- Home
- Justiţie
- BUCUREŞTI, (25.06.2020, 18:23)
- Eduard Popescu
Decizie în dosarul Colectiv: Contestaţiile privind durata procesului au fost respinse
- Magistraţii instanţei supreme au respins, joi, contestaţiile familiilor victimelor din Colectiv.
- Acestea au cerut accelararea procedurilor privind activitatea de urmărire penală a persoanelor condamnate, însă judecătorii nu le-au admis cererea.
- Rudele victimelor incendiului din clubul bucureştean Colectiv au cerut instanţei de judecată să accelereze procedura de urmărire penală în cazul persoanelor condamnate, însă cererea lor a fost respinsă de magistraţii Înaltei Curţi.

Decizie în dosarul Colectiv: Contestaţiile privind durata procesului, respinse
„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de petenţii Hogea George Narcis, Mitroi Elena Elisabeta, Golu Adrian, Iancu Eugen Cătălin, Geambaşu Ruxandra, Vlăduţ Ortensa Marinela, Ştefan Coriolan, Istrate Laurenţiu, Voiculescu Mariana şi Mavi Erhan privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr.184/P/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică", scrie în soluţia instanţei.
În plus, fiecare dintre persoanele amintite trebuie să plătească 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Codul de procedură penală oferă posibilitatea persoanelor vătămate de a formula contestaţii, cerând accelararea procedurilor, dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Contestaţia poate fi formulată după cum urmează:
- după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;
- după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă;
- după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
Instanţa a stabilit în dosarul Colectiv daune de peste 50 de milioane de euro pe care trebuie să le primească familiile victimelor, dar şi cei care au scăpat cu viaţă din clubul Colectiv. Printre cei care sunt obligaţi să plătească despăgubirile se numără fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, patronii clubului Colectiv, patronii firmei care s-a ocupat de instalarea artificiilor, primăria sectorului 4 şi ISU.
În total, familiile persoanelor decedate în clubul Colectiv, precum şi victimele care au supravieţuit vor primi 41 de milioane de euro. Sumele individuale sunt cuprinse între 50.000 de euro şi 900.000 de euro.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe