PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Scufundarea Moscovei: ” Mîndrie şi prejudecată” în jurul unei nave scufundate

Nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră a costat cît un yaht de oligarh

Nu trebuie să fii istoric ca să constaţi că ruşii au o mare doză de mîndrie naţională, exacerbată adesea. Ei îi tratează cu superioritate şi chiar cu dispreţ, aşa au făcut-o întodeauna, pe cetăţenii celorlalte foste republici sovietice. Ucrainienii nu fac excepţie – dimpotrivă. Faptul că doi ucrainieni, cu care se confundă istoria URSS-ului vreme de patru decenii au condus imperiul sovietic nu atenuează acest sentiment. Dimpotrivă.

Nikita Hrusciov, prim secretar al PCUS între 1953 şi 1964 poartă în conştiinţa publică păcatul că a făcut mai multe cadouri teritoriale Ucrainei, între care cedarea Crimeei a fost socotită cea mai scandaloasă. De aceea, anexarea ei în 2014 a fost şi o lovitură de imagine pentru Vladimir Vladimirovici Putin, în momentul în care a început concentrarea întregii puteri în mîinile sale; el anunţase deja anexarea la conferinţa de presă anuală, drept ”un eveniment major care urmează să aibă loc” în acel an, fără să dea detalii.

Al doilea ucrainean care a dictat ruşilor, Leonid Brejnev, e acuzat că a promovat o politică a stagnării economice şi că a construit, prin asta, premizele prăbuşirii URSS. Ambii au rămas dealtfel în conştiinţa publică a ruşilor drept conducători ai statului, care şi-au promovat în funcţii mai mulţi ucrainieni decît ruşi – ceea ce iarăşi a mărit idiosincraziile faţă de ”fraţii mai mici” de la marginile fostului imperiu, care le-au dictat lor, ruşilor, vreme de patru decenii, motiv pentru ca ucrainenii să fie făcuţi vinovaţi, pentru toate greşelile şi dezastrele din URSS. Începînd cu crizele alimentare şi sfîrşind cu centrala de la Cernobil. Tot din Ucraina.

Largi pături ale populaţiei ruse îi numesc pe ucraineni cu un termen peiorativ, ”hahli”, socotindu-i nişte ”moţaţi” fără minte, necivilizaţi şi înapoiaţi, pentru care ”mama Rusie” şi-a cheltuit o jumătate de veac resursele în zadar, ca să-i ”civilizeze”, să facă cumva orăşeni din ”această naţie de ţărănoi înapoiaţi”. Ceea ce în fond a dăunat stării materiale a ruşilor în sine.

Toate aceste prejudecăţi au primit acum o grea lovitură, prin scufundarea crucişătorului ”Moskva”, în largul apelor maritime ucrainene. Autorităţile militare ale Ucrainei au afirmat că au lovit-o cu două rachete ”Neptun”, de producţie ucraineană, care nu fuseseră testate înaintea războiului – au fost testate cu succes, pe nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră. Ministerul Apărării rus susţine în schimb că a fost vorba de un incendiu la bord, care a dus la explozia magaziei de muniţii şi, mai apoi, remorcată spre Sevastopol, nava s-a scufundat din cauza mării agitate.

A fost şi o tragedie umană, nu doar un dezastru militar. Primii spun că din cei 510 marinari de la bord, puţini au fost salvaţi. Ilya Ponomariov, fost deputat rus al opoziţiei, refugiat de furia lui Putin la Kiev de mai mulţi ani, susţine, fără să menţioneze sursele, că doar 58 de membri ai echipajului din 510 au supravieţuit, dar în schimb guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozhaiev, a spus că „echipajul a fost evacuat, au fost salvaţi. Îi aşteptăm pe eroii noştri la Sevastopol”.

Dar membrii echipajului navei scufundate n-au participat la trista ceremonie, în care veterani ai marinei sovietice au deplîns la sfîrşitul săptămînii pierderea crucişătorului Moskva, nava amiral a Flotei Mării Negre. Ea a costat cît un super-yaht de oligarh, cam 750 de milioane de dolari şi tocmai ieşise din lucrări de reparaţii capitale şi modernizări. Era ca nouă, deşi a fost lansată la apă în 1983.

Faptul că toate înzestrările ei ultramoderne care i-au conferit statutul de navă-amiral au costat cît un yaht de lux al îmbogăţiţilor din preajma lui Putin, spune multe despre structura puterii acestuia, despre cît de polarizată e societatea rusă – în raport cu cea ucraineană, unde cei mai numeroşi sînt mai degrabă ”egali în sărăcie”. Ceea ce face, spre deosebire de Feedraţia Rusă, mult mai uşor de clădit o solidaritate, pentru un ideal şi îi conferă acesteia soliditate pe termen lung, cît şi în condiţiile grele ale războiului. 

Revenind la nava-amiral a flotei militare ruse din Marea Neagră, oricare ar fi motivele, ”Moskva” s-a scufundat în cursul ”operaţiunii speciale” întreprinse de Federaţia Rusă, împotriva acelor ”hahli” fascişti, care s-au vîndul occidentului. După estimările specialiştilor militari occidentali, e într-adevăr cea mai mare pierdere militară navală suferită de ruşi, de la al doilea război mondial încoace.

La ceremonia de la Sevastopol în amintirea navei, un fost comadant din flota Mării Negre, pe care, ca o ironie a sorţii, îl cheamă Serghei Gorbaciov, a spus că nava Moskva ”a fost un simbol pentru toată lumea, simbol al puterii noastre, al speranţei noastre, al renaşterii flotei în anii 90”. Ei bine, acest simbol este acum sub apele mării. O culme a sfidării a atins ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, care a scris pe Twitter, în momentele în care se desfăşura ceremonia de la Sevastopol, că ”o navă-amiral de război rusă este un loc perfect pentru scufundări. Avem încă un loc de scufundări în Marea Neagră, acum. Cu siguranţă voi vizita epava, după victoria noastră în război. Apropo, am deja 300 de scufundări la activ”.

În războiul mîndriilor naţionale, Federaţia Rusă înregistrează pierderi în fiecare zi – nemaivorbind de numărul mare de generali, un sfert din cei două duzini aflaţi la comanda ”operaţiunii speciale”, dar mai e vorba şi de pierderile zilnice de prestigiu ale armatei ruse, prin dezvăluirea măcelurilor, a violurilor şi furturilor sistematice la care s-a dedat. În vreme ce ucrainenii, conduşi de un preşedinte-actor, au transformat războiul şi într-o telenovelă de succes, care vorbeşte (pe bună dreptate) în fiecare zi, de renaşterea spiritului national ucrainean. Care nu mai are nimic în comun cu acei ”hahli” înapoiaţi şi docili, atît de înrădăcinaţi ca imagine în mentalul colectiv rus, pe care poţi să-I omori doar luîndu-le grîul, cum a făcut Stalin.

Prima breşă în susţinerea ruşilor, motivată istoric a acestei ”intervenţii speciale” ordonată de Putin în Ucraina a fost creeată: crucişătorul Moskva e acum istorie, o epavă sub apele Mării Negre, peste care plutise mîndră, ca navă-amiral. Că ar fi un accident, petrecut chiar din vina ruşilor, din punct de vedere militar e mult mai grav. Arată deruta şi dezordinea care domnesc în armată. Dar că Ministerul Apărării rus şi-o asumă oficial, numai şi numai pentru a nu da prilej unor ”hahli” să se mîndrească cu scufundarea navei, arată şocul pe care chiar Putin şi ai săi îl resimt, faţă de această pierdere, încă greu de acceptat, dar şi mai greu de digerat pentru ”susţinerea populară” de care se bucură încă războiul din Ucraina, printre ruşii de rînd.   

Chiar dacă ”Moscova nu crede în lacrimi”, scufundarea crucişătorului care a fost navă-amiral a flotei din Marea Neagră” precede scufundarea încrederii ruşilor în Putin şi, într-un viitor nu prea îndepărtat, a regimului său, în Federaţia Rusă. Evenimentul deschide ochii ruşilor, care au început să fie din nou atenţi la ceea ce li se întîmplă, de ani de zile şi să caute din nou răspunsuri, la o întrebare simplă: de ce, trăind în cea mai bogată şi puternică ţară, sînt cel mai sărac popor din Europa? Iar acum, iată că războiul - pe care au ajuns să-l perceapă acut, nu ca pe un ”mars triumfal” - le distruge şi puţinul pe care-l mai aveau.