PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Generalul Talpeş se crede rudă cu Dumnezeu

Răstignirea lui Iisus, pe agenda generalului Talpeş

Concluzia specialistului a fost clară: ”Uneori, puterea sau funcţia scoate la iveală sau accentuează anumite trăsături negative ale unei persoane. Aşa poate fi delirul paranoic, în care se pleacă de la lucruri, evenimente reale, dar sînt interpretate în interesul personal”. Care ar fi acest ”interes” al generalului Talpeş? ”Ar fi şi mai periculos să cred că deciziile sînt ale unui bun jucător de şah, care joacă sub alte reguli şi sub un alt patronaj. Atunci putem spune că e un bun jucător, cu un profil de personalitate de tip psihopat social”, tip în care se încadrează ”mulţi politicieni din ziua de azi”. Talpeş nu mai are acum nicio agendă politică, nu pentru că n-ar vrea, dar nu mai e socotit ”frecventabil”, pe nicăieri. Atunci, care e agenda sa? În afară de momentele care se apropie de delir?

Într-una din emisiunile la care a fost invitat, generalul Talpeş a exclamat, la un moment dat: ”Ce ne-au facut nouă, de România e astăzi aşa? Nu ştiu. Pentru că întrebarea aici va fi. Credeam că dumneavoastră aţi înţeles că anul 2033 va fi fundamental”. Reporterul intervine şi spune: ”Atunci ies decreţeii la pensie?...”, iar Talpeş îl contrează: ”Nu. Atunci sînt exact 2000 de ani, de la ridicarea lui Iisus pe cruce. Dacă vreţi, facem şi o discuţie despre marea clădire a Patriarhiei, şi toate chestiile astea. Dar istoric. 2033, băgaţi de seamă!” Reporterul întreabă: ”Mai avem şanse?” Talpeş răspunde: ”Da, şansele sînt de capabilitatea celor care le revendică. Dar noi sîntem în faza în care ne debarasăm de ele, nu vrem să le revendicăm”.

E vorba, fireşte, de ortodoxismul românesc – practic, de afilerea la spaţiul ortodox – implicit la ”pravoslavnica” Rusie, dar piedica e actuala noastră apartenenţă la NATO şi UE. Mesajul este însă unul subliminal, bine camuflat. Reporterul observă, în continuare: ”Noi sîntem la faza în care se face marea împărţeală, între băieţii ăştia, cine să ia mai mulţi bani din PNRR”. Ridiculizînd tema, Talpeş intervine: ”Atunci nu mă întrebaţi pe mine, chemati-i pe ei aici”. Reporter: ”Marea resetare are ceva cu Dumnezeu?” Talpeş: ”Categoric”.

Generalul Ioan Talpeş era în 1989 un ilustru necunoscut. Nu pentru toţi. Îl ştiau bine subalternii săi de la Editura Militară, al cărui şef a fost numit din 1988, la intervenţia generalului Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului, căruia îi scria cărţi şi discursuri. Altfel, Talpeş a avut o ascensiune lină şi continuă, în aparatul regimului comunist. Nu avea nimic de-a face cu Dumnezeu, ci cu specificul timpului – ploconeala şi turnătoria.

Născut la 24 august 1944 în comuna Topleţ din Caraş Severin, Ioan Talpeş a urmat şcoala primară în comuna natală, după care, la finele celor patru clase, a fost trimis de părinţi la o şcoală de coregrafie, pentru a deveni… balerin! Greu de imaginat, pentru pensionarul rotofei, din zilele noastre. La finele studiilor liceale, a fost admis la Insitutul de Marină, pe care l-a abandonat, aşa cum abandonase şi baletul. A fost încorporat, la plecarea de la Marină, pentru stagiul militar, tocmai la o unitate disciplinară, din Zalău – de ce aici, rămîne un mister. După armată, a fost admis la Facultatea de Istorie de la Cluj, în 1965. La puţină vreme, s-a transferat de la Cluj la Bucureşti, cu toată rivalitaea crîncenă între cele două ”şcoli” de istorie. Unde destinul său a luat o cale ascendentă: a fost încadrat direct, la terminarea studiilor, la Centrul de Istorie şi Teorie Militară, din cadrul MApN şi după un deceniu avea titlul de doctor, precum şi pe acela de absolvent al Şcolii de Ofiţeri Activi ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu, astfel încît în 1989 era nu numai redactor şef al Editurii Militare, ci şi locotenent-colonel.

Această ascensiune nu e străină de slugărnicia cu care Talpeş îl înconjura pe generalul Ilie Ceauşescu, cît şi probabil al ”colaborării” lui cu Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare, cu vestiţii ”ceişti” din cadrul armatei, securiştii în haină militară. Despre Talpeş, surse din fostul Serviciu de Informaţii Externe, pe care l-a condus, afirmă că ”a făcut parte din reţeaua informativă a fostei Direcţii a IV-a de Securitate, aflîndu-se în legătura colonelului Mihail Modoianu, şeful Servicilui 3 din C.I., căruia în semn de recunoştinţă îi publică şi cîteva cărţi la Editura Militară”. Talpeş n-a ratat delegaţiile externe, însoţindu-l pe Ilie Ceauşescu, oferind însă la întoarcere şi cuvenitele ”note informative” ceiştilor. Ofiţerul lui de legătură era ofiţerul Gigi Grădinaru, cu care în 1992, cînd a preluat conducerea Serviciului de Informaţii Externe, ”s-a întîlnit pe culoarele instituţiei” şi ”din acel moment, Grădinaru a obţinut orice post şi funcţie a dorit”. Ca să tacă.

Mărirea şi decăderea lui Talpeş

La 1 iulie 1990, Ioan Talpeş a ajuns consilier la Cotroceni, fiind unul din numele celor ”luminaţi de la Răsărit”, de pe o listă care i-a parvenit lui Ion Ilescu. Talpeş s-a ferit mult vreme să spună cum a ajuns în anturajul lui Ion Iliescu, alături de generalii ”moscoviţi” Vasile Ionel şi Marin Pancea, împreună cu care s- a implicat în toate evenimentele cu care s-a confruntat atunci România şi mai ales regimul Iliescu, de la mitinguri la mineriade, sau evenimentele de la Tîrgu Mureş. A declarat, în schimb, că ”am fost trecut pe o listă (de sorginte răsăriteană) să fiu scos din rîndul cadrelor militare”, care poate fi şi o măsură de protejare, în cazul unui agent GRU.

Atunci cînd a venit vremea, Ioan Talpeş a sugerat însă că ascensiunea sa e datorată recomandării lui Victor Atanasie Stănculescu, pentru că morţii nu mai pot infirma, nici confirma. Oricum, Talpeş a avut noroc: tot din ”neant”, aşa cum a ajuns şi la Cotroceni, a devenit, în 1992, prin decizia şi decretul de numire ale aceluiaşi Ion Iliescu, şef al Serviciului de Informaţii Externe.

Mărirea şi decăderea lui Ioan Talpeş

Ce a făcut şi cîte a făcut Talpeş în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, e o poveste lungă – de la acţiuni operative ”croşetate” alături de generalul Alexandru Bebe Tănăsescu, fostul său coleg la Facultatea de Istorie din Bucureşti, prin care s-a decontat ”patriotic” cumpărarea unei tipografii pentru unioniştii din Republica Moldova, cu un million de euro (în realitate, a costat puţin peste o sută de mii), şi pînă la decontarea chiriei şi a altor cheltuieli ale finului său, Larry Watts, istoric şi el, omnipresent mai nou, ca şi Talpeş, pe micile ecrane, unde ne vorbeşte de ”patriotismul” Securităţii. Au fost multe afaceri ”cenuşii”, de contrabandă de stat, prin legături inclusiv cu ”mafia arabă”, dar şi operaţiuni secrete antioccidentale, ori păguboase pentru România, în care şeful SIE s-a vîrît – de la ”firul roşu”, al legăturii secretizate cu Moscova şi pînă la cumpărarea de către Romnia, în timpul guvernului Năstase, a freagtelor militare englezeşti, de la fierul vechi, la preţul de ”marfă nouă”.

Ceea ce i-a adus demiterea în 1997 n-au fost însă aceste afaceri, pe atunci încă necunoscute. Altceva – o luptă pentru putere în SIE şi, pe acest fond, un raport înaintat la Cotroceni, de către generalul Dumitru Ciobanu, supărat că Talpeş a dispus să-i fie interceptate convorbirile. Generalul Ciobanu a pus, pe lîngă acest raport, şi o casetă audio, prin care Talpeş era acuzat că  ar fi primit de la contrabandistul Zaher Iskandarani, în 1995, nu mai puţin de sase milioane de dolari, pentru sustinerea lui Ion Iliescu. A fost picătura care a umlut paharul. Caseta audio conţinea o înregistrare audio a convorbirii telefonice dintre generalul de poliţie Ion Suceava şi Zaher Iskandarani. Iată un scurt extras, din acea convorbire telefonică: General Ion Suceavă -  Cîte milioane ai dat, pe bune, aşa... spune-mi şi mie, ca să nu mor prost... să văd şi eu cam ce poate să facă un demnitar în România... asa, în general... cam cît a fost... 7-8 milioane? - Zaher Iskandarani: Da, aproape 6 milioane... lui Talpeş. - General Ion Suceavă: Dolari, sau lei? - Zaher Iskandarani : Dolari, că daca erau lei...”
 
Ioan Talpeş s-a retras atunci din scenă. Dar a revenit acum, aşa cum a mai procedat şi în trecut, cu lecţii de moralitate, despre România, politică şi Dumnezeu. E exact persoana de la care putem lua lecţii – despre corupţie şi chiar trădare, cum a făcut cu reţelele ”acoperiţilor” din fosta DIE, moştenite de SIE, către americani – cînd a trebuit să le abată atenţia, de la încălcarea embargoului impus Iugoslaviei, prin contrabanda cu petrol prin gara Jimbolia, de la vînzarea de rachete sol-aer de către regimul Iliescu Iranului, supus embargoului american, sau de la afacerea ”firul roşu”, al comunicărilor secrete cu Moscova, aranjate la o lună după ce România semnase Parteneriatul cu NATO. Sînt, toate, episoade în care Talpeş a amestecat jocul dublu cu propriul interes. Iar acum, după părerea mea deloc întîmplător, cînd ofensiva (inclusiv mediatică) a Federaţiei Ruse a început, generalul Ioan Talpeş iese din nou  de la naftalină.

Că e sau nu Talpeş ”omul ruşilor”, agent GRU sau al altor servicii, n-am dovezi, ci numai supoziţii, desprinse din acţiunile lui şi din cîteva ”pagini negre” ale biografiei lui. Dar un lucru e cert: cu siguranţă, e omul dedicat propriului interes şi, mai presus de toate, e bolnav. Bolnav de sine. Mi-aş dori să mai trăiesc, şi eu şi el, în 2033: numai să-l văd, coborînd pe pămînt românesc, pe acel Iisus al lui Ioan Talpeş.