PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Lumea lui Dragnea, Iohannis, Coldea, Pahonţu – o peşteră din care au fugit hoţii

Zile şi nopţi ”la răcoare”

Liviu Dragnea are mai multe perspective asupra realităţii, dar toate reunite sub un numitor comun: subiectivismul. Este, evident, pus pe răfuială şi să ”dea din casă”, despre ce a văzut, a auzit, prin cotloanele puterii. Care e o lume sulfuroasă, unde destinele sînt hotărîte la telefon, de cei ce ar trebui să vegheze la apărarea legii şi a securităţii naţionale. Dragnea presară totul cu exemple din experienţa personală şi începe cu cea mai recentă şi traumatizantă pentru el, a celor 781 de zile petrecute în închisoare. Din care n-a ieşit nici pe departe ”reeducat”, ci pornit să se răzbune pe cei care ”i-au copt-o”, începînd cu trădătorii din propriul partid şi încheind cu preşedintele Klaus Iohannis, via Coldea-Kovesi, care în realitate fac parte din alt film.

Regia lui Dragnea pare una fără cusur, mai ales că e plină de detalii care fac deliciul publicului. Cui nu-i place să ridice un pic fustele Puterii? Cui nu-i place să afle cum a fost, pentru un fost atot-puternic al zilei să stea o vreme la ”mititica”? ”În penitenciar a fost ca-n iad!”, ne spune Dragnea, descriindu-ne apoi cum a mîncat ”salam din ţiplă”, adică feliuţe gata tăiate, în ambalaj vidat. Niu tu arpacaş sau ciorbă de murături, ca în vremea adevăraţior deţinuţi politici cu care se compară. Nu mă îndoiesc că s-a simţit ca în iad, dar iadul venea din compararea stării de atotputernicie din care coborîse brusc la aceea de simplu om, la dispoziţia altor oameni, mai puternici ca el. Critică lipsa valenţei ”educative” a penitenciarelor din România, unde ”se doreşte să avem penitenciare ca în evul mediu” şi ”o mare parte din cei care trec prin închisoare sînt tentaţi să facă din nou”. Prin ce ne-a povestit, se pare că şi el. Adică, vrea din nou pe culmile puterii, de unde s-a prăvălit, într-un ”regim penitenciar special”, timp de nouă luni, în care a văzut lumina zilei ”doar 50 de minute pe zi”, şi atunci mai mult cînd era înnorat sau aproape se întunecase. 

Din 27 mai 2019 şi pînă în 15 iulie 2021, Liviu Dragnea a fost puşcăriaş. Socotindu-se că a încălcat legea, a fost condamnat şi şi-a ispăştit pedeapsa, fiind izbăvit de o parte a ei, printr-o eliberare condiţionată. Acum a revenit, dar nu stă cuminte, la televizor şi nu se uită la seriale poliţiste. Vrea răzbunare. Şi vrea să o facă cu ajutorul ”poporului”, pentru ”popor”, într-o ”Alianţă pentru Patrie”. Mai are, însă, poporul încredere în el? Cum s-a întîmplat şi cu Năstase, de fapt cu orice politician care a intrat în închisoare, destinul politic al respectivului e pecetluit, odată cu prima zi în celulă. O să poată Dragnea să schimbe regula? Mai degrabă cred că nu, atîta vreme cît singurul său aliat vizibil din ”Patrie” este Codrin Ştefănescu, al cărui merit (probabil singurul) este fidelitatea, dar care, ca şi prietenul său, ieşit din umbra celulei, nu se bucură de o prea bună notorietate. 

Ceea ce a dobîndit Liviu Dragnea, şi alţi politicieni nu o au, este experienţa lui de a fi dat cu capul de prag şi a fi căzut, cel mai jos cu putinţă. Socoteşte, pe bună dreptate, că de unde se află n-are altă cale, decît să se ridice. Şi încearcă, muşcînd în stînga şi-n dreapta, să o facă. Fără să provace, însă, cutremurul aşteptat în viaţa publică. Dezvăluirile sale privind ”statul paralel” sînt, fără îndoială, multe din ele credibile, dar sînt cu beneficiu de inventar, fac parte dintr-o lecţie de istorie recentă şi nu de politică proactivă. Lucrurile ar fi stat cu totul altfel, dacă Liviu Dragnea ar fi despus mărturie despre cum stau lucrurile cu ”sistemul” şi înrobirea economică a României atunci cînd a fost la putere. Atunci, într-adevăr, s-ar fi produs un cutremur. Acum, s-a produs doar o emisiune, alertă, interesantă, dar care rămîne doar o pagină de istorie a culiselor puterii din România. 

Klaus Iohannis şi răul absolut 

Liviu Dragnea s-a lansat ieri în acuzaţii dure împotriva lui Klaus Iohannis, pe care-l consideră capul relelor din România, o întruchipare a răului absolut. Şi asta dintr-un motiv cît se poate de concret: i-a făcut lui răul de a-l vîrî în închisoare. Unde, spune Dragnea, ”mi se spunea că toate convorbirile mele telefonice ajungeau să fie citite de Iohannis”. E, de la probabil, în jos. Poate că Băsescu ar fi făcut-o, dar nu e stilul actualului preşedinte, care e prea comod şi pentru aşa ceva. Că Dragnea a avut ”regim preferenţial negativ” şi ”în special” după ce a avut ”acea discuţie” cu Anca Alexandrescu, e foarte probabil (o paranteză aici, şi condoleanţe pentru realizatoare, care n-a avut răgazul să se bucure de audienţa emisiunii de ieri de la ”Realitatea”, din cauza decesului tatălui ei, ziaristul Horia Alexandrescu).

Dragea povesteşte că a doua zi după convorbirea între el şi fosta sa consilieră din 25 iunie 2020, ”au venit trei tineri ofiţeri de la ANP, Poliţia penitenciară - ANP-ul este Administraţia Naţională a Penitenciarelor - ca să îmi ia o declaraţie şi să explic de ce am vorbit politică în acea convorbire. Eu i-am rugat să spună cine sînt, ca să trec în declaraţie, nu au vrut şi atunci am scris aşa, toate convorbirile telefonice pe care le-am avut şi cu Anca şi cu prietenii mei şi cu familia mea, nu puteam să-i vorbesc de bine pe cei de la putere, în frunte cu Iohannis şi nu o să o fac niciodată. Şi mă întrebau de ce am vorbit despre Iohannis şi am spus că e foarte important ceea ce face omul ăsta pentru România, pentru că face foarte mult rău. Acea declaraţie a dispărut. Pe lege şi pe Regulament, nimeni de la ANP nu avea dreptul să vină să mă întrebe. Absolut nimeni. (...) Nu mi-au reproşat, dar în momentul în care te întreabă... cum să o iei?” Ca pe un act de slugărnicie, al unor birocraţi care slujesc un sistem. Nu neapărat de ”poliţie politică”, care e totuşi mult mai mult decît atît. Dragnea însuşi a spus că deţinuţii nu sînt condamnaţi la înfometare, la frig sau la ploşniţe. Că nu sînt scoşi din celulă şi băgaţi la ”rotisor”, spre a fi bătuţi la tălpi pentru orice vină, sau că le era interzis să vorbească în celule, să citească ori să scrie.

Revenind la preşedinte, Dragnea spune că ”acum în România este o dictatură a lui Iohannis. Este vizibilă pentru orice ochi informat şi de bună credinţă”. Ceva adevăr există în asta, numai că ”regimul Ioahnnis” e mult mai prozaic. Nu poate fi socotit tocmai o dictatură, cît mai derabă o plutocraţie, în care şeful suprem a ajuns să facă ”elogiul golfului”.

Dragnea prezintă însă un scenariu apocaliptic, în care ”există această structură de guvernare, coordonată de Iohannis, ajutată de PSD, coordonat şi el de Iohannis, care au cîteva obiective majore. Primul obiectiv, datorită căruia ei în continuare sînt protejaţi este să predea România bucată cu bucată, companie cu companie, domeniu cu domeniu. Alt obiectiv pentru guvern în ansamblu este cum să ia comisioane din ce în ce mai grase pe sumele uriaşe cheltuite, neexplicînd nici pînă acum ce au făcut cu miliardele îndatorate”. Comisioane, au fost de cînd lumea. ”Vînzarea” României a început din 1990, nici asta nu e o noutate – şi, cum se spune în popor, nici că a mai rămas mult. Astfel încît ca teorie poate fi adevărat ce spune Dragnea, dar în realitate ceea ce se întîmplă acum s-a petrecut, chiar dacă nu întocmai, şi pe vremea sa. 

Dar că Iohannis se teme pentru propria libertate, mi-e greu să cred. Aceasta e, potrivit lui Dragnea, explicaţia pentru demiterea lui Stelian Ion, care a încercat să-i ia preşedintelui atributul de a numi procurori şefi la conducerea structurilor de forţă din sistemul judiciar, care să fie controlat de USR-PLUS. ”Pentru Iohannis, obiectivul este de protecţie personală. Cred că Iohannis a înţeles în final că România este o ţară test, dar în care nimeni dintre cei care sînt instrumentele celor din afară nu e protejat. Cazul Băsescu este izolat. El ştie multe lucruri şi nu s-au repezit pe el, dar i-au măcelărit familia, ceea ce pe mine m-a oripilat. Iohannis este răul suprem în această arhitectură. Lui îi este teamă că după ce nu mai e preşedinte, îl leagă. Cîţu l-a schimbat pe Stelică de la justiţie, care nu avea alt obiectiv decît desfiinţarea SIIJ, ca să nu facă propuneri care să nu fie necontrolabile de către Iohannis, să fie controlabile de către ei. Pentru asta, merge cu Cîţu pînă în pînzele albe”, a mai declarat Liviu Dragnea, care confundă însă voit cauza cu efectul: nu Cîţu l-a schimbat pe Stelian Ion, ci Iohannis i-a dat binecuvîntarea lui Cîţu pentru asta. Astfel încît eşafodajul logic al lui Dragnea, minus ”România – ţară test”, pică la un examen de logică.

Cît despre ”înrobirea României” şi contrareacţia lui Dragnea, sprijinirea unui nou partid, ”Alianţa pentru Patrie”, aici sîntem deja pe teritoriul mişcător al unui discurs populist, încă dezarticulat, în care se joacă, fără o bază solidă, cartea unui suveranism tardiv asumat. Dragnea a fost, nu trebuie să uităm, cel ce a făcut şi-a desfăcut cîţiva ani buni, în această ţară. Ani în care a încercat să evite, prin Ordonanţa 13, pe care o expediază rapid, asumînd-o ca pe o greşeală şi trecînd mai departe, propria lui întemniţare. Care e o realitate, pe cînd întemniţarea lui Iohannis e mai degrabă un scenariu SF, pentru că Klaus Iohannis nu are nimic, dar absolut nimic din atitudinea ciobanului din ”Mioriţa”. La fel e şi cu imaginea unei Românii, predată ”la cheie” marilor concerne multinaţionale, dezvoltată de fostul lider PSD. Acesta e deja un risc al globalizării şi o consecinţă a ei, nu o politică specifică, îndreptată împotriva noastră, a românilor. Şi Dragnea ştie, dar se face că nu ştie, de dragul ”Alianţei pentru Patrie”.

”Moştenitorii Securităţii” în acţiune

Am scris o carte, ”Moştenitorii Securităţii”, în care prezint, cu oameni şi fapte, ceea ce s-a întîmplat cu fosta poliţie politică comunistă, după 1989. Concluzia mea, pe scurt, este că în România comunismul nu a dispărut, ci s-a privatizat şi că ”ce-am avut şi n-am pierdut” e tocmai Securitatea. Astfel încît cred că stăpînesc, cît de cît, domeniul. Dragnea însă, spre deosebire de mine, se dezvăluie drept un ”practician” al sistemului.

Liviu Dragnea a dezvoltat ieri, cu exemple, teoria ”ocultei” serviciilor, care controlează România şi scena politică. Las la o parte răfuiala lui cu foştii colegi din PSD, (”cel mai inflitrat partid”), pe care-i socoteşte total controlaţi, unde iarăşi sînt jumătăţi de realitate. Lucrurile stau numai parţial aşa, la mijloc mai e multă slugărnicie, mediocritate şi obedienţă, născută dintr-un instict de conservare. Ciolacu e cel mai bun exemplu.

În privinţa ”sistemului”, Dragnea are mai multe elemente decît dezvăluie, dintre care unele ţin de experienţa sa proprie cu ”sistemul”, a cărui parte el însuşi a fost: cînd Coldea discuta la telefon cu Kovesi şi dădea ordine despre cine să fie arestat, Dragnea era el însuşi la masă cu acesta, şi nu altundeva: ” Am auzit cu urechile mele discuţii între Coldea sau Maior şi procurori, cum îi presau, cum trimiteau practic la parchet rechizitorii. Mai mult Coldea, pentru că George cam de la 10-11 dimineaţa devenea prieten cu paharul. La masă cu statul paralel stă toată lumea, pentru că infiltraţii sînt peste tot”. Dar Dragnea nu spune ceea ce e evident de observat: că a fost el însuşi unul dintre ei şi a căzut în dizgraţie, la un moment dat. Nu spune nimic despre cum a ajuns la acea masă. Oricum, Dragnea ne întăreşte ideea că în România democraţia e una ”cu răspundere limitată” şi că acest control al ”serviciilor” a devenit, de o bună bucată de vreme, unul excesiv.

Unde se află comanda şi cine pe cine controlează, e mai greu de spus. Dacă e să-i dăm crezare lui Dragnea, firele sînt la Iohannis, care le struneşte prin şeful SPP, Lucian Pahonţu, care i-a luat locul lui Coldea: ” Pahonţu duce ordinele, cererile, să se întîmple lucrurile. Ordinele le dă Iohannis”, a spus Dragnea. Aici e însă o fractură logică: atunci, cum de i se prezice preşedintelui că va ajunge la închisoare? Cine e mai sus decît el?

Oricum, scenarii frumos conturate din condei.  dar care au totuşi o hibă. Cum să poată accepta o minte, cît de cît mobilată, că ”jocurile de putere” într-o ţară întreagă, au putut fi făcute, chiar şi numai pentru o vreme, de un ins precum Florian Coldea, un fost student repetent de la Politehnica din Timişoara, care şi-a găsit subit vocaţia de ”eminenţă cenuşie” a puterii din România? Şi că, prin extensie, lucrurile se întîmplă şi acum cam la fel, iar ţara ar putea fi salvată, în ceasul al 12-lea, numai printr-o ”alianţă a patrioţilor”? E cam greu de crezut, pentru o minte raţională. România nu e totuşi o străduţă, în stăpînirea unui golan. România nu e nici doar lumea lui Dragnea, Coldea, Pahonţu – o peşteră din care au fugit hoţii, pentru că nu mai e nimic, ori mai nimic de furat. Mai sîntem şi noi pe aici.