PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Un ultim scandal la IICCMER: angajaţii s-au revoltat împotriva Alexandrei Toader, care se poartă ca Elena Ceauşescu

”Închisoarea tăcerii” de la Rîmnicu Sărat fără acoperiş, dar cu sistem de supraveghere video

În scrisoarea lor deschisă adresată premierului, cercetătorii, pe care îi cunosc foarte bine (pe cei mai mulţi, i-am angajat de cînd am fondat institutul), toţi avînd o vastă experienţă şi activitate de cercetare, invocă de al bun început comunicatul Guvernului României, din 2 decembrie 2021, prin care domnul Ciucă a declarat susţinerea ”în ceea ce priveşte înfiinţarea în cel mai scurt timp a trei muzee memoriale dedicate victimelor regimului comunist, printre care şi un Muzeu Memorial la Râmnicu Sărat”. Acesta a fost subiect de scandal, în ultima vreme, lansat chiar de preşedinta IICCMER, Alexandra Toader, în încercarea de a-şi camufla propria incompetenţă.

Semnatarii scrisorii spun că, de fapt, doamna Toader lasă monumentul să se prăbuşească: ”doamna Alexandra Toader, pe care o considerăm incapabilă de implementarea proiectului Muzeului memorial „Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat, nu s-a angajat în a lua măsuri concrete în vederea prezervării sitului monumentului istoric. În fapt, în data de 5 februarie 2020, cea mai mare parte a acoperişului clădirii centrale a fostului penitenciar Rîmnicu Sărat a fost afectat de o furtună, fapt ce expunea direct şi în mod dramatic clădirea. În ciuda apelurilor repetate ale autorităţilor din Râmnicu Sărat, doamna Alexandra Toader nu a întreprins nicio măsură pentru a se interveni cu o reparaţie de urgenţă, fapt ce ar fi putut prezerva integritatea clădirii”. Ceea ce a făcut, în schimb, cînd era nevoie de un acoperiş, a fost  ”intenţia de a instala un sistem de supraveghere video asupra sitului”, aboslut inutil, la o ruină în care a ajuns să plouă.

Institutul a ajuns, sub conducerea Alexandrei Toader, un bastion închis cu cheia. Petenţii sînt ţinuţi la uşă, nu li se mai răspunde la niciun memoriu, sau se face cu mare întîrzeire. Consultanţa acordată victimelor regimului comunist şi urmaşilor acestora, una din îndatoririle IICCMER, a fost sistată de doamna Toader, care ”a ignorat constant şi a desconsiderat solicitările adresate IICCMER de către urmaşii victimelor regimului comunist, întîrziind nepermis soluţionarea acestora, chiar cu lunile. Mai mult, în urma soluţionării cu celeritate de către cercetătorii IICCMER a petiţiilor care le erau repartizate, răspunsurile către petenţi erau din nou întîrziate, de către refuzul doamnei Alexandra Toader de a le semna”.

Reclamaţiile petenţilor, la Parlament sau luările de poziţie ale Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, care au mers pînă la ruperea oricăror legături între AFDPR şi IICCMER n-au impresionat-o pe doamna Toader. Nu-i pasă, de fapt, de victimele comunismului – am simţit-o pe propria piele, una din primele ei măsuri fiind sistarea cercetărilor pentru descoperirea mormintelor fără cruce, ale victimelor comunismului. Dar n-am ştiut că desconsiderarea, împinsă pînă la dispreţ, inclusiv al ”oricăror norme de etică”, au împins-o să refuze ”să pună la dispoziţia foştilor deţinuţi politici interviuri realizate în anii anteriori cu aceştia, şi care se află în Arhiva IICCMER”. I-a obligat să vină pînă la sediu pe foştii deţinuţi politici, să-şi consulte propriile interviuri, ”inclusiv în cazul unui petiţionar din Satu Mare”, cum arată cei 12 cercetători. Lipsită total de empatie, cum poate aceasta să conducă un Institut, a cărei menire e să se apropie, în primul rînd, de victime?

Un institut de cercetare fără cercetare

Aşa cum am mai scris şi eu, în mai multe rînduri la MEDIAFAX, Institutul a dispărut din prim-planul pubic, unde era plasat în urmă cu doi ani. Odată cu desantarea ei la conducere, cum asumă cei doisprezece semnatari, ”de-a lungul celor doi ani de mandat, doamna Alexandra Toader nu a dispus demararea nici unui proiect major de cercetare, în ciuda mai multor propuneri care au venit din partea cercetătorilor IICCMER”. Cele puţine, cîte s-au putut derula, pentru că asta menirea cercetătorilor, care n-au înţeles să stea cu mîinile-n sîn, au fost sistate. Alexandra Toader a anunţat cu surle şi trîmbiţe, la un moment dat, într-una din cele cinci ieşiri publice pe care le-a avut în doi ani, că va face lumină în cazul celor ucişi, în tentativa de a trece ilegal frontiera RSR, anunţînd ca o noutate o cercetare pe care o iniţiasem eu, din 2006. Dar şi acest proiect l-a sabotat ea însăşi, inclusiv prin ”refuzul de a asigura deplasările la depozitul Arhivelor Militare de la Piteşti cu unul dintre cele patru vehicule pe care IICCMER le avea la dispoziţie”.

Cercetătorii s-au dus cum au putut şi totuşi şi-au făcut treaba, dar acţiunile doamnei Toader, în opinia semnatarilor, ”sugerează nu doar lipsa de viziune şi un management defectuos, ci chiar dorinţa acesteia de a bloca desfăşurarea proiectului. Acesta a fost, din păcate, doar cel mai recent caz. Multe alte proiecte de referinţă ale IICCMER au fost stopate prin decizia unilaterală a doamnei Alexandra Toader” – şi numeroase exemple sînt date apoi de semnatarii scrisorii deschise, adresată primului ministru. A fost blocată şi publicarea rezultatelor cercetărilor – singurul motiv fiind că acestea s-au derulat sub vechea conducere – pentru că, sub conducerea ei, nu s-a mai făcut practic nimic, vreme de doi ani.

E evident că foştilor mei colegi le-a ajuns cuţitul la os şi, dacă aş putea să-i ajut altfel, decît scriind despre necazurile lor, aş face-o, dar depăşeşte puterile mele. E, în fond, o decizie politică, dar care trebuie să fie tototdată şi una de bun simţ. Iar bunul simţ a fost depăşit demult de doamna Toader, inclusiv în felul în care-şi tratează subalternii. Care, totuşi, sînt mulţi doctori în istorie şi unul chiar conducător de doctorate.

Foştii mei colegi observă, fără să o spună răspicat, că Alexandra Toader se poartă aidoma Elenei Ceauşescu, ”savanta de renume mondial”, care a blocat doctorate, a sistat avansările în ierarhia universitară şi de cercetare, domenii în care trebuia să exceleze numai ea însăşi: ”de la instalarea în funcţie, doamna Alexandra Toader consideră IICCMER-ul ca pe un bun personal, care îi este la dispoziţie pentru promovarea imaginii şi a intereselor proprii. Doamna Alexandra Toader a refuzat în mod constant dreptul cercetătorilor de a participa la evenimente şi sesiuni ştiinţifice unde aceştia erau invitaţi, sub pretextul că nimeni nu are dreptul de a vorbi în numele IICCMER, în afara domniei sale”. Dar, observă semnatarii scrisorii deschise adresată premierului Ciucă, cei 12 cercetători de la IICCMER, ”chiar şi aşa, în tot acest interval de timp, domnia sa a avut mai puţin de 5 intervenţii în mass-media, în care să prezinte activitatea Institutului”.

Încalcă legea fără să-i pese, pentru că la Institut ea face legea

Alexandra Toader conduce Institutul absolut discreţionar: ”de-a lungul celor aproape doi ani de mandat, doamna Alexandra Toader nu a convocat niciodată Consiliul Ştiinţific, sustrăgîndu-se astfel de sub incidenţa legislaţiei care stă la baza funcţionării IICCMER. În fapt, toate deciziile, multe dintre ele abuzive, sînt luate unilateral de doamna Alexandra Toader, care ignoră punctele de vedere oficiale formulate de responsabilii de resurse umane sau juridic. Un detaliu care confirmă gravitatea situaţiei este dat de faptul că domnul Cosmin Răducu Marinescu, soţul doamnei Alexandra Toader, exercită presiuni asupra personalului IICCMER, îndeosebi a prestatorilor de servicii, impunînd decizii personale în numele soţiei domniei sale”.

De fapt, fostul cadru militar, trecut în rezervă în urma unui scandal la Marele Stat Major unde a lucrat (şi generalul Ciucă e posibil să cunoască episodul) e cel care conduce ”investigarea crimelor comunismului”, după ce a mai trecut, înainte, pe la Administraţia Pieţelor. O persoană mai nepotrivită nu se găsea: ”toate notele, deciziile şi ordinele emanate de către doamna Alexandra Toader sînt, în fapt, redactate de soţul acesteia, domnul Cosmin Răducu Marinescu. Dovadă stau formulările incoerente, desele greşeli gramaticale sau de ortografie”. De ”competenţele” domnului Marinescu m-am convins eu însumi, la încheierea procesului verbal, prin care mi-am predat biroul. ”Administratorul” Institutului îmi cerea să predau şi ”memoria” propriului calculator, spunînd că tot ce am scris în ultimii ani aparţine IICCMER. Ca şi cînd autorii n-ar exista, ci numai cei care-i plătesc.

Şirul acuzaţiilor care-i sînt aduse de cercetătorii din subordine doamnei Toader se întinde pe 11 pagini. Ele nu mai pot fi ignorate, ar însemna un blocaj total ai unei agenţii guvernamentale, din directa coordonare a premierului. Unele sînt incredibile. Angajaţii au fost obligaţi să-şi aducă hîrtie igienică de acasă, dezinfectante, săpun. Pe doamna Toader au văzut-o foarte rar: comunică cu ei doar prin ”note interne”.Cel mai mic ”detaliu”, în opinia cercetătorilor, ”exprimă în mod vădit dispreţul doamnei Alexandra Toader faţă de regulile bunei-cuviinţe şi chiar faţă de legislaţia în vigoare”: ea fumează ”adesea ostentativ, în incinta IICCMER”. Cînd i s-a reproşat asta, a spus că face ce vrea şi nimeni nu-i poate interzice. Dar această încălcare a legii e minoră, faţă de altele.

Redau în continuare un pasaj al scrisorii celor 12 cercetători: ”În toamna anului 2021, în contextul apariţiei primului caz de infectare cu Covid 19 în instituţie (într-un context pandemic foarte grav – incidenţa infectărilor la nivelul municipiului Bucureşti fiind de 16,2‰), mai mulţi cercetători i-au solicitat impunerea pentru 2-3 zile a unui regim de telemuncă, în încercarea de a stopa declanşarea unui eventual focar de infecţie. În ciuda acestor cereri, doamna Alexandra Toader a dat dovadă de maximă iresponsabilitate, somînd angajaţii să se prezinte la birou, sub ameninţarea că altfel le vor fi tăiate zile. Aceeaşi somaţie a formulat-o şi în cazul unuia dintre cercetători, care prezenta simptome de infectare cu virusul (febră, dureri de cap, vărsături), acesta din urmă fiind obligat astfel să se prezinte la birou. Decizia cinică a doamnei Alexandra Toader a dus la apariţia unui focar în cadrul IICCMER – în următoarele zile înregistrîndu-se alte patru infectări. Chiar şi în aceste condiţii, doamna Alexandra Toader nu a admis trimiterea angajaţilor în telemuncă, somîndu-i să se prezinte zilnic la birou şi nu a luat măsuri de dezinfectare a spaţiilor din care a pornit focarul”.

Dar nimeni nu s-a sesizat şi nu a fost sesizat, la acea vreme, de încălcarea restricţiilor, cu consecinţe penale: angajaţii au fost puşi să semneze, acum un an şi jumătate, silit, acte adiţionale la contractele de muncă, prin care se obligă să nu comunice nimic din cele ce se petrec la IICCMER. Acum au încălcat restricţia, pentru că le-a ajuns cuţitul la os. Pentru că locul lor de muncă s-a transformat, sub conducerea doamnei Toader, într-un institut de cercetare în care ”milităria a coborît din pod”, prin soţul doamnei, dar ea nu se potriveşte deloc nici cu menirea instituţiei şi nici cu cercetarea.

E o problemă reală şi de supravieţuire a unui institut de care mă simt legat, pentru că eu l-am fondat. Cred că singura posibilitate e reîntoarcerea la normalitate, prin repunerea în funcţie a teologului Radu Preda, cel care a fost demis la ordin, de premierul Orban. Ordinul a venit de la Cotroceni, de la Andrei Muraru, fost preşedinte al IICCMER, care nu vedea cu ochi buni că la Institut lucrurile se mişcă şi crimele comunismului sînt şi ele dovedite, drept crime ale umanităii: Muraru a devenit între timp (pe lîngă ambasador la Washington) şi cercetător la Institutul Holocaustului. Aşa că ştiind cît de multe parale face doamna Toader, care i-a fost consileră, a ”desantat-o” la Institut şi a solicitat destituirea lui Preda, sistarea contractului de muncă cu subsemnatul, a detaşării lui Gheorghe Petrov şi încetarea oricăror investigaţii arheologice, pentru descoperirea victimelor comunismului. Ceea ce s-a şi produs.

Restul faptelor, care i-au făcut acum şi pe cei 12 cercetători să răbufnească, au venit de la sine. Rămîne acum de văzut, cine e mai tare: generalul Ciucă, sau celălalt geamăn, Alexandru Muraru, pentru care nu s-a găsit încă nicio ambasadă? ”O instituţie în care oamenii sînt dedicaţi cercetării academice nu poate fi condusă prin metode autoritare şi abuzive”, încheie cercetătorii IICCMER scrisoarea lor deschisă, adresată premierului, singurul în măsură, legal, să ia o decizie. Va lua el decizia de revenire la normalitate, sau va lăsa institutul din subordinea sa să funcţioneze, în continuare, ca un ”fief” de familie? E o familie liberală, ce-i drept, aşa că decizia e grea, dar e de bun simţ. Dacă liberal la liberal trage şi militar la militar, atunci cei doisprezece cercetători nu au nicio şansă, în faţa colonelului Marinescu. Dacă logica şi bunul simţ îşi vor spune cuvîntul, atunci premierul Ciucă va lua decizia corectă şi Institutul mai are şansa să-şi revină, închisoarea de la Râmnicu Sărat să rămînă în picioare. Iar morţii comunismului să-şi găseasă liniştea, în aceste zile, cînd ”oficial” numărăm 32 de ani de la căderea comunismului – un comunism care şi-a găsit un bastion de rezistenţă, în însăşi insituţia care ar trebui să-i investigheze crimele.