Senatul SUA a adoptat o rezoluţie care face apel la formarea unui Guvern interimar în Egipt

Senatul american a adoptat joi seara o rezoluţie simbolică, cu unanimitate de voturi, îndemnându-l pe preşedintele egiptean să formeze un Guvern interimar, dar fără să ceară demisia lui Hosni Mubarak, relatează AFP.

Urmărește
5 afișări

Unul dintre cei doi autori ai textului, senatorul democrat John Kerry, a declarat jurnaliştilor, înainte de vot, că această rezoluţie, cu caracter neconstrângător, se voia în mod deliberat vagă asupra rolului pe care l-ar putea juca Mubarak în acest viitor Cabinet.

"El ar putea să facă parte din acesta sau nu. Totul depinde de acordul între egipteni", a anunţat Kerry.

Însă celălalt autor al rezoluţiei, influentul senator republican John McCain, scria miercuri, într-un mesaj postat pe Twitter, că "este regretabil, (dar) a venit timpul ca preşedintele (Hosni) Mubarak să demisioneze şi să lase frâiele puterii".

Kerry a adăugat că obiectivul textului este să influenţeze Egiptul "să înceapă să răspundă aspiraţiilor poporului său".

Rezoluţia îl îndeamnă pe Hosni Mubarak să "iniţieze imediat o tranziţie ordonată şi paşnică spre un sistem politic democratic", transferând puterea unui Guvern interimar "în colaborare cu liderii opoziţiei, societatea civilă şi armata egipteană".

Acest Guvern, subliniază textul, va fi însărcinat să "întreprindă reformele necesare în vederea organizării, în acest an, a unor alegeri libere, juste şi credibile în ochii lumii".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici