- Home
- Externe
- WASHINGTON, (07.02.2014, 07:02)
- Gaidau Ion
Obama: Imaginea de tip dur sau plictisit pe care o afişează Putin nu este decât un truc politic
Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat joi că imaginea de tip dur sau plictisit pe care o afişează în cadrul reuniunilor la nivel înalt omologul său rus, Vladimir Putin, nu este decât un truc politic.
Urmărește
2119 afișări
Barack Obama si Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Obama şi Putin au devenit deja celebri pentru faptul că apar cu privirile reci şi fixe în fotografiile oficiale făcute la summituri sau la întrevederi bilaterale.
Dar, într-un interviu acordat NBC, Obama a oferit asigurări că aparenţele pot fi înşelătoare.
"Adevărul este că, atunci când suntem la reuniuni, avem numeroase schimburi, există, de asemenea, surprinzător de mult umor, precum şi multe concesii dintr-o parte şi din cealaltă", a subliniat el, adăugând că relaţia dintre cei doi lideri nu este deloc "glacială".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
A greşit Zelenski că nu a acceptat propunerile Franţei şi ale SUA de la finalul anului 2022 şi din vara lui 2023, pentru un acord de încetare a focului?
-
Incendiile din California pun sub semnul întrebării organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 la LA
"El (Putin) mă tratează întotdeauna cu cel mai mare respect", a insistat Obama, care apreciază că, în pofida divergenţelor din ultimele luni între Casa Albă şi Kremlin, Vladimir Putin înţelege necesitatea de a colabora cu Statele Unite.
"El are, cu siguranţă, un stil al său, destinat opiniei publice, în care îi place (...) să pară oarecum plictisit în timpul discuţiilor comune", a spus preşedintele american.
"Dar, din punctul meu de vedere, este vorba despre un truc politic, pentru a apărea în ţara sa ca un tip dur", a adăugat el.
"Oamenii politici din Statele Unite au un stil diferit. Noi avem tendinţa de a zâmbi uneori", a notat Obama.
Washingtonul şi Moscova s-au plasat recent pe poziţii total opuse în dosarul sirian sau în cazul Edward Snowden, un fost consultant al NSA refugiat în prezent în Rusia.
Citește pe alephnews.ro: Situația de pe frontul din Ucraina se deteriorează. Ce îi cere viitoarea Administrație Trump lui Zelenski
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
CANCAN.RO
Cât a plătit un turist român pentru intrarea într-un aquapark cu apă termală, aflat la 20 km de granița României, după aderarea la Spațiul Schengen
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe