- Home
- Life-Inedit
- MUMBAI, (22.10.2012, 00:26)
- Alina Dan - Mediafax ,
Yash Chopra, unul dintre cei mai mari producători de la Bollywood, a murit
Yash Chopra, unul dintre cei mai influenţi producători de la Bollywood, a murit de febră dengue, în Mumbai, la vârsta de 80 de ani.

Yash Chopra, unul dintre cei mai mari producători de la Bollywood, a murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Yash Chopra a încetat din viaţă la spitalul Lilavati din Mumbai. În afară de infecţia cu virusul tropical dengue, cineastul prezenta şi severe afecţiuni renale, a precizat medicul Prakash Jiyavani, informează bbc.co.uk.
Informaţia cu privire la decesul lui Yash Chopra a fost furnizată de către un apropiat al familiei acestuia.
Timp de peste cinci decenii, Chopra, supranumit şi "Regele Romantismului", a dat Bollywood-ului unele dintre cele mai bune blockbustere.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Parlamentarii AUR merg la Parchet „pentru a cere explicaţii” despre ridicarea lui Georgescu
-
George Becali susţine că s-a hotărât cu privire la candidatura la alegerile prezidenţiale din mai: Candidez ca independent fără susţinerea partidului
-
Horaţiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu, a fost la Moscova chiar înainte de alegeri
Studiourile sale de film, Yash Raj Films, au ajutat la propulsarea unora dintre cele mai importante nume ale cinematografiei indiene, printre care Amitabh Bachchan şi Shah Rukh Khan.
Caracterizat de primul-ministru indian Manmohan Singh drept "simbol al cinematografiei indiene", Chopra a rămas în memoria cinefililor ca unul dintre regizorii care au dat lumii cele mai vizionate filme produse la Bollywood.
"M-a făcut să cânt în toate filmele lui. Era o persoană jovială… Chiar şi atunci când era supărat, pur şi simplu nu vorbea", a spus cântăreţul Lata Mangeshkar.
"Capacitatea sa de a da naştere poveştilor romanţate şi dramelor sociale era nelimitată, iar creativitatea lui era deosibit de rară", a spus primul-ministru indian, subliniind că aportul lui Chopra la reputaţia filmului indian este incontestabil.
Yash Chopra a debutat în cinematografie lucrând pentru fratele lui, înainte de a pune bazele studiourilor Yash Raj Films care au în palmares peste 40 de producţii cinematografice, dintre care 12 regizate de însuşi Chopra.
Printre peliculele celebre semnate de Yash Chopra se numără "Deewar" (1954), "Dil To Pagal Hai" (1997) şi "Chandni / Despărţire temporară" (1989).
La aniversarea celor 80 de ani, în septembrie, Chopra a spus că lungmetrajul "Jab Tak Hai / Till I am Alive", care va avea lansarea în noiembrie, va fi ultimul film pe care îl va regiza.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:47
-
astăzi, 13:46