Video Klaus Iohannis, validat de CC în funcţia de preşedinte: Voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei. Băsescu: Las moştenire o ţară care are opţiuni de dreapta - VIDEO, FOTO

Curtea Constituţională a adoptat, vineri, hotărârile de validare a rezultatului alegerilor prezidenţiale şi a alegerii lui Klaus Iohannis funcţia de preşedinte al României, iar la ceremonia solemnă de validare au participat preşedintele ales şi preşedintele în funcţie, Traian Băsescu.

Urmărește
16407 afișări

Curtea Constituţională a anunţat, în şedinţă solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, actul de validare a rezultatului alegerilor fiindu-i înmânat preşedintelui ales.

Ceremonia a început cu intonarea imnului naţional.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a citit actul de validare a rezultatului alegerilor, un exemplar fiindu-i înmânat apoi preşedintelui ales.

Anterior, Curtea Constituţională a adoptat, în unanimitate, două hotărâri, una pentru validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, iar cea de a doua pentru validarea alegerii în funcţia de preşedinte a lui Klaus Iohannis.

Iohannis: Voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, în faţa membrilor CCR, la ceremonia de validare a mandatului, la care a participat şi preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, că va fi un şef de stat care respectă Constituţia ”în litera şi spiritul ei”.

”Vreau să vă spun cu toată fermitatea azi, aici, că voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei. Voi demonstra ce am vrut să spun când m-am prezent în faţa electoratului cu afirmaţia « Vreau să reconectez preşedintele României la Constituţie»”, a spus Iohannis.

El a susţinut că, în opinia sa, preşedintele trebuie să inspire naţiunea şi să devină un etalon al societăţii.

”Dincolo de aceste lucruri însă, cred că preşedintele României, prin viziunea cu care vine, trebuie să inspire naţiunea română iar prin comportamentul public pe care îl va avea - să devină un etalon al societăţii române. Vă mulţumesc tuturor”, a spus Iohannis în încheierea discursului său.

El a ţinut să îi mulţumească lui Traian Băsescu pentru prezenţă.”Domnule preşedinte al României, vă mulţumesc că aţi fost de faţă”, a spus Iohannis. ”Cu plăcere”, i-a răspuns Băsescu.

Iohannis: După 25 de ani de la Revoluţie, se încheie o etapă. Românii au spus: Stop şi de la capăt

Preşedintele ales Klaus Iohannis a declarat că după 25 de ani de la Revoluţie s-a încheiat, în acest moment, o etapă, iar românii, prin votul pe care l-au dat la alegerile prezidenţiale, un spus foarte clar: ”Stop şi de la capăt”.

”Este acesta, desigur, un moment festiv. Dar, în acelaşi timp, vreau să remarc că acum, după 25 de ani de la Revoluţie, se încheie o etapă şi iată românii prin votul lot au spus foarte clar: «Stop şi de la capăt»”, a sps Iohannis.

El a precizat că votul dat de români la alegerile prezidenţiale a fost unul ”puternic şi clar” şi a dat asigurări că a înţeles acest vot.

”Mulţumesc încă o dată aici tuturor cetăţenilor României care au votat pe 2 şi pe 16 noiembrie şi, evident, în mod deosebit, tuturor celor care m-au votat pe min. A fost un vot puternic şi foarte clar. Îi asigur pe toţi că l-am înţeles. Vizunea mea pe care am prezentat-o s-a întâlnit în mod fericit cu aşteptările românilor”, a adăugat preşedintele ales.

El a arătat că priveşte cu toată răspunderea drumul ”greu care ne aşteaptăŢ şi la capătul căruia se află ”România prosperă şi puternică”.

”Le spun românilor încă o dată azi, aici, cu ocazia validării rezultatului alegerilor, că se poate, se poate construi o Românie prosperă şi puternică. Nu se poate nici de azi pe mâine, nici peste noapte. Vom construi România lucrului bine făcut în timp şi pas cu pas”, a mai spus preşedintele ales, făcând astfel referire la sloganul cu care a câştigat alegerile şi la titlul cărţii autobiografice pe care a lansat-o în campanie.

Iohannis: Avem o Constituţie care e bună, dar e nevoie de o revizuire, se impun anumite modificări

Iohannis a mai spus că România are o Constiuţie bună dar că e nevoie de o revizuire şi că se impun anumite modificări pentru a o aduce în acord cu diverse stări de fapt sau pentru a elimina unele incertitudini.

”În acest cadru festiv şi în faţa Curţii Constituţionale daţi-mi voie câteva cuvinte legate de Constituţia României şi preşedintele României: avem o Constituţie care e bună. Este sigur nevoie de o revizuire a Constituţiei din diferite motive pe care nu vreau să le enumăr acum, dar se impun anumite modificări şi pentru a o aduce în acord cu stări de fapt, dar şi pentru a elimina unele incertitudini”, a spus preşedintele ales.

Băsescu, lui Iohannis: Scorul din alegeri arată că las moştenire o ţară care are opţiuni de dreapta

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la ceremonia de validare a alegerii lui Klaus Iohannis, că nu ar fi vrut ca la sfârşitul mandatului său stânga să domine toate instituţiile statului şi că scorul pe care acesta l-a înregistrat în alegeri arată că lasă moştenire o ţară cu opţiuni de dreapta.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că încheie discursul său în faţa Curţii Contituţionale cu ”o chestiune personală”.

”Nu aş fi vrut ca la sfârşitul mandatului meu stânga să domine toate instituţiile statului şi scorul pe vcare l-aţi înregistrat, şi este meritul dumneavoastră, pentru care vă mulţumesc, scorul din alegeri arată că las moştenire o ţară care are opţiuni de dreapta sau de centru-dreapta”, a spus Traian Băsescu.

El a mulţumit şi Curţii Constituţionale, pentru modul în care a lucrat cu această instituţie, în cei zece ani de mandat.

”Am lucrat atât de bine în cei zece ani, sigur, nu întotdeauna am avut dreptate, dar am recunoscut, chiar dacă nu mi-a venit bine”, a spus Băsescu.

În finalul discursului, preşedintele în funcţie a spus că va începe să strângă mâna reprezentanţilor Curţii Constituţionale de la dreapta spre stânga, pentru a se apropia simbolic de uşă.

Băsescu: În politică există resurse pentru pasul înapoi, misiunea preşedintelui-să se meargă înainte

Preşedintele Băsescu a declarat că în societate şi în politica românească există încă există destule resurse pentru pasul înapoi, fiind misiunea fundamentală a preşedintelui să facă să se meargă înainte pe drumul fixat.

”Pentru mine este un moment extrem de important, este finalizarea a zece ani de mandate şi vă doresc, domnule preşedinte ales, ca după primul mandat să nu fiţi în banca din stânga, ci tot în cea din dreapta şi fără vechiul preşedinte în stânga, pentru că cine crede că transformarea României este un proces de cinci ani se înşală”, a spus şeful statului, făcând referire la dispunerea în sală a locurilor unde erau aşezaţi preşedintele în funcţie şi preşedintele ales.

Băsescu: Uneori trebuie să forţezi la limită Constituţia

 

"Am constatat, în două mandate, deci într-un interval de 10 ani, că se vor găsi întotdeauna în societatea românească, în mass-media românească, germenii pasului înapoi şi, uneori, trebuie să forţezi la limită Constituţia pentru a te opune. Pentru că românii îşi doresc o ţară modernă", a spus Băsescu, în discursul rostit la ceremonia de validare a alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, de la Curtea Constituţională .

"Sunt instituţii care s-au modernizat şi nu am nicio reţinere să o spun, instituţiile care, într-un fel sau altul, au ţinut de preşedintele României au făcut paşi înainte, dar avem prea multe instituţii care, din cauza jocului politic la nivel guvernamental, încă nu sunt reformate", a mai spus Băsescu.

”Am satisfacţia că las o ţară cu opţiuni clare, parteneriatul strategic cu Statele Unite, prezenţa noastră în Uniunea Europeană şi NATO şi credibilitatea pe care ne-am dobândit-o, în mod deosebit în NATO”, a mai declarat Traian Băsescu.

El a precizat că siguranţa naţională este elemental fundamental în responsabilitatea preşedintelui, ceea ce nu înseamnă că preşedintele poate fi un înalt demnitar al statului român care nu priveşte la realităţile interne.

Băsescu, lui Iohannis: Vă voi transfera toate dosarele importante, în această perioadă de tranziţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că îi va transfera noului preşedinte ales, în această perioadă de tranziţie, toate dosarele importante, acelaşi lucru urmând să îl facă şi consilierii săi.

Conform Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, actul de validare a rezultatului alegerilor se întocmeşte în trei exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului, pentru depunerea jurământului prevăzut de Constituţie, iar al treilea se înmânează candidatului ales.

BEC a finalizat joi procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votului din turul II al prezidenţialelor, potrivit căruia Klaus Iohannis este declarat câştigător al scrutinului.

Potrivit documentului, Klaus Iohannis este candidatul care a îndeplinit condiţiile art. 81 din Constituţie. Articolul menţionat se referă la "alegerea Preşedintelui" şi prevede, la alineatul (3), că "în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea (în primul tur de scrutin - n.r.), se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi".

Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform procesului-verbal întocmit de BEC.

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 11.719.344, dintre care 10.042.721 au votat la secţia de votare în a cărei rază teritorială domiciliază, pe listele electorale permanente, 1.569.668 au votat în altă localitate decât cea de domiciliu, iar 106.955 cu urna mobilă.

Din totalul voturilor, 11.553.152 au fost valabil exprimate, iar 166.111 au fost nule.

Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente a fost de 18.280.994.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici