Anunţul României privind scutul american antirachetă nu este o surpriză pentru Rusia
Anunţul României privind primirea unor elemente ale scutului american antirachetă nu reprezintă o surpriză totală pentru liderii ruşi, aceasta fiind "una dintre opţiunile avute în vedere", a declarat Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie din Moscova, citat de New York Times, în ediţia online.
Anunţul României privind scutul american antirachetă nu este o surpriză pentru Rusia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
El a subliniat că aceste elemente vor fi amplasate la o distanţă mare de graniţa cu Rusia şi, spre deosebire de locaţia propusă în Polonia, ele nu vor permite interceptorilor să oprească o rachetă rusească îndreptată spre Statele Unite, pe deasupra Oceanului Arctic, posibilitate care provocase îngrijorarea Moscovei.
"Desigur, persoanele care ar fi interesate să descrie orice fel de sistem balistic drept o potenţială ameninţare vor putea să se folosească de asta, dar nu cred că Guvernul este atât de interesat să exagereze" (ameninţarea), a spus Trenin.
Liderii ruşi afirmă în continuare că sistemul antirachetă ar putea dăuna balanţei de putere create după Războiul Rece. Premierul rus Vladimir Putin declarase în decembrie că proiectul american era principalul obstacol în calea negocierilor privind înlocuirea tratatului de neproliferare nucleară, START.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Cuba: 553 de prizonieri au fost eliberaţi după relaxarea sancţiunilor de către SUA
-
Zelenski vizitează Polonia după progresele în disputa istorică privind al Doilea Război Mondial
-
Şedinţă crucială la banca centrală la început de an. Ce se va întâmpla cu dobânzile?
Pe de altă parte, Aleksandr Hramcihin, director adjunct la Institutul de Analiză Politică şi Militară din Moscova, a afirmat, potrivit site-ului gzt.ru, că Rusia sugerase de mult timp varianta României sau Bulgariei, în locul Poloniei sau Cehiei.
Analişti politici din România au apreciat că rapiditatea anunţului preşedintelui român Traian Băsescu se poate explica prin faptul că şeful statului dorea exploatarea subiectului în detrimentul rivalilor politici din ţară, unde majoritatea opiniei publice priveşte favorabil o intensificare a relaţiilor cu Statele Unite.
"El a vrut să fie apreciat pentru acest lucru, anunţând: «În cel de-al doilea mandat al meu, sunt un puternic şi important susţinător al securităţii naţionale româneşti»", a apreciat Radu Tudor, corespondent la Bucureşti pentru Jane's Defense Weekly.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO