Video Antonescu: Mie mi-ar plăcea mai mult să guvernăm cu PD, dar cred că e mai probabil cu PSD

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu declară, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că i-ar plăcea mai mult ca PNL să guverneze împreună cu PDL, după alegerile parlamentare, dar a subliniat că, în opinia sa, liberalii se vor alia cel mai probabil cu PSD.

Urmărește
34 afișări

Rep.: Domnule Antonescu, marţi, în plen, aţi avut o dispută cu deputatul PRM Marcu Tudor. Atunci aţi spus că nu vă faceţi preş în faţa şefului de partid nici dacă ar fi fratele dumneavoastră. Care mai este relaţia dvs. cu domnul Tăriceanu, având în vedere că sunteţi considerat un potenţial contracandidat la şefia PNL?

C.A.: E o relaţie colegială. În PNL există o cultură a individualităţii, a competiţiei. Vreau să cred că există şi un spirit de echipă care s-a manifestat în momentele importante. În PNL sunt mulţi posibili şefi ai acestui partid şi vă reamintesc că e partidul care şi-a schimbat în cele mai numeroase rânduri conducătorii. Este un partid care are toţi preşedinţii sau foştii preşedinţi, fie în rândurile partidului - domnul Radu Câmpeanu, domnul Mircea Ionescu Quintus, sau are şi alţi preşedinţi care sunt în acest moment, în fine, emigraţi politici, ca Valeriu Stoica sau Theodor Stolojan. Relaţia mea cu domnul Tăriceanu a fost pe parcursul acestui mandat şi va rămâne, sunt convins, indiferent de funcţia fiecăruia, una colegială. Suntem amândoi din 1990 în PNL şi ne leagă mult mai multe lucruri decât pot să lege doi oameni în situarea lor temporară în anumite funcţii.

Rep.: Unul dintre subiectele zilei este majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Cum comentaţi revocarea ministrului Cristian Adomniţei, legată de acest subiect?

C.A.: Tardivă. Nu legată de acest subiect. Cristian Adomniţei a făcut câteva lucruri importante în mandatul său şi e păcat că ele nu sunt puse în discuţia publică - vor fi, probabil, mai târziu, că aşa se întâmplă, e unul din riscurile vieţii politice. Numai că vă reamintesc faptul că e multă vreme de când eu am solicitat premierului Tăriceanu în interiorul partidului o remaniere, care viza la momentul respectiv şi Ministerul de Externe şi Ministerul Educaţiei şi Ministerul Justiţiei, nu pentru că oamenii respectivi, în cele mai multe cazuri, n-ar fi făcut lucruri importante sau n-ar fi făcut ce trebuia să facă, ci din considerente de imagine în primul rând, pentru că nu poţi guverna o ţară făcând doar lucruri bune, ci făcându-i pe cei care sunt guvernaţi să înţeleagă aceste lucruri. Or, din acest punct de vedere, probabil că numirea domnului Adomniţei din capul locului a fost o măsură neinspirată.

Rep.: Credeţi că este singurul liberal responsabil pentru criza salariilor?

C.A.: Nu. Adomniţei nici nu este responsabil în vreun fel pentru criza salariilor şi, dacă vorbim despre acest episod, e clar că nu e de vină Guvernul, nu e de vină ministrul Învăţământului. Guvernul şi ministrul Învăţământului aveau nişte negocieri care s-au derulat normal cu sindicatele din învăţământ, aveau convenită o majorare rezonabilă cu 9% şi vă reamintesc că povestea acestui 50% incendiar a fost declanşată nu de o mişcare sindicală, ci de o mişcare parlamentară, de efortul aproape disperat al PSD şi al PDL de a se înfăţişa cu ceva spectaculos înaintea alegerilor.

Rep.: Nu credeţi că şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, are o vină, o parte din vină în ceea ce priveşte votul deputaţilor liberali?

C.A.: Eu, întâmplător, nu mă aflam în ţară la momentul acestui vot. Vă reamintesc că subiectul acestui vot a venit pe ordinea de zi, a promovat spectaculos pe ordinea de zi, a venit pe neaşteptate, nu ştiu în ce măsură preşedintele acestei Camere era la curent cu ce se întâmpla la momentul respectiv. Cert este că, din păcate, şi ne-am asumat acest lucru cu toţii, parlamentarii liberali au votat la rândul lor în calitate de viitori candidaţi la aceste alegeri şi nu în calitate de actuali deputaţi, care au fost de altfel pe parcursul întregii legislaturi un sprijin foarte puternic şi foarte coerent pentru echipa guvernamentală.

Rep.: Unii dintre colegii dumneavoastră de la Cameră vă consideră responsabil pentru lipsa de comunicare dintre grupul parlamentar şi reprezentanţii Guvernului. Vă reproşaţi ceva ca lider?

C.A.: Cu comunicarea dintre grupul parlamentar şi reprezentanţii Guvernului se ocupă ministrul de relaţii cu Parlamentul. De asta cineva este ministru, pentru un lucru foarte important. Grupul parlamentar de la Cameră, repet, a avut în toţi aceşti patru ani o susţinere eficace şi coerentă a tuturor proiectelor guvernamentale, chiar când în legătură cu ele au existat diferenţe de păreri chiar şi în interiorul grupului parlamentar şi probabil că, dacă cineva se gândeşte la această responsabilitate, o va face sigur în funcţie de responsabilitatea nominală pe care ca lider de grup o am.

Citește mai departe:

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici