” a capitalismului, pînă la convergenţa dintre cele două sisteme, cel comunist şi cel capitalist, în care baza societăţii o constituie acelaşi ”proprietar-producător” al lui Georgescu. La această ”soluţie”, la fel de imaginativă ca scrierile lui Swift despre Gulliver, Călin Georgescu a adăugat şi un naţionalism exacerbat, care l-au făcut rapid popular pe site-urile de profil din România, care l-au luat în braţe pe necercetate, fără să se întrebe de unde vine. Ei bine, vine de la ruşi.  

Adoptat rapid de ”patrioţii români”, prezentat drept un ”arhicunoscut şi apreciat în afara ţării, susţinut pe plan internaţional să fie primul-ministru al României, profesorul Georgescu se loveşte însă de cozile de topor de la Bucureşti care i-au adus pe români în ultimul grad de decadenţă şi subdezvoltare”.

Dacă n-am văzut pe nicăieri un semn al ”arhi-recunoaşterii” sale în occident, l-am găsit însă mai la est. În ”Russia Today”  din 14 iunie 2016, se relua teza cu Georgescu – prim-ministru: ”Dr. Călin Georgescu va fi viitorul prim-ministru al României”, se titra acolo. Articolul suna astfel: ”Dr. Călin Georgescu este, acum la începutul mileniului III, cel mai mare expert în dezvoltare din toţi cîţi există în lume. Doctorul Georgescu asta ştie să facă: să elaboreze strategii de dezvoltare şi să creeze nivel de trai ridicat, în orice ţară a lumii, indiferent de poziţia geografică şi de resursele naturale, pe care le are. Conferinţele dumnealui arată în acelaşi timp o personalitate cu o cultură bine structurată şi un diplomat de talie mondială, cum probabil România nu a mai avut în ultimul secol. Cunoscător în amănunt al doctrinelor politice şi economice, dar şi extrem de informat în privinţa trendurilor geopolitice, doctorul Georgescu, fără îndoială un strateg absolut, ştie mai bine decât oricine încotro se îndreaptă lumea şi dacă România are sau nu viitor”.

Unde vedea viitorul geopolitic al României ”strategul” Călin Georgescu, de era atît de lăudat, în mod direct, de media Kremlinului? Alături de ruşi, fireşte. După cum relevă declaraţii ale lui, de acum un an, de pildă, ”scutul de la Deveselu este o ruşine diplomatică. Scutul nu are nimic legat de apărare. Din contră, ne-a tras într-un conflict de care nu aveam nevoie. Scutul ca atare este o parte a politicii de cofruntare. Scutul nu este o chestiune de pace, cum este prezentat de cei care au pupat ghiulul, la diverse porţi. Armata română, ca apărare nu există. Noi am externalizat răspunderea, acţiunile şi deciziile în securitatea naţională şi apărarea ţării. Noi nu mai reprezentăm nimic pe plan extern, zero. Toate programele de guvernare aşa zise de 30 de ani încoace, nu au fost decât o listă privată de cumpărături, o escrocherie. Nici o ţară din blocul NATO, în eventualitatea în care va fi atacată de Rusia, vă asigur că NATO nu îi va lua apărarea. Acest club este inexistent”.

Vorbind de manipulare, mai degrabă Călin Georgescu e inexistent. El e agent de influenţă, un provocator direct şi asumat. Explicit. Fără pic de subtilitate. Ce caută Goegescu, om al ruşilor declarat semi-oficial, atît ca propunere de prim-ministru (preluat din ”Rusia Today”), cît şi, chiar simbolic, în fruntea unui partid politic, autodeclarat naţionalist? Încă unul din ”paradoxurile româneşti”...