Tânăra din centrul anchetei împotriva lui Berlusconi i-ar fi cerut acestuia cinci milioane de euro
Ruby, tânăra marocană aflată în centrul unei anchete pentru posibilă prostituţie cu minore deschisă împotriva premierului italian Silvio Berlusconi, i-ar fi cerut acestuia din urmă cinci milioane de euro ca să tacă, potrivit unor interceptări telefonice citate luni de agenţia Ansa.
Tânăra din centrul anchetei împotriva lui Berlusconi i-ar fi cerut acestuia cinci milioane de euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit unor surse care au citit transcrierile acestor interceptări ordonate de Parchetul din Milano (nord), ce se ocupă de ancheta "Rubygate", tânăra ar fi declarat: "Cazul meu este cel care înnebuneşte toată lumea. Am vorbit cu Silvio şi i-am spus că vreau să ies (din această poveste) cu ceva: cinci milioane. Cinci milioane pentru murdărirea numelui meu".
Tânăra marocană, pe numele său real Karima El Mahroug, i-ar fi spus acestea mamei unuia dintre foştii ei iubiţi, potrivit aceleiaşi surse.
"Nu suntem îngrijoraţi", ar fi adăugat Ruby în cadrul unei conversaţii, fără ca "noi" să fie clar definit, "pentru că Silvio mă sună încontinuu. Mi-a spus «Încearcă să faci pe proasta, povesteşte prostii»".
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
"M-a sunat şi mi-a spus: «Ruby, îţi voi da câţi bani vrei tu, te voi acoperi cu aur, important este să taci. Nu spune nimic nimănui»", ar fi adăugat tânăra, potrivit acestei conversaţii telefonice, relatează Ansa.
Parchetul din Milano a apreciat luni într-un document dat publicităţii că dispune de "elemente probatorii" în ancheta Rubygate pentru prostituţie cu minore şi abuz în funcţie, deschisă împotriva lui Silvio Berlusconi, în vârstă de 74 de ani.
Parchetul îl suspectează pe Berlusconi că a avut relaţii intime remunerate cu Ruby, care era minoră anul trecut, în perioada faptelor, şi că s-a folosit de funcţiile sale pentru a o elibera atunci când aceasta fusese arestată pentru un presupus furt, în mai 2010.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO