PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Sindromul ”Gelu Duminică”: toleranţă maximă la ură, faţă de Biserică şi credincioşii ei

Într-o postare de pe pagina sa de facebook, sociologul Gelu Dumincă i-a socotit la mijlocul săptămînii trecute pe creştinii ordodocşi drept ”talibani”. Deşi ulterior a revenit cu două precizari, s-a adîncit de fapt în derizoriu, susţinînd că s-a referit pe de o parte la politicienii care fac paradă de sentimentul religios şi, pe de altă parte, nominalizînd în această categorie persoane precum Adrian Papahagi, Mihail Neamţu, Gigi Becali şi alţii. Oameni care nu-şi ascund preţuirea pentru Biserică, fiecare în felul său: la un pol Adrian Papahagi prin eseuri cu fină inteligenţă şi solidă cultură, precum şi cu luări de poziţie pertinente, Mihail Neamţu printr-o pregătire teologică şi exegeze de excepţie, iar la celălat pol, Gigi Becali prin numeroase (şi de multe ori, discrete) danii, făcute din banii săi, către biserici. Nu are Gelu Duminică fire de păr în cap, cîte sute de lei a împărţit Becali la mînăstiri – forma sa de a-şi arăta credinţa în Dumnezeu. Pentru că l-a dăruit cu bani, dăruieşte bani, ceilalţi – rodul minţii cu care i-a hărăzit Pronia. Ce au ”taliban” aceşti oameni? E ”talibană” credinţa lor? Gelu Dumină zice că da.

Superioritatea lui Gelu Dumincă, o ”prejudecată inconştientă”

Gelu Duminică e sociolog. Prin prisma meseriei, ar fi ultima persoană la care te-ai aştepta la intoleranţă, mai ales faţă de Biserică şi religiozitate.

Cu atît mai mult, cu cît într-un interviu acordat RFI în 10 decembrie 2020, sociologul, analizînd  inadecvarea exprimării acelui arbitru român care l-a caracterizat pe un antrenor de culoare, drept ”negru”, în contextul scandalului creat atunci, a afirmat: ”ideea este că toţi avem prejudecăţi. Ideea este să le conştientizăm şi să lucrăm cu ele. În momentul în care noi nu avem exerciţiul de dubito, nu avem cum să conştientizăm, nu avem cum să lucrăm cu ele. Din contră, ne arătăm superioritatea, o prejudecată inconştientă. E o mare problemă. Le fel ca dacă ai reduce un om la genul pe care îl are, la orientarea sexuală pe care o are, la religia pe care o are, etc”. 

E tocmai ce însuşi Gelu Duminică a făcut, căzînd deloc ”inconştient” pradă propriei sentinţe, care îl dovedeşte drept un om care caută să-şi arate ”superioritatea”: el nu e ”pupător de oase”, închinător la moaşte. Nu! El nu mai are îndoieli: e progresist! E un om nou! E sociolog! Ştie ce spune! Gelu Duminică poate fi de fapt numele unui adevărat sindrom, care caracterizează superioritatea, afişată arogant, a progresimului neomarxist, al cărui ateism militant îmbracă uneori forme halucinanate şi îşi găseşte expresia politică, la noi, în acţiunile partidului USR-PLUS. Un partid care a cultivat, de la apariţia sa pe scena politică, atacurile pe toate planurile şi din toate poziţiile, la adresa Bisericii şi a credincioşilor ei, în special la adresa Bisericii ortodoxe.

Cu mai multă vreme în urmă, am observat, la apariţia partidului PLUS, că formaţiunea lui Dacian Cioloş a fost înfiinţată în biroul de avocatură întemeiat de un fost maior de cercetări penale din Securitate şi că alianţa USR- Plus are ca ”religie” o ură pe care nu o ascunde faţă de Biserică şi faţă de adversarii politici,  aplicînd dictonul cunoscut  ”cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. O ură pe care nu şi-a mai reprimat-o nici Gelu Dumincă, asemănîndu-i pe credincioşii ortodocşi, fie şi doar pe unii reprezentativi din ei, cu talibanii afgani.

Adevăraţii talibani sînt la USR-PLUS

Am afirmat, după apariţia USR-PLUS, într-o intervenţie publică (iertare că mă autocitez): ”ceea ce nu a fost vizibil pînă acum a fost de unde au venit banii pentru coagularea acestei formaţiuni politice. Naşterea PLUS în biroul notarial al unui fost torţionar al Securităţi, faptul că Dacian Cioloş a stat de pază şi la filaj la poartă doamnei Doina Cornea la finele dictaturii comuniste arată cine i-a fost tata. Iar recenta dezvăluire a anchetei Rise Project arată cine i-a fost mama – fondurile europene potenţial deturnate (pînă la finalizarea dosarului), de prezidenţiabilul (pe atunci – n.n.) Dan Barna”. Fireşte că în USR-PLUS sînt foarte mulţi oameni inteligenţi, peste medie, aş spune, care s-au implicat, crezînd sincer că se alătură unei formaţiuni înnoitoare, care vrea o nouă politică. Arătam de pe atunci că USR-PLUS propovăduieşte un fel de nouă religie şi că în plan politic e o formaţiune politică setată să joace acelaşi rol pe care îl jucase pe vemuri Alianţa pentru România a lui Teodor Meleşcanu, la finele anilor 90: divizarea electoratului dreptei. „Acum, preoţii noii religii useriste cu patrafire electorale oficiază tainele binelui naţiunii, de pe piedestalul propriei lor chiverniseli, de moştenitori al Securităţii”.

Nu mă dezic de aceste afirmaţii, nu mi s-a dat niciun motiv să o fac. Nici măcar faptul că unii membri ai USR-PLUS care au atacat public, deosebit de violent şi suburban Biserica, preoţii şi credincioşii, prin accese de ură altfel greu de imaginat, au fost scoşi pe uşa din dos din partid. Este cazul, de pildă, al lui Bogdan (Bob) Rădulescu. Ales vicepreşedinte la USR Cluj, acesta se remarcase înjurînd Biserica şi preoţii, ca la uşa cortului.

Să-mi fie scuzat limbajul, deşi doar reproduc afirmaţiile fostului lider USR: Biserica Ordodoxă e ”mizerabilă”, un organism ”putred”, e o “ciuma bubonică”, e “precum cancerul”, credincioşii ei sînt niste “cretini analfabeţi, creduli tîmpiţi şi mulţi”, ”fraieriţi” de preoţi, alte “lepre duhninde”, “unelte mizerabile”. Preoţii ortodocşi ar trebui, în opinia celui care în 2016 era ales vicepreşedinte USR Cluj, să “RĂSPUNDA ÎN FAŢA PLUTONULUI DE EXECUŢIE” (majusculele sînt ale lui Rădulescu), pentru vina de a fi “trădat ţara”, fiind nişte “gherţoi şi mîrlani pedofili şi manipulatori”.“Paraziţi siniştri”, preoţii sînt adesea etichetaţi drept ”c....ţi ordinari”, care ar vrea să spele creierele tinerilor cu “lăbăreli despre cazane cu smoală eternă şi norişori”. Mai mult, Bblia ”zice” nişte ”c....ri”, cu materia fecală sînt ”mînjite” şi manualele de religie.

Rădulescu era pe cît de neiertător, pe atît de incult: “Preoţi otrăvitori, netrebnici urmaşi ai unei Biserici care a aruncat omenirea în cea mai neagră perioadă a ei, Evul Mediu (sic!), măi demoni putreziţi, în clipa în care o să vă tîrîţi hoiturile în şcoli, să le vomaţi lăturile Creaţiei, aşteptati-ne pe noi SĂ DĂM BUZNA PESTE VOI, ÎN C...E VOASTRE DE BISERICI ŞI SĂ VĂ PREDĂM EVOLUŢIA CU TORŢE ÎN MÎIN!”

Limbajul delirant grotesc al acestui om, ales vicepreşedinte al USR-PLUS a fost deranjant doar în momentul în care postarea sa, anterioară alegerii ca lider la Cluj, a făcut ocolul internetului. Liderii partidului l-au scos din peisaj, dar şeful său, pe atunci senatorul Mihai Goţiu, nu s-a dezis de afirmaţii, şi nu a declarat că ele nu caracterizează nici partidul, şi nici poziţia USR faţă de Biserică. Ceea ce tulburase apele fusese doar scandalul public, izbucnit în legătură cu personajul, în legătură cu care se sesizase şi CNCD şi nicidecum afirmaţiile în sine, cu toată brutalitatea lor.

Pentru că, de fapt, aşa gîndesc ”useriştii”, dar, cu timpul, devenind din ”partid antisistem” un partid cît se poate de bine ancorat în ”sistemul ticăloşit”, au învăţat prima lecţie a politicii: să nu spui niciodată exact ceea ce gîndeşti. Dar, prin prisma celor de mai sus, inclusiv a incitării explicite la violenţă împotriva Bisericii, a slujitorilor şi credincioşilor ei, de care USR-PLUS nu s-a dezis niciodată, adevăraţii talibani ar putea fi identificaţi, de un sociolog aplicat, între politicienii şi susţinătorii acestui ”partid nou”.

Biserica, ”zona kitschoasă” pentru sociologul Duminică

Bineînţeles, Gelu Dumincă, sociolog, nu poate fi comparat cu Bogdan Rădulescu, un actor ale cărui complexe provinciale şi sindrom al ratării l-au făcut să-şi dorească să iasă cu orice preţ în evidenţă - şi a reuşit! Pînă la un punct, dincolo de care Dumincă şi Rădulescu devin una şi aceeaşi persoană: ei au aceeaşi ură intolerantă faţă de Biserică şi credincioşii ei.

Gelu Dumincă a mai avut asemenea poziţii ”docte”. Vorbind la ”Gîndul live” în 17 decembrie 2020, după ce în Aula Academiei Române fusese prezentat un sondaj de opinie privind viaţa religioasă din România, care arăta că Biserica ocupă primul loc în ceea ce priveşte gradul de încredere acordat de români, sociologul spunea că acesta e de fapt un ”mesaj subliminal pe care zona religioasă îl dă instituţiilor laice”. O manipulare. ”Din punct de vedere al democraţiei, este foarte periculos”, avertiza Gelu Dumincă.

Duminică socotea, nici mai mult, nici mai puţin, că Biserica are o ”agendă politică” ascunsă, care ieşea astfel la iveală: ”Ce vedem în sondaje este o subliniere a instituţiilor religioase, care spun: «Atenţie! Noi sîntem aici, avem susţinere populară. Ar trebui să ne luaţi în seamă, altfel, s-ar putea să ne organizăm mai bine decît am făcut-o». Aici nu am dovezi, dar cred că ultimele mişcări politice nu sunt întîmplătoare, iar apariţia unui partid nou, cu mesaj naţionalist, nu este întîmplătoare”. Apoi, nu în ultimul rînd, Gelu Dumincă punea la îndoială onestitatea sondajului de opinie realizat la comanda Academiei Române: ”Cred că foarte mulţi dintre cetăţeni cred în Dumnezeu, dar au o încredere mult mai mică (în Biserică – n.n.) decît sondajul dat, pentru că toate sondajele din 2016 arată o scădere relativ continuă a încrederii în Biserică. Nu s-a întîmplat nimic extraordinar, ca trendul să fie invers şi să aibă o creştere cu 20% mai mare faţă de ultimele sondaje, cu aceeaşi întrebare, făcută de o altă casă şi la comanda altei insituţii care, într-un fel sau altul, blagosloveşte zona kitchoasă din România”.

”Zona kitchoasă” din România fiind, se subînţelege, Biserica, preoţii şi credincioşii ei. Gelu Dumincă, atunci cînd spunea că ”nu s-a întîmplat nimic extraordinar ca trendul să fie invers”, (referindu-se la un sondaj din 2017, în care Biserica se afla în topul încrederii  românilor ”căzută” la 50,7%, în urma ”scandalului Pomohaci”), ignora, în mod programatic şi total neştiinţific, o realitate sociologică evidentă: schimbarea valorilor oamenilor, în contextul pandemiei de Covid-19. Cînd mulţi, părăsiţi de autorităţi şi cu bisericile închise, şi-au păstrat sau găsit, ori regăsit, credinţa în Dumnezeu. Pandemie pe parcusul căreia atacurile USR-PLUS la adresa Bisericii şi a credinţei sînt dificil de antologat. Ale lui Andrei Caramitru, fost consilier al liderului USR Dan Barna sînt viscerale şi fără leac. Ale deputatulului Iulian Bulai, care deşi se declară ”creştin catolic practicant” sînt aberante, cînd vorbeşte despre Iisus Hristos că ar fi ”un copil dintr-o familie ciudată, cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”. Majoritatea politicienilor USR-PLUS au dezlănţuit  în pandemie o ”vînătoare de preoţi” care ”încalcă prevederile” şi ”ne expun pe toţi virusului”, au salutat închiderea bisericilor” şi ar fi vrut ca ele să rămînă aşa, socotind explicit că acesta ar fi ”leacul împotriva Covid-19”.

Cea mai benignă formă a ”sindromului Dumincă”, de toleranţă la ura faţă de Biserică şi credincioşii ei, îl arată miniştrii USR-PLUS, care, la Cotroceni, n-au jurat pe Biblie - aşa cum n-au făcut-o mulţi dintre aleşii acestei formaţiuni. Ei sînt cei care mai au puţină pudoare, pe care Gelu Duminică a pierdut-o, sau pe care, încep să cred, n-a avut-o niciodată.

Mărturisesc că a fost o vreme în care sociologul îmi plăcea, pentru fervoarea subiectivă cu care apăra şi arăta că înţelege drepturile minorităţilor, cît şi pentru că făcuse faţă frustrărilor de care a avut parte în biografia sa. Nu-mi mai place. Gelu Duminică arată de fapt că suferă de sindromul pe care l-a şi definit şi îi poate purta numele: superioritatea arogantă, cu care-i tratează pe alţii. Pur şi simplu, pentru că e ”trendy” să ataci Biserica şi pe credincioşii ei.