INTERVIU: Gunter Verheugen: Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost necesar, dar nu este corect

Rep.: De ce?
G.V: Cred că este vorba despre o chestiune mai amplă şi care nu are neapărat legătură cu România. Dar, după aderarea celor zece state, în 2004, a existat o schimbare de dispoziţie în 2005. Acest lucru s -a văzut atunci când a fost respinsă Constituţia europeană. Eu cred că unele state membre - de exemplu Franţa şi Olanda, unde referendumul(n.red.-referendumul pentru adoptarea Constituţiei europene) nu a trecut - au încercat să caute repede un ţap ispăşitor.

Cel mai convenabil ţap ispăşitor a fost extinderea, despre care au spus că s-a produs prea repede, într-o prea mare măsură, că a fost prea generoasă şi nu suficient de strictă. Iar acest lucru a influenţat deja modul de comportament cu România şi Bulgaria. Data aderării era deja promisă atunci şi nu am vrut schimbarea sa.

Dar, amintiţi-vă că aderarea României şi a Bulgariei la 1 ianuarie 2007 a fost în Uniunea Europeană de fapt un "non-eveniment". A fost un non-eveniment. Sentimentul meu la acel moment a fost că România şi Bulgaria nu au fost create ca membre noi ale familiei, care beneficiază de încredere şi respect, ci că au fost un fel de rude sărace, pe care trebuie, cumva, să le ascunzi.

Rep.: Deci, sentimentul dumneavoastră este acela că nu am fost trataţi corect?
G.V.:Da, exact.

Rep.: Şi că încă nu suntem trataţi corect ?
G.V: Ei bine....în principiu, da.

Rep.: Dar vedeţi România devenind la un moment dat povestea de succes a Uniunii Europene...în ciuda tuturor?
G.V.:Da. Şi în mod clar, din punct de vedere politic, deja a fost. Noi am aşteptat de la România chestiuni de natură politică. V-am spus deja: problema nu era slăbiciunea administrativă sau corupţia sau sistemul judiciar. Problema era stabilitatea şi securitatea din această parte a Europei.

Rep.: Pentru că atunci (în 1999, n.red.) era problema Kosovo?
G.V.: Exact, exact. Pentru că decizia în privinţa României a fost luată în 1999, când era anul războiului din Kosovo. A fost, dacă vreţi, şi o fereastră de oportunitate, pentru că în 1999 toată lumea era conştientă - mult mai conştientă decât acum - că, până la urmă, procesul de extindere europeană este întotdeauna o chestiune de război sau pace.

Aceasta este istoria Europei. Despre asta este vorba în Europa.

Rep.: Din această perspectivă, şi ţările din Balcanii de Vest ar trebui să devină membre UE...
G.V.: Desigur. Ele au o perspectivă europeană, de apartenenţă la UE. Această perspectivă trebuie să fie una credibilă. Cu cât este vorba despre o perspectivă mai credibilă, cu atât eforturile ţărilor sunt mai mari şi mai multe pentru a îndeplini criteriile.

Rep.: Aş vrea să vă rog să revenim la România (...) Aderarea la Spaţiul Schengen în martie 2011 este un obiectiv al României. Credeţi că există riscul unui insucces?
G.V.: Din ceea ce ştiu eu, cea mai importantă cerinţă - cea a securităţii frontierei externe - este îndeplinită în mod clar. Ştiu că există voci critice într-un număr de ţări membre, care se referă exact la punctele pe care le-am discutat deja - administraţia slabă, crima organizată şi corupţia şi care spun că este periculos pentru Spaţiul Schengen accesul unor asemenea elemente.

Dar pentru mine acestea nu sunt argumente convingătoare. (...) Opinia mea este că, foarte probabil, în primul semestru al anului viitor vom vedea România în spaţiul Schengen.

Rep. : Cum vă amintiţi că se vedeau de la Bruxelles scandalurile de politică internă din România?
G.V.: Care scandaluri?

Rep.: În mod special în perioada în care aţi fost comisar pentru Industrii (2004 -2010) erau conflicte interne în România. Preşedintele şi fostul premier nu erau prieteni prea buni...
G.V.: Eram interesat, dar în mod clar nu este rolul unui comisar european să intervină într-un conflict de natură internă. România era deja atunci un stat membru, iar acest lucru trebuie respectat. Eu, cel puţin, am avut 100% o politică de neinterferare în probleme interne. Toată lumea ştie că am prieteni în România care sunt politicieni, în mod special mă refer la Mircea Geoană. Dar nu am intervenit în niciun fel, pentru că este o chestiune internă a României.

Rep.: Vă întrebam pentru că în România există uneori impresia că, iată, ne certăm aici, în interior, în timp ce acolo, la Bruxelles, europenii râd într-un fel de scandalurile noastre...

G.V.: Aceasta este o exagerare. Avem, din timp în timp, aceste situaţii interne complicate peste tot. (...) Uitaţi, am văzut situaţii de conflict în Polonia, în Cehia -şi s-au încheiat, în Bulgaria- şi s-au încheiat, în Olanda, în Italia, în alte ţări şi şi acolo totul s-a încheiat.

Rep. : Aş vrea să vă mai întreb despre scandalul creat în jurul documentelor (dezvăluite de , n.red.) Wikileaks. Într-o notă, despre care s-a scris, fostul comisar Chris Patten vorbeşte despre România ca despre o ţară de sălbatici.
G.V.: De stabilitate?

Rep.: Un stat sălbatic...
G.V.: Nu-mi aduc aminte de aşa ceva. Nu ştiu. Chris Patten a fost în Comisie un apropiat prieten al meu. Nu îmi aduc aminte să fi avut o opinie negativă despre România. Dimpotrivă. Era comisar pentru Relaţii Externe şi era foarte interesat de aspectul geo-strategic al problemei, aşa că mi-l amintesc pe Chris Patten doar ca pe un susţinător al cauzei României.

Interviu de Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro.