- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lunetistul care a terorizat Washingtonul în 2002 a fost executat
John Allen Muhammad, cunoscut din 2002 drept "lunetistul de la Washington" pentru că a terorizat capitala americană omorând la întâmplare zece persoane în trei săptămâni, a fost executat marţi seara prin injecţie letală, în statul Virginia.
John Allen Muhammad, lunetistul care a terorizat Washingtonul în 2002, a fost executat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nu l-am auzit spunând nici un cuvânt", a declarat un purtător de cuvânt al autorităţilor penitenciare din Virginia, Larry Traylor, confirmând că Muhammad a decedat.
Decesul acestuia a fost înregistrat la ora locală 21.11 (miercuri, 04.11, ora României), la cinci minute după ce i-a fost administrat un amestec letal de medicamente, în prezenţa membrilor familiilor victimelor, la închisoarea Greensville.
Curtea Supremă a respins luni ultimul recurs al bărbatului de culoare în vârstă de 48 de ani, condamnat la moarte în 2004, în Virginia, pentru o serie de crime comise între 2 şi 22 octombrie 2002, în regiunea Washington.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Călin Georgescu a făcut declaraţii, dar a refuzat să răspundă la întrebări şi le-a închis uşa jurnaliştilor. Ce a spus de NATO şi UE
-
Ion Cristoiu: Căderea lui Ciolacu este o stupefacţie egală cu fuga lui Ceauşescu. Iohannis i-a îngropat şi pe Ciucă, şi pe Ciolacu
-
Ce legătură este între Călin Georgescu, Clubul de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Guvernatorul statului Virginia, Timothy Kaine, a refuzat marţi graţierea acestuia.
Condamnatul, anunţat luni prin telefon de avocatul său, Jonathan Sheldon, cu privire la iminenţa execuţiei sale, nu a avut nici o reacţie. "Nu i-a provocat nici bine, nici rău, de fapt nici nu mi-a răspuns", a explicat acesta.
"Este grav bolnav mental, nu va rosti un ultim discurs stupefiant şi nu îşi va exprima regretul", a avertizat Sheldon, "va fi acelaşi bărbat delirant şi paranoic".
Muhammad se ascundea în portbagajul maşinii sale pentru a ucide la întâmplare persoane în apropierea centrelor comerciale, a şcolilor sau atelierelor auto. O persoană a fost ucisă la Washington, şase în statul vecin, Maryland, şi trei în Virginia. Trei persoane au fost rănite.
Bărbaţii, femei, copii, albi sau de culoare: nimeni nu părea să scape agresorului, însoţit de un complice, Lee Boyd Malvo. În vârstă de 17 ani la momentul respectiv, acesta execută o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă.
Instruit în cadrul unei unităţi de elită a armatei americane, John Allen Muhammad, a participat la războiul din Golf.
De două ori, poliţia a găsit la locul crimei, în pomi sau în pungi de plastic, diferite mesaje de tipul "Spuneţi-mi Dumnezeu" sau "Copiii voştri nu vor fi în siguranţă nicăieri" şi cerând zece milioane de dolari pentru a opri masacrul.
Cei doi agresori au fost arestaţi în urma unei urmăriri îndelungate şi epuizante.
Execuţia lui John Allen Muhammad survine la şapte ani de la evenimente, un termen neobişnuit de scurt, întrucât un condamnat la moarte aşteaptă în medie, în Statele Unite, 12 ani pe culoarul morţii.
Avocaţii săi şi-au exprimat marţi regretul că nu au avut timp pentru a epuiza toate recursurile. "Nu am depus un apel în ultimul minut sau un apel excepţional, am depus primul apel la Curtea Supremă", a explicat Johnathan Sheldon, declarându-se "dezamăgit".
"A trebuit să ne grabim să depunem acest apel întrucât procurorii statelor se folosesc de dreptul de a stabili data execuţiei pentru a scurta timpul de care dispunem noi", a explicat acesta, amintind că trei judecători ai Curţii Supreme au protestat luni faţă de această scurt-circuitare, în condiţiile în care este în joc viaţa unui om.
Avocaţii lui Muhammad au cerut celei mai înalte instanţe judiciare din Statele Unite să analizeze faptul că clientul lor nu trebuia să se poată apăra singur într-o parte a procesului, din cauza stării sale mentale.
"A fost curmată încă o viaţă. De data aceasta din motive juste", a declarat Steven Moore, a cărui soră, Linda, a fost printre cele zece persoane ucise de Muhammad.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO