COMENTARIU Valeriu Şuhan: Interviu cu un strigoi

Ego-ul bolnav al domnului Negulescu este atât de vizibil în acest interviu, că nu-ţi trebuie neapărat o experienţă extraordinară, ca să realizezi dimensiunea tarelor sale, pe care le afişează cu nonşalanţă.

Omul trăieşte într-un univers al său în care, evident, el este alfa şi omega, cavalerul dreptăţii şi distrugătorul corupţilor, spaima lui Sebastian Ghiţă faţă de care, pare a fi dezvoltat o obsesie.

Ca orice „erou”, domnul Negulescu dovedeşte că este un laş.

Interviul e plin de „nu ştiu”, „nu ştiu exact”, „probabil că”, „e posibil să” şi altele asemenea.

Domnia sa face afirmaţii care se doresc a avea rezonanţe grave, „dezvăluiri”, din tenebrele lumii politice cu care s-a luptat, presărate, uşor, cu referiri de alcov, astfel încât să atragă preferinţa spre frivol a publicului.

În fapt, domnul fost procuror nu ne spune nimic nou.

Nu cred că e cineva care să nu ştie că lumea politică este într-o legătură vinovată cu interese economice nelegitime ale unor afacerişti veroşi. Cu nume şi prenume, atât de-o parte cât şi de alta.

Faptul că unul sau altul dintre politicieni, sau mai mulţi, foarte mulţi, sunt corupţi de putere, dar mai ales de bani pur şi simplu, la fel, nu e nici o noutate.

Domnul Negulescu însă, vrea să fie abil şi atunci aruncă în discuţie nume sonore, Băsescu, Udrea, Ponta, Ghiţă, Coldea, Kovesi, pentru ca evocarea lor să atragă atenţia.

Ceea ce rămâne după ce citeşti interviul, iar eu l-am citit de trei ori, este de fapt, un mare nimic faţă de ceea ce ştiam deja, din presă.

Fostul procuror s-a dorit a fi senzaţional, dar ceea ce a reuşit a fost să-şi arate limitele, destul de strânse, care au scos în evidenţă frustrările sale profunde, cu aspecte clinice destul de vizibile.

„Am crezut că e mai bine să nu vorbesc, dar acum îmi dau seama că trebuie să vorbesc (…) de ce a trebuit să stau eu acolo 21 de zile, ca să fiu redus la tăcere, asta se dorea”.

Deci, a tăcut până acum că aşa i s-a părut potrivit, dar după ce a fost arestat ca să i se-nchidă gura care tăcea, s-a hotărât să vorbească. Logica lui Zdreanţă.

„O să vă spun nişte lucruri interesante pentru telespectatori, pentru cetăţeni, pentru Preşedintele României. Că nu ştie anumite lucruri şi vreau să le afle acum.” Negulescu dixit.

Maxim !

Ce-o fi aflat cu ocazia asta Preşedintele ?! Care sunt acele „anumite lucruri”, secrete, nu-i aşa, până acum ?

Că a chemat-o pe Elena Udrea la procuratură pentru că a a auzit-o la televizor spunând că este dispusă să facă dezvăluiri ?  Sau că în urma discuţiei cu doamna Udrea, aceasta nu i-a spus de fapt, nimic ? Sau că Andreea Cosma a făcut pentru el o pasiune devoratoare şi i-a cerut să divorţeze ?

Penibil.

Domnul Negulescu ne vorbeşte de fluxuri de bani care ar fi făcut obiectul unor tranzacţii oneroase şi le pune în legătură cu împrejurări şi persoane pentru a crea impresia veridicităţii, ca temei al demersurilor sale judiciare.

Ceea ce nu ne spune este că aceste demersuri, în majoritatea lor, au fost desfiinţate în justiţie.

Ceea ce nu ne spune domnul Negulescu este că domnia sa a eşuat lamentabil în a proba aceste încrengături vinovate, şi a recurs la a fabrica probe pentru a-i „paradi” pe cei vizaţi.

Probabil că asta l-ar fi interesat pe Preşedinte. Sau aşa vreau să cred.

Domnia sa ne asigură acum, că „are probe”.

Păi, de ce nu le-a folosit în cursul procesului penal împotriva împricinaţilor ?

De ce nu le-a prezentat în propriul proces penal, cel care îl vizează ? Ar putea zice că aşteaptă un moment tactic prielnic. Bine, dar atunci de ce a dat interviul ?

Lumina reflectoarelor este ceea ce a căutat domnul Negulescu.

Nevoia sa de a se prezenta ca un erou, chiar înfrânt, este mistuitoare dar ceea ce rămâne este doar imaginea paraditorului.

O stafie a abuzului.