#euprimar Capitala haosului architectural: Vidul negru din planurile urbanistice şi efectele sale/ De ce are nevoie Bucureştiul să arate ca Londra sau Paris

Vidul negru din planurile urbanistice

În Capitala României, în anul 2019, e simplu să priveşti în jur şi să îţi dai seama că nu a existat niciodată o viziune pe termen lung din punct de vedere arhitectural. Comparativ cu alte capitale europene, unde restricţiile sunt foarte clare şi niciun constructor nu le încalcă, în România  construcţiile au tot apărut. Fără a exista uniformitate, fără o coerenţă arhitecturală.

Nicuşor Dan, fondator al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, asociaţie care are ca obiect de activitate conservarea arhitecturii Capitalei şi protejarea spaţiilor verzi, spune că agresiunea asupra Capitalei a început în anii 2003-2004, când se ştia că România urmează să intre în Uniunea Europeană. Fenomenul a fost similar cu al altor ţări estice. Capitalul a început să vină înspre o ţară care urma să intre în Uniune, iar legislaţia românească nu era pregătită pentru acest lucru.

În anii ‘90 s-au abrogat multe dintre legile regimului comunist, o lege a urbanismului a apărut abia în 2001. Între 1990-2001 a fost vid legislativ.

,, Un element pozitiv se remarcă între 1996 şi 2000, când România a avut un ministru al Dezvoltării competent şi energic, domnul Nicolae Noica, ministru al Lucrărilor Publice, care a obligat toate municipalităţile să aibă Planuri Urbanistice Generale (PUG-uri).

Ca urmare a presiunilor ministeriale, Bucureştiul a avut în 2000 un Plan Urbanistic General. Capitala avea toate premisele pentru a se dezvolta coerent. Planul a fost realizat de un colectiv de specialişti şi a fost aprobat împreună cu o strategie de dezvoltare, care s-a numit <<Bucureşti 2020>>. Acolo se prevedea inclusiv o mare autogară internaţională şi tot felul de alte lucruri care să facă din Bucureşti un oraş bine conectat şi ancorat în realităţi.

Nu s-a întâmplat acest lucru, a venit presiunea speculativă. O carenţă legislativă era reprezentată de puterea Consiliului General de a da orice derogare”, a adăugat Nicuşor Dan.

Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT) este principalul indicator în urbanism, acesta măsoară cât se construieşte prin raportare la suprafaţa pe care se construieşte. Un CUT rezonabil spune că atunci când ai un teren de 1000 m/p, însemnă că poţi construi pe jumătate de parcelă o clădire de 5 etaje. Totuşi, în Capitală, s-a ajuns la CUT-uri de 19.

,,La noi, PUZ-urile şi PUD-urile încalcă Planul General. Când ai o regulă generală pe o zonă, nu poţi să te asiguri că nu o să existe la un moment dat puncte în care regulile tale generale nu se aplică acelui teren. Atunci, există marjă în care poţi lucra. La noi s-a profitat de legea laxă şi s-a călcat în picioare spiritul în care a fost gândit PUG-ul”, a precizat arhitectul Şerban Marinescu.

Cînd e vorba de vină, arhitectul arată către comisiile de arhitecţi şi urbanism care au avizat clădirile.

,,Presiuni economice foarte mari, pentru că dintotdeauna din construcţii s-a câştigat imens, ratele de profitabilitate sunt imense, în continuare sunt imense. În ce afacere poţi să scoţi 200% profit? Atunci, presiunea financiară a investitorilor a fost foarte mare, iar autorităţile care trebuiau să avizeze, primăriile şi comisiile, au cedat, în ideea că 2 sau 5 etaje în plus nu vor distruge oraşul, dar acele 5 etaje, pentru investitori, sunt milioane de euro.

S-a mers pe precedent, dacă într-o zonă de case există 2 blocuri construite între aceste case şi apare un investitor care are un teren în aceeaşi zonă, nu există niciun argument pentru a-i interzice să construiască, din moment ce există 2 blocuri deja. Autorităţile pot respinge blocul, dar pe baza precedentului pierd în justiţie. În anii 1990 a fost haiducie”, a întărit arhitectul.

În 2009, ASB a transmis o scrisoare către Inspectoratul de Stat în Construcţii în care i-a cerut un bilanţ, pe sectoare, în Bucureşti, al autorizaţiilor de construire şi al documentaţiilor de urbanism pe care ei le-au constatat ilegale. Raportul lor arată că, din ceea ce verificau, jumătate din construcţii sunt ilegale. În 2 ani au verificat 200-300 de documentaţii. Totuşi, cei de la Inspectorat nu verificau decât în urma sesizărilor. Iar atunci când există sesizări, probabilitatea de ilegalitate este mai crescută.

Nicuşor Dan spune că în 2013-2014, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a repetat demersul către Inspectoratul de Stat în Construcţii. Procentul a rămas acelaşi, însă, de această dată, Inspectoratul verifica mai puţin. Fie pentru că erau mai puţine sesizări, fie erau mai puţini oameni.

,,La un moment dat, pe toată suprafaţa Bucureştiului, era un singur inspector care verifica rezistenţa construcţiilor pe şantier. Inspectoratul de Stat în Construcţii are două atribuţii, una dintre ele este să verifice acte şi cealaltă de a verifica rezistenţa. La acea vreme era un singur om care verifica documentaţia în toată Capitala şi era depăşit”, a precizat Nicuşor Dan.

Specialiştii avetizează că regulamentele de urbanism prevăd doar ca o clădire nouă să se încadreze în stilul zonei, însă aceasta este o exprimare vagă, ce a determinat ca în Capitală să se construiască după gusturile dezvoltatorilor sau al investitorilor.

Clădirile istorice renovate cu....termopane

Există, totuşi, zone istorice, cartiere, unde se prevăd reguli stilistice, dar în general, într-un oraş mare, nu există un ghid stilistic. Nimănui nu i se spune în ce culori să vopsească. Decizia rămâne la latiudinea arhitectului, a beneficiarului şi a comisiilor care avizează.
,,Lucrul cel mai flagrant este că în multe din zonele construite protejate, în regulamentul de urbanism scrie că nu sunt permise faţadele de sticlă. În realitate, este plin de astfel de faţade. Este o pură ilegalitate a arhitectului-şef care emite autorizaţii de construire cu faţade de sticlă sau cu alte culori decât cele regăsite în zonele protejate. În zonele protejate există prevederi, în celelalte zone nu există. La nivel de cartier ar trebui să existe o coerenţă”, spune Nicuşor Dan.

În mandatul lui Oprescu, în jurul anului 2012, s-a realizat strategia Bucureşti 2035, dar tot fără rezultat.

,,Planul de Urbanism General este una dintre problemele imense ale Bucureştiului. Este expirat de multă vreme. Conform legii, acesta poate fi prelungit de două ori.

Al Bucureştiului a depăşit şi al doilea termen de expirare, iar Parlamentul a legiferat, astfel încât acesta să fie prelungit, pentru că următorul nu există.

Planul Urbanistic General a fost licitat, câştigat de Facultatea de Arhitectură. S-au apucat de lucrat la el, apoi fondurile au fost tăiate şi acum nu se mai lucrează. Problema nu e doar că cel vechi este expirat, dar la cel nou nici nu se lucrează. Banii se duc pe STB şi RADET. Bucureşti este oraşul care are căldura cel mai mult subvenţionată”, a spus arhitectul Şerban Marinescu.

,,Singurul mecanism existent acum este destinat monumentelor şi se traduce printr-o scutire de impozit. Ar fi interesant de realizat un astfel de mecanism financiar pentru a încuraja. Primăria ar putea garanta proprietarilor că investiţia reabilitării unei clădiri dintr-o zonă protejată merită, oferind garanţia că zona va rămâne protejată. Acest lucru poate schimba multe lucruri, poate deschide drumul băncilor de a finanţa un împrumut pentru un proiect de reabilitare, cu garanţia că poţi restitui împrumutul, dacă pui ipoteca pe acel imobil”, spune Nicuşor Dan.

Totodată, zonele protejate istoric sunt neuniforme. Direcţia pentru Cultură are rolul de cenzor prin avizul pe care îl dă pentru construire, însă problema o reprezintă lentoarea cu care se emit actele.

,,În lipsa unui document de viziune mari, nu pot fi luate decizii strategice. Primăria trebuie se apuce de consolidări. Proprietarii din clădiri cu risc trebuie să aibă posibilitatea să închirieze pe piaţa liberă, cu sprijinul primăriei, astfel încât să le fie mai uşor de acceptat să mute din casele lor.

Totodată, clădirile vechi, monument-istoric, sau clădirile vechi cu risc seismic pot fi cumpărate de la oameni de către administraţie, iar primăria ar face o afacere bună. O clădire veche, refăcută, valorează de două-trei ori mai mult decât preţul de achiziţie. Investitorii nu fac acest lucru, pentru că băncile nu-i girează, nu dă nimeni credit, însă intervenţia statului are altă greutate.

Ca administraţie, cumperi o clădire, o refaci, o vinzi la un preţ mult mai mare decât preţul de achiziţie, o vinzi, recapitalizezi, apoi poţi cumpără două clădiri din banii pe care îi faci”, spune arhitectul Şerban Marinescu.

Nicuşor Dan este de părere că ,,dezordinea administrativă stimulează tot felul de şmecherii, dacă toate autorizaţiile ar fi uşor de urmărit, marja de abatere ar fi mult mai scăzută. Oricum, activitatea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul din 2008 până acum, care însumează 360 de procese, a redus din gradul de ilegalitate. Dar una e ca un OUG să facă acest lucru şi alta este să o facă procurorii”.

,,Avem o primă problemă cu aproximativ 400 de clădiri înalte, construite în perioada interbelică. Acestea riscă să cadă sau să sufere avarii la cutremur şi trebuie consolidate. Până în prezent, au fost consolidate între 30 şi 50 de clădiri.

(...) Niciun primar nu a vrut să facă evacuări. Politic vorbind, nu poţi să evacuezi băbuţe din blocurile din centru. Legea îi obligă să aibă o rezervă de locuinţe pentru astfel de cazuri, dar numărul este foarte mic. Cele care sunt nu arată bine, iar legea spune că în situaţia evacuării trebuie să le fie asigurată oamenilor locuinţă, cât este reparat imobilul cu risc seismic”, a completat arhitectul Şerban Marinescu.

,,Lumea se bucură când îşi cumpără imobile vechi care nu sunt pe lista celor cu risc seismic, dar dacă nu sunt pe listă nu înseamnă că imobilul e neapărat în regulă, e posibil ca nimeni să nu se fi uitat la el”, a mai adăugat acesta.

Totodată, legea spune că este datoria proprietarului să consolideze, în cazurile în care clădirea prezintă pericol public, atunci când în cădere aceasta poate face victime colaterale. Totuşi, pentru aceste clădiri a fost conceput un program naţional de consolidări, în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice oferă banii necesari pentru consolidare, iar aceşti bani trebuie restituiţi în 30 de ani, fără dobândă.

,,Bucureştiul are 18.000 de clădiri în zone protejate, dintre care 1.500 sunt clădiri monument-istoric. Dacă la clădirile monument-istoric se poate spune că proprietarii ştiu că locuiesc într-un monument istoric, în ceea ce priveşte clădirile protejate, mai puţin de jumătate dintre proprietari ştiu că locuiesc într-o zonă protejată şi că le trebuie un aviz de la Ministerul Culturii ca să schimbe acoperişul, ferestrele sau să le termoizoleze. Sunt sute de clădiri protejate care au fost termoizolate cu bună-credinţă”, a precizat Nicuşor Dan.

Acesta mai spune că principala problemă în ceea ce priveşte clădirile monument-istoric o reprezintă lipsa de informaţie, oamenii nu ştiu că au clădirea într-o zonă protejată. O altă problemă este lipsa de vigilenţă a poliţiei locale, pentru că orice lucrare are nevoie de autorizaţie.

Orice autorizaţie are nevoie de un panou de şantier. Legea spune că atunci când nu există panou de şantier, poliţia locală vine şi opreşte lucrarea.

,,Când UMF Carol Davila şi-a schimbat ferestrele nu a cerut autorizaţie de la nimeni. Au pus termopane şi nimeni nu s-a sesizat”, a mai spus Nicuşor Dan.

,,Sancţiuni există, pentru cei care nu îşi îngrijesc clădirile. Dacă un proprietar termoizolează o casă dintr-o zonă construită protejată este infracţiune. Dar dacă proprietarul nu are habar că se află într-o zonă protejată, când Inspectoratul de Stat În Construcţii îi face plângere penală celui care a termoizolat, procurorul spune că omul habar n-avea”, completează acesta.

De ce are nevoie Bucureştiul să arate ca Londra sau Paris

Dezvoltarea arhitecturală în oraşul Paris este supusă de câteva secole unor reglementări stricte prin care sunt stabilite stilurile arhitecturale, aspecte estetice, regimul de înălţime şi configuraţiile bulevardelor şi străzilor.

Plan local de urbanism a actualizat cel mai recent în iunie 2006 şi conţine actualele reglementări privind standardele în construcţii, inclusiv repere referitoare la culori, specificaţii tehnice şi arhitecturale.

În Londra, standardele privind designul construcţiilor sunt stabilite de Direcţia municipală pentru Dezvoltare Economică şi Planificare Urbană, un organism al Primăriei care stabileşte normele de construcţie, renovare, iluminare, parcare, inclusiv paleta de culori şi stiluri arhitecturale. Pentru cine trece prin Londra este evident că regulile sunt stricte şi că toţi constructorii respect o anumită direcţie.