- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (11.11.2024, 17:10)
- Rafael Hekman
La 88 de ani, alergătorul grec Ploutarchos Pourliakas a terminat cel de-al 12-lea maraton
Ploutarchos Pourliakas, un alergător grec în vârstă de 88 de ani, a terminat duminică al 12-lea său maraton în cadrul celei de-a 41-a ediţii a Maratonului Atenei, cunoscut sub denumirea de „Autenticul”, relatează Reuters. Grecul a început să alerge la vârsta de 73 de ani.
Urmărește
539 afișări
Sursa foto: Captura ecran Youtube
Maratonul urmează traseul legendar pe care mesagerul atenian Phiedippides l-a parcurs acum 2.500 de ani, iar în acest an, Pourliakas a încheiat cursa de 42,195 kilometri în 6 ore şi 31 de minute, cu 18 minute mai rapid decât anul trecut.
„Am reuşit să termin şi chiar mi-am îmbunătăţit timpul faţă de anul trecut”, a spus Pourliakas după ce a trecut linia de sosire pe stadionul Panathenaic din Atena, fiind aclamat de familie şi nepoţi. „Mă simt mai tânăr decât cei 88 de ani ai mei”, a adăugat el, reflectând asupra reuşitei sale.
Pourliakas, inspirat de fiul său, un alergător de ultramaraton, a început să alerge la vârsta de 73 de ani în oraşul său natal, Kastoria, din nordul Greciei. El declară că, deşi mulţi se arată neîncrezători faţă de capacitatea lui de a alerga la o vârstă atât de înaintată, este convins că oricine poate reuşi dacă îşi doreşte cu adevărat. „De ce să nu credeţi? Cu toţii o putem face. Atâta timp cât vrem”, a subliniat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Şefa FMI: Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Câţi bani a produs Arena Naţională în 2024. Au fost 28 de meciuri şi 3 concerte
Pourliakas are o rutină de antrenament zilnică, în care aleargă între patru şi cinci kilometri, iar în weekend ajunge până la 20 de kilometri.
În ceea ce priveşte stilul său de viaţă, alergătorul declară că moderaţia este cheia: „Nu am fumat niciodată. Nu-mi permit excese, nu beau, nu stau până târziu. Mănânc echilibrat, de toate, dar cu moderaţie. Cu toate acestea, beau puţin „tsipouro” (băutură locală n.r.) în fiecare zi, nu ca băutură, ci ca medicament”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Citește pe www.zf.ro: Cine sunt cei care nu vor avea niciodată o problemă în a găsi un loc de muncă în ciuda incertitudinilor şi crizelor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Premieră. O clonă a devenit mamă. Doi pui de dihor s-au născut dintr-o specie considerată dispărută
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe