PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / România se conduce prin comunicate de presă: în afara indignării, cu monumentul Securităţii de la Piteşti, e ca-n Piaţa Independenţii

Ştiu să umple saci cu nisip, după ce inundaţia a trecut

Am publicat la MEDIAFAX un articol amplu, cu o zi înainte să se petreacă această ”odioşenie” (un barbarism lexical, dar altceva mai bun n-am la îndemînă, pentru a descrie absurdul celor petrecute). Nici în ziua respectivă, nici în următoarea n-a reacţionat nimeni. Eu am scris, imediat ce am avut informaţiile şi m-am documentat cu privire la eveniment – care n-avea cum să se desfăşoare ”discret”,  fiind vorba, totuşi, de un monument ridicat într-un loc public, oricît de mult şi-au dorit poate unii dintre invitaţi, veterani ai Securităţii din judeţe limitrofe. Mai ales că organizatorului, fostul colonel SRI Dumitru Şovar, îi place nefiresc de mult publicitatea, lucru bizar pentru un ”ofiţer de informaţii”. Şi a avut-o. I-am oferit-o pe tavă!

Parcă abia de la al doilea articol, cu care am revenit chiar în ziua în care s-a inaugurat monumentul, pe 14 septembrie (de Ziua Crucii, pentru ca impietatea să fie desăvîrşită), unii au început să se dezmeticească: primul a fost un jurnalist, care a comentat pe un site local în termeni foarte duri evenimentul. În rest, presa din Argeş a fost condescendentă şi a ”marcat” evenimentul, ca pe o ”realizare” a urbei. Parcă erau articole de la gazeta de perete a unităţii conduse de colonelul Şovar.

Abia după trei zile, lucrurile au început să se mişte. Societatea civilă a reacţionat prima, printr-un comunicat al ”Societăţii Timişoara”, în tonul indignat atît de necesar momentului. Acelaşi ton, tras la indigo, are şi comunicatul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Folosind acelaşi univers ”ideatic”, ca să mă păstrez la nivelul comentariilor şcolare, nivel la care e şi consistenţa acestor reacţii, este şi intervenţia lui Alexandru Muraru, ”reprezentantul special al guvernului pentru politicile memoriei”. Cele din urmă reprezintă punctul de vedere semi-oficial: e vorba de un comunicat al unei agenţii guvernamentale şi spusele unui consilier, din subordinea directă a premierului Nicolae Ciucă. Să nu mai spunem că ”deranjul” s-a petrecut tocmai în ograda sa, pentru că aceste Cimitire ale Eroilor sînt în patrimoniul MApN, fiind administrate de o Asociaţie numită ”Cultul Eroilor”, care la Piteşti a făcut un adevărat cult şi pentru foştii securişti.

Autorităţile statului au procedat ca şi în cazul invocat laudativ de consilierul Muraru, cel al condamnării comunismului. Care a fost o condamnare ce n-a folosit la nimic, pentru că a fost şi e doar o părere. Nu e o lege. Dacă era, ce-a fost la Piteşti nu se întîmpla. Dar s-a întîmplat, iar  reacţia tardivă asupra ridicării monumentului închinat ”eroilor” Securităţii de tocătorii de bani şi de vorbe de la buget, pe tema ”memoriei”, ”caracterului genocidar” al regimului, ”traumele trecutului comunist” etc.  nu e decît în tonul a ceea ce ştie guvernul, mai bine: să umple saci cu nisip, după ce inundaţia a făcut ravagii.

Aşa e şi cu ”monumentul de la Piteşti”. Acum, toată lumea ”condamnă” şi nimeni nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase. Dar odată pietroiul mişcat din loc se duce la vale, şi nimeni nu ştie ce va spulbera în cale. La TVR, instituţie despre care spuneam că a tolerat într-una din ediţiile emisiunii ”Adevăruri despre trecut” o inadmisibilă reabilitare a Securităţii, aflu totuşi că, fără explicaţii şi fără vreo luare de poziţie oficială, emisiunea cu pricina a fost scoasă cu totul din grila de toamnă, ceea ce dă dreptate opiniilor exprimate în dezbaterea publică legate de conţinutul său. În schimb, am mari îndoieli că Demetriade sau Hodor, spălătorii cadavrului Securităţii de la CNSAS, vor putea fi clintiţi din loc. N-au fost, nici atunci cînd au luat în derîdere victimele reeducării de la Piteşti, pînă la a-i considera pe viii şi morţii în reeducare, la un loc, ”căcaţi cu ochi”, care s-au bătut între ei, pentru un blid de arpacaş în plus.

Am ajuns, din păcate, foarte jos. Toţi aceşti oameni pomeniţi mai sus s-au urnit, din porniri diferite, DUPĂ ce moştenitorii Securităţii au ridicat un monument tocmai în Cimitirul Eroilor, la Piteşti. Deşi, pentru aşa ceva e nevoie de un munte de aprobări, nu doar de la MApN / Asociaţia Cultul Eroilor, dar şi de la Direcţia de specialitate din Primărie (e vorba de un monument, ridicat într-un oraş-reşedinţă de judeţ, nu de o troiţă, la o răscrucea a două drumuri de ţară, deşi chiar pentru aşa ceva, mai nou e nevoie de aprobare. Primarul Piteştiului spune că el habar n-a avut. Ministerul Apărării Naţionale nu spune nimic, SRI-ul nici atît – deşi unul e proprietar, altul e ”beneficiar” al Cimitirului Eroilor, unde s-a ridicat troiţa (invitaţiile transmise de colonelul Şovar celor care au participat la manifestare şi Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din SRI de la Piteşti, pe care o conduce poartă, cu mîndrie, antetul instituţiei). Dacă, aşa cum aud, nu există nici chitanţe, nici aprobări şi troiţa a fost ridicată de securiştii pensionari într-un cimitir al eroilor ca-n propria sufragerie, am ajuns şi mai jos, decît jos: într-un stat eşuat, în aceeaşi sufragerie.

Colonelul Şovar: ”Dumneavoastră îmi puneţi nişte întrebări insinuitoare”

În tot ceea ce a urmat, singurul care se ţine tare e autorul isprăvii, colonelul Şovar. N-a dat înapoi, niciun pas. Întrebat de o ziaristă dacă n-a sesizat că există o sensibilitate privind trecutul Securităţii şi crimele ei, mai ales la Piteşti şi că în memoria colectivă instituţia căreia i s-a ridicat monument are mîinile pătate de sînge, Şovar s-a enervat. A spus că acesta e ridicat pentru cadrele de după 1989 – deşi nu e clar ce fel de eroi au ”căzut la datorie”, în acest interval. Treptat, pe măsură ce a fost înghesuit de întrebări, şi-a pierdut cumpătul: ”am lucrat un an de zile, din 1988 în august, pînă în 1989, doamnă, am lucrat în structura aceea, da? Iar sistemul acesta de informaţii trebuia să meargă în continuare... că a mers cu mine sau cu alţii ca şi mine, nu e o problemă. Acum, nu îmi mai puneţi întrebări insinuitoare (sic!), că eu v-am răspuns OK. Dumneavoastră îmi puneţi nişte întrebări insinuitoare adică în memoria... Ok.... Da, în memoria poporului, dar dacă memoria poporului român e încărcată, nu mai facem nimic, atunci? Eu n-am făcut nimic în care să ating demnitatea poporului român, valoarea poporului român. Dimpotrivă, am transmis acolo activitatea cadrelor militare care au activat în domeniul acesta, front... am folosit un front nevăzut, că asta e munca de informaţii, front nevăzut... da?” Cînd ziarista a insistat asupra Securităţii, al cărei nume Şovar a evitat să-l rostească, întrebîndu-l direct ”dacă oamenii din Securitate au fost eroi, atunci Elisabeta Rizea, cine era?” colonelul SRI a tăcut.
În rest, asistăm la un concert întreg de ”delimitări” laşe şi ruşinoase, deşi la ”eveniment” au participat nu numai pensionari din SRI, SIE, MApN şi Ministerul de Interne, ci şi un consilier al primarului Gentea (care nu s-ar fi dus acolo fără ştirea acestuia), precum şi Tudor Lucreţiu, administratorul public al municipiului. Acolo, la troiţa înconjurată de ”cadre” s-a aflat şi Mihaela Stănciulescu, şefa Biroului local de la Piteşti, al instituţiei, numită (în cazul de faţă, cu totul inadecvat acţiunii) ”Avocatul Poporului”. Acum, brusc, toţi aceştia ar vrea să ne facă să credem că doar nişte bătrîni pensionari amnezici au plantat, de capul lor, ditamai troiţa de lemn, comandată unui meşter maramureşean (pe banii cui, nimeni nu spune), adus şi el special la eveniment în costum popular. Şi asta s-a întîmplat tocmai în mijlocul Piteştiului şi-n buricul acestuia, taman în cimitirul militar din oraş.
 
Dacă nu scriam trei articole la rînd la MEDIAFAX, arătînd grozăvia, probabil nu s-ar fi făcut atîtea valuri. Căci numai valuri sînt. Ni se oferă comunicate cu valoare formală şi indignări de bon ton. Troiţa nu va fi dată jos, pentru că, fără îndoială, a fost ridicată cu toate aprobările necesare. Şi cu bani cheltuiţi, ”cu acte”, semnate şi aprobate. Vor lăsa doar ca scandalul să se stingă, apa să treacă. Pentru că aşa se întîmplă în România, ţară condusă doar prin comunicate de presă şi prin nicio acţiune efectivă. În afara celeia de a da vina pe altul, cînd lucrurile merg rău.

La fel ca despre monumentul de la Piteşti , am scris de două ori despre o efigie de ghips armat a primului preşedinte de CAP din România, ajuns prin acest merit în Comitetul Central al PCR şi, de anul trecut, urcată pe un perete al primăriei din Sîntana de Arad. În fine, sesizat şi IICCMER-ul, a cerut primăriei să-l dea jos. Primarul a admis, la capătul unor lungi insistenţe, că un nomenclaturist comunist din anii ‘50 şi pînă-n anii ’80, n-are totuşi ce să caute, într-o primărie din România anului 2022, care mai e condusă şi de un liberal. A spus că da, îl dă jos. Dar apoi, şi că nu poate: efigia e prea grea. ”Are peste 200 de kile”, a exclamat el. Ştia, pentru că el a pus să fie ridicată acolo.