Oficialii americani resping temerile Rusiei privind amplasarea scutului antirachetă în România
Oficialii americani au respins temerile Rusiei, care a cerut garanţii legale din partea SUA că scutul antirachetă din România nu va fi îndreptat împotriva rachetelor sale, reiterând invitaţia de a participa la un sistem comun de apărare antirachetă, relatează New York Times, în ediţia online.

Oficialii americani resping temerile Rusiei privind amplasarea scutului antirachetă în România (Imagine: Mediafax FotoAFP)
Rusia a reacţionat imediat după acordul dintre Bucureşti şi Washington privind locul unde vor fi amplasaţi interceptorii americani pe teritoriul României, în cadrul scutului antirachetă. Moscova a afirmat că acest demers ignoră angajamentele luate de Statele Unite că Rusia va avea un rol în procesul de luare a deciziilor.
"Regretăm să spunem că paşii practici privind construirea unui segment european al sistemului global american de apărare au fost făcuţi fără a se ţine cont de dialogul ruso-american pe tema apărării antirachetă, care a început în baza unei decizii a preşedinţilor Dmitri Medvedev şi Barack Obama", se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.
Oficialii americani au respins însă aceste critici şi au reiterat invitaţia adresată de Statele Unite şi NATO Rusiei de a participa la un sistem de apărare antirachetă comun pentru Europa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
McDonalds îi dă replica lui Piedone şi ANPC-ului: Gheaţa este conformă, însă facem verificări la toate restaurantele noastre din ţară
-
Sondaj: Cu cine ar vota românii la alegerile prezidenţiale? Răsturnare de situaţie în turul II
-
Costul reconstrucţiei Ucrainei, potrivit Băncii Mondiale: Suma exorbitantă de care are ţara nevoie
"Cooperarea privind apărarea antirachetă cu Rusia este un obiectiv cheie pentru Statele Unite", a declarat un oficial din cadrul Departamentului Apărării.
"Noi credem că o cooperare în privinţa apărării antirachetă este în interesul de securitate al ambelor ţări", a adăugat el. "Căutăm activ o cooperare cu Rusia prin canale bilaterale şi prin intermediul NATO. Cooperarea este cea mai bună cale de a oferi Rusiei transparenţă şi asigurări că apărarea antirachetă nu este o ameninţare la adresa securităţii sale", a conchis el.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

